Nebunia lumii
Se povesteşte că într-o ţară îndepărtată, o vrăjitoare a turnat otravă în fântâna din care beau apă locuitorii acelui ţinut. Din acest motiv, au înnebunit toţi, în afară de rege şi de familia sa, care aveau o fântână separată. În această situaţie, regele a încercat să ia unele măsuri, însă toţi supuşii săi au început să-l considere pe el nebun, deoarece ei vedeau lucrurile cu totul altfel. Soluţia pe care a ales-o regele a fost ca el şi familia lui să bea din fântâna otrăvită.



