Scrisoarea unei femei către medicul care a vrut s-o omoare (prin avort)

Te-ai gândi că o fetiţă care supravieţuieşte încercarea unui medic de a o avorta ar avea simţăminte de ură faţă de el. La urma urmei asta e firea omului. Este surprinzător însă ca majoritatea covârşitoare a indivizilor care promovează dreptul la viaţă al copilului nenăscut sunt oameni cu compasiune, nu numai pentru fiinţele nenăscute, dar şi pentru medicii care prestează servicii de avort. Unii dintre ei chiar surprind prin compasiunea şi iertarea pe care le acorda acestor medici. Mărturii ale unor astfel de persoane sunt multe şi frecvente.

Una publicată mai în vară, însă, ne-a atras atenţia în mod deosebit. E vorba de o tânără pe care un medic nu a reuşit să o ucidă atunci când mama ei, în vârstă de doar 13 ani, a venit la el să o avorteze. Tânăra copilă era însărcinată cu gemeni, un băiat şi o fetiţă. Fetiţa a supravieţuit, dar băieţelul a fost avortat. După mai mulţi ani, fetiţa ajunsă femeie l-a aflat pe medicul care a încercat să o avorteze. I-a scris o scrisoare, scurtă, dar plină de căldura şi afecţiune. O publicăm în traducere românească. Traducerea a fost făcută de Mona Stănescu, Alianța Familiilor din România, Oradea. Îi mulţumim!

“Stimate domnule doctor Patel,

Vă scriu această scrisoare având inima îndurerată. În anul 1988, mama mea biologică în vârstă de 13 ani a venit la dumneavoastră pentru a avorta… în cea de-a douăzecea săptămână de sarcină. Ea a fost asigurată că avortul va rezolva problema pe care o avea, iar viaţa să vă intra pe făgaşul normal, însă nu a fost aşa. Când s-a întors să vă vadă, a fost înştiinţată că avortul a avut parţial succes, dar ea era încă însărcinată, dat fiind faptul că în realitate ea era însărcinată cu gemeni, însă nu a fost bine informată. De asemenea, i s-a spus că în timpul avortului s-a rupt sacul amniotic, şi astfel a avut o scurgere de lichid timp de câteva săptămâni. Drept urmare, mama mea naturală a fost expusă la mai multe complicaţii. Din cauză că avortul a eşuat, m-am născut prematur, cu două luni şi jumătate mai devreme, având multe complicaţii de-a lungul vieţii.

Pe măsură ce v-am citit istoricul practicii medicale, am descoperit faptul că mărturia mea este în concordanţă cu mărturiile altor pacienţi. Mama mea naturală avea 13 ani. Era tânără şi naivă; uşor de manipulat şi minţit. Ea nu ştia cum să procedeze. Datorită avortului eşuat, mama mea a îndurat douăzeci şi şase de ani de greutăţi şi regret. Îmi imaginez lucrurile care s-ar fi putut întâmpla şi despre care nu poate să vorbească, lucruri pe care alte femei le mărturisesc că le-aţi făcut, în timp ce erau în grija dumneavoastră. Totuşi, ea nu a fost singura care a suferit un avort eşuat. Viaţa mea, a familiei şi copiilor mei au avut de suferit de pe urma unei “greşeli” sau a unui avort eşuat, care a avut loc cu mult timp în urmă. Pe lângă faptul că m-am născut cu două luni şi jumătate mai devreme, am suferit anumite complicaţii, cum ar fi: şolduri dislocate, picioare deformate, şi am fost conectată la aparate. Am avut picioarele puse în ghips, ham la şolduri care mă pregătea pentru operaţie şi ghips pe corp pentru a corecta urmările avortului. De fapt, eu încă mai am complicaţii la şold şi picioare, cauzate de avort.

Din nefericire, nu sunt singura care a trecut prin aceste lucruri. Sute de alţi supravieţuitori ai avortului spun lumii despre faptul că noi suntem copii, merităm o şansă la viaţă, iar avortul este, fără îndoială, riscant. Am petrecut douăzeci şi unu de ani întrebându-mă dacă mai am un frate. Simţeam asta în inima mea. Mama mea naturală mi-a confirmat bănuielile când mi-a spus despre avortul ei, atunci când am întâlnit-o. Să realizezi că ai trăit toată viaţa fără fratele tău geamăn este o realitate dură. Oricum, cel mai greu lucru pentru mine este să realizez că i-aţi luat tatălui meu unicul său fiu. Viaţa lui ar fi fost mult mai împlinită şi fericită dacă l-ar fi avut pe fiul său care ar fi dus mai departe numele familiei şi totodată, ar fi avut posibilitatea să facă împreună lucrurile pe care el le iubeşte vânatul şi pescuitul.

În februarie 2013, a avut loc un alt miracol… S-a născut fiica mea! Gândiţi-vă că ea nu ar fi fost aici dacă avortul ar fi reuşit. Este aici de puţin timp, dar schimbă atât de multe vieţi prin personalitatea ei veselă şi iubitoare. Mă întreb câţi copii sunt morţi din cauză că mamele lor au fost informate greşit de către dumneavoastră, spunându-li-se că cea mai bună decizie sau că singura opţiune era avortul.

Domnule Patel, vă scriu nu doar să fac lumină asupra urmărilor care pot surveni în urma avorturilor, dar de asemenea să-mi exprim iertarea pentru ce s-a întâmplat. Am trăit o viaţă împlinită şi am fost iubită în aceşti douăzeci şi şase de ani, în pofida circumstanţelor. Am fost adoptată într-o casă minunată, unde am primit compasiune şi iertare, mai mult decât aş fi putut cere vreodată. La fel cum eu am fost iertată de Dumnezeu pentru multe lucruri, aleg să vă iert. Vă iert pentru că aţi făcut acel avort în 1988 şi pentru impactul enorm pe care l-a avut asupra mamei mele naturale şi asupra mea. De asemenea, mă rog pentru dumneavoastră. Mă rog să vedeţi dincolo de medicamentele, banii şi viaţa dumneavoastră obişnuită şi să vă amintiţi chipul meu (şi al fiicei mele care nu ar fi fost aici dacă ar fi reuşit avortul) atunci când efectuaţi avorturi.

Mă rog ca atunci când vă amintiţi de mine, să fiţi înduioşat atât de mult încât să nu mai practicaţi avorturi şi să vă utilizaţi darurile dumneavoastră în afara acestui domeniu. Vă garantez că mulţi dintre noi, inclusiv eu, v-am ajuta să părăsiţi acest domeniu, v-am încuraja şi susţine. V-aş primi cu braţele deschise, deoarece cred cu tărie că viaţa dumneavoastră şi ceea ce faceţi cu ea este la fel de preţioasă ca a fiecărui copil nenăscut pentru care pledez. Voi continua să mă rog pentru dumneavoastră şi pacienţii pe care i-aţi avut şi îi aveţi. Cu sinceritate, Claire Culwell.”