Crucifixul
Odată a venit la un preot un tânăr, care purta în mâinile sale un crucifix rupt, stricat. Cineva s-a răzbunat pe acel crucific, rupându-i lui Hristos mâinile şi picioarele. Tânărul a întrebat: “Ce să fac cu acest crucifix? Să-l ard, să-l arunc?” Dar preotul i-a replicat: “Nu, pune-l perete. Lasă-l aşa pentru ca să-ţi reamintească că tu trebuie să fii mâinile şi picioarele lui Hristos în lumea de astăzi. Dacă cineva îţi cere un pahar cu apă, trebuie să i-l dai. Domnul va îmbogăţi şi binecuvânta acea persoană prin mâinile tale. Dacă cineva este singur, trebuie să-l vizitezi. Atunci Domnul se va folosi de picioarele tale”. Atunci studentul a înţeles la ce anume se referea un poem anonim din secolul al XV-lea, pe care-l citise deunăzi:
“Hristos nu mai are mâini în această lume, are numai mâinile noastre pentru a îndeplini astăzi operele sale. Hristos nu mai are picioare, are numai picioarele noastre pentru a vizita astăzi oamenii. Hristos nu mai are glas, are numai gura noastră pentru a vorbi astăzi celorlalţi despre sine. Hristos nu mai are puterea de a-i călăuzi pe oameni la Sine, nu mai are Evanghelii pe care ei să le mai citească. Însă tot ceea ce noi facem, prin cuvânt şi faptă, reprezintă Evanghelia Sa pe care El o scrie prin noi acum”.