Toate câte cereţi, rugându-vă…

Pământurile erau arse și crăpate din lipsă de ploaie. Frunzele palide și îngălbenite de-abia se mai ţineau pe crengi. Iarba de pe pajiști se ofilise. Oamenii erau încordați și nervoși, cercetând cerul de cristal de culoarea albastrului de cobalt.

Săptămânile se înșirau una după alta tot mai fierbinți și de luni de zile nu mai căzuse nicio ploaie adevărată.

Preotul organiză în piața din fața bisericii o oră specială de rugăciune pentru a implora ploaia de la Dumnezeu. La ora stabilită, piața era plină de lume îngrijorată, dar plină de încredere. Mulți aduseseră obiecte care dădeau mărturie despre credința lor. Parohul privea cu admirație Bibliile, crucile, cărţile de rugăciune, icoanele. Nu reușea însă să-și dezlipească privirile de la o fetiță așezată cuminte în primul rând. Pe genunchi avea o umbrelă roșie.

A te ruga înseamnă să ceri ploaia; a crede înseamnă să-ţi iei umbrela!