Lacrimile credinţei şi nădejdii

În secolul al IV lea era o mamă preocupată de fiul ei. Ar fi dorit să fie creştin, dar el stătea departe de Dumnezeu. A plâns, s-a rugat şi a postit pentru el. A mers pentru sfat la episcopul din Tagaste sau, după alţii, chiar la Sfântul Ambrozie din Milano. „Ce aş putea să fac pentru fiul meu?” întrebă mama. „Nu e cu putinţă ca fiul atâtor lacrimi să se piardă”, a venit răspunsul.

Şi pentru că tot continua să întrebe, episcopul i-a spus: „Dacă Hristos nu i-a respins pe cei patru care l-au adus pe paralitic, cu atât mai mult cum ar putea s-o respingă pe o mamă care îşi aduce copilul pe braţele de rugăciune la el?” Desigur este vorba despre Sfânta Monica. După 16 ani de rugăciune l-a văzut pe fiul ei, Augustin, în apa Botezului.