Nesăbuinţa

Din cele mai vechi timpuri a început să se înfiripeze ideea că banul, aurul, bogăţia ar da siguranţă vieţii; cu cât ai mai mult, cu atât eşti mai fericit şi cu atât trăieşti mai mult. Această tendinţă o întâlnim în legenda regelui Mia, care a salvat viaţa lui Sileno, prietenul zeului Dionisie. Acesta, ca recunoştinţă, i-a zis lui Mia: Cere-mi tot ce vrei şi-ţi voi da!

Regele Mia a zis: O, zeule preabun, fă ca tot ceea ce voi atinge să se schimbe în aur strălucitor! A fost ascultat. Tot ce atingea devenea aur şi inima îi creştea de fericire, văzând cât de uşor se îmbogăţeşte. Dar, flămânzind, a pus mâna pe pâine; când s-o ducă la gură, s-a prefăcut în aur. Şi aşa, orice aliment. Devenea cel mai bogat dintre muritori şi totuşi a ajuns muritor de foame. Bogăţia îi scurta viaţa în chip rapid. Numai după rugăciuni lungi şi stăruitoare a fost ascultat şi zeul Dionisie i-a retras nesăbuitul privilegiu.

Omul banului este omul vechi, al nesăbuinţei, al lipsei de înţelepciune. El vrea să realizeze, prin ban, o autonomie suficientă sieşi, pentru a-şi construi un turn de fildeş, pentru a fi sieşi destin şi ţintă finală, să dispună de libertate absolută în aşa fel ca să nu mai aibă trebuinţă nici de Dumnezeu şi nici de oameni.