31 august 2014 – Ziua Limbii Române în comunitate

Ziua Limbii Române se sărbătorește în data de 31 august, începând din anul 2013. Si în comunitatea noastră s-a făcut astăzi amintire despre acest eveniment, ocazie cu care s-a evocat personalitatea părintelui poet Alexei Mateevici, s-a rostit minunata alcătuire poetică a acestuia, Limba noastră, şi s-a cântat balada Sfântului Constantin Brâncoveanu.

Din primele clipe de viață, auzul mi-a fost alintat de limba vorbită de părinții mei. În această limbă am spus pentru prima oară mamă și tată, iar ei mi-au răspuns în același grai. Am crescut cu cuvintele limbii române: am învățat să spun când mi-e foame, când mi-e bine sau când mi-e rău. Mai târziu, cu ajutorul acestei limbi am început să cunosc lumea, să o înțeleg și să mi-o imaginez în fel și chip. Interacționez cu ceilalți oameni în aceeași limbă: întreb și răspund românește. Când mă privesc în oglindă, vorbesc cu propria-mi imagine în limba mea. Și gândurile și visele mele sunt în limba română. Totul în viața mea se învârte în jurul acestei limbi, pe care nu doar că o vorbesc și o înțeleg, dar care a devenit o parte din mine, fără de care nu mă pot imagina. Privind toate acestea nu e prea mult dacă spun că eu sunt român pentru că vorbesc românește.

Nu există nimic mai de preţ pentru un popor decât graiul matern, întrucât acesta este plămânul prin care respiră întregul neam şi suflarea în care se contopeşte sufletul român. Prin graiul pe care-l vorbeşte fiece popor ajunge să-şi dezvelească întreaga sa făptură lăuntrică. În graiul matern se-ascunde amintirea trecutului nostru, zestrea noastră strămoşească, a originilor cu care suntem înfrăţiţi încă de la naştere; iată de ce oamenii au calificat dintotdeauna limba maternă drept o comoară care nu are vreun preţ de vânzare sau cumpărare, dar, în schimb, poate fi moştenită, păstrată şi cultivată cu sfinţenie, dacă nu din respect pentru strămoşii care i-au dat suflu, culoare şi aripi, măcar din respect pentru tine însuţi, pentru ceea ce eşti azi, graţie zilei de ieri. Să-ţi preţuieşti, să-ţi iubeşti, să-ţi respecţi limba, e datoria fiecăruia dintre noi atât timp cât pretindem că suntem o părticică dintr-un popor.

Un popor care-și iubește și-și respectă graiul matern, în măsura în care își iubește țara, originile, neamul, e un popor pe care Dumnezeu îl veghează de sus cu zîmbetul pe buze. Pentru că acolo unde există devotament și dragoste pentru meleagul natal, obiceiurile și specificul național păstrate și transmise din generații în generații, acolo unde există recunoștință pentru faptele de vitejie ale străbunilor, care au clădit istoria neamului cu vărsări de sânge și care au înălțat la rang de icoană sfântă limba în care tu astăzi vorbești, acolo va exista mereu un Dumnezeu! Un Dumnezeu pe care nimeni și nimic nu-L va putea înfrunta. Acolo va exista mereu o rază de soare și-un destin de învingător!