1 septembrie – Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul

Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (Smeritul) este una dintre marile personalităţi ale teologiei străromâne din sec.V-VI, cel care a marcat cultura universală prin aşezarea numărării anilor începând cu Hristos, Mântuitorul lumii. Prin opera sa (Patrologia latină, vol. 67) şi prin contactele dintre romanitatea răsăriteană şi cea apuseană, Sfântul Cuvios Dionisie Exiguul (Smeritul) a realizat o „osmoză specifică la nivelul uman cel mai elevat şi transfuzia reciprocă de elemente spirituale între cele două vaste arii europene“.

Călugărul dobrogean Dionisie Exiguul, Smeritul sau cel Mic, cum este cunoscut în studiile de patrologie, s-a născut în Scythia Minor, Dobrogea anilor 465 d.Hr. Originea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (Smeritul) din Scythia Minor este mai presus de orice îndoială. În afară de mărturia fără echivoc a lui Casiodor şi de propria mărturie, vine dovada fraţilor de viaţă monahală, călugării sciţi cu care Cuviosul Dionisie Exiguul a ţinut o legătură strânsă în privinţa ideilor şi activităţii.

De asemenea, despre sine ne oferă date chiar smeritul învăţat în epistola sa Către Preafericitul stăpân, părintele episcop Petru, lângă care, drept urmare a sfintelor strădanii ale acestuia, dobândise calea spre adevărurile dumnezeieşti şi căruia i-a tradus Epistola sinodală a Sfântului Chiril al Alexandriei contra lui Nestorie.

În căutarea lui Dumnezeu din copilărie

Conform acestei mărturii, Dionisie Exiguul a intrat într-o mănăstire dobrogeană foarte devreme, atunci când era copil şi unde s-a îmbogăţit duhovniceşte. Mărturii sigure despre mănăstirea în care a fost închinoviat şi datele privind şederea aici nu există.

După unii cercetători, ar fi stat o vreme în mănăstirea de la Mabboug (Ierapole) din Siria şi apoi la Constantinopol, pe timpul arhipăstoririi patriarhului Eufimie (490-496). Pregătirea sa teologică a fost aceea care l-a „recomandat“ pentru a fi chemat la Roma de papa Ghelasie (492-496), care avea nevoie de un bun cunoscător al limbilor latină şi greacă, lucru deloc lipsit de importanţă dacă avem în vedere că erudiţia sa ajunsese să fie cunoscută până la Roma.

Timpul când Cuviosul Dionisie Exiguul a ajuns la Roma se poate stabili, luând în calcul două elemente: primul, acela privitor la faptul că Dionisie spune în prefaţa Decretelor papale, care au fost cumulate şi publicate pentru prima dată de Cuviosul Dionisie şi adresate cardinalului Iulian, conducătorul Mănăstirii Sfânta Anastasia, că pe papa Ghelasie nu l-a văzut niciodată cu ochii săi („eum praesentia corporali non vidimus“). Având în vedere că papa Ghelasie a trecut la cele veşnice la data de 21 noiembrie 496, sosirea Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (Smeritul) trebuie să fie luată în considerare ca fiind împlinită în această vreme, sfârşitul anului 496.

Al doilea element îl constituie faptul că în Collectia Avellana se găseşte un Memoriu (nr. 102) în care este scrisă menţiunea: Dionysius Exiguus Romae de graeco converti (l-am tradus eu din greceşte, Dionisie Exiguul, la Roma).

Traducerea acestui memoriu din limba greacă în limba latină a fost făcută, fără îndoială, la scurtă vreme după sosirea la Roma, adică pe la începutul anului 497, pentru a fi accesibil papei Anastasie al II-lea (496-498). Cele două elemente conduc în mod sigur către anul sosirii sale la Roma, sfârşitul anului 496.

ră cu restul (probabil o consecinţă a dezaprobării în Decretum Gelasianum), fiind vorba aici despre canoanele apostolice şi cele ale sinoadelor locale de la Sardica şi Cartagina. Prof. Valerian Şesan susţine că Dionisie este autorul celei mai importante colecţii canonice apusene şi care poartă titlul de Codex Canonum Ecclesiasticorum. Potrivit acestuia, Codex-ul cuprinde 50 de canoane apostolice, canoanele celor 4 sinoade ecumenice şi 5 sinoade particulare, la care se adaugă canoanele de la Sardica şi Cartagina. Dionisie a mai început şi o colecţie cu Decretaliile papilor: Collectio decretorum pontificium romanorum. Această colecţie a fost unită cu Codex canonum şi răspândită în Spania, Galia, Africa şi Anglia. Papa Adrian I a donat lui Carol cel Mare, în anul 774, un exemplar comentat din această colecţie, numită acum Collectio Dionisio-Hadriana, care a devenit codice oficial pentru imperiul franc. Acelaşi codice, obligatoriu pentru Spania, a fost numit Collectio Hispana. Pentru activitatea sa, Dionisie Exiguul a fost considerat părintele dreptului bisericesc apusean.

Lucrările de cronologie ale Sfântului Dionisie Exiguul se bazează pe o perfectă cunoaştere a scrierilor greceşti referitoare la această problemă, bazate pe autoritatea totală a Sinoadelor Ecumenice şi a Sfinţilor Părinţi, iar aşa-numita eroare a monahului dobrogean este justificată în principal de lipsa anului zero în cultura romană (matematică şi istorică) a timpului său şi a intervalului cronologic de capăt, nesocotite de Sfântul Dionisie.

Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei a iniţiat demersurile canonice şi statutare în vederea canonizării Sfântului Cuvios Dionisie Exiguul (Smeritul), părintele erei creştine, şi Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin hotărârea nr. 5070/2008, a aprobat înscrierea ca sfânt în calendar, cu dată de prăznuire la 1 septembrie, începutul anului bisericesc. Astfel a emis Tomosul Sinodal de proclamare a canonizării în data de 9 iulie 2008, iar proclamarea solemnă a avut loc în 26 octombrie 2008.