1 octombrie – Sf. Roman Melodul

Pe 1 octombrie îl prăznuim şi pe Sfântul Roman Melodul, cel mai cunoscut imnograf creştin, care, potrivit tradiţiei, a alcătuit primele condace, cântări de laudă în cinstea sfinţilor. Cel mai cunoscut imn al său este „Fecioara astăzi”, Condacul Crăciunului.

Sinaxarul Bisericii Ortodoxe este plin de vieţi ale sfinţilor, cei mai mulţi dintre ei fiind mucenici care şi-au dat viaţa pentru Hristos şi pentru apărarea credinţei, sfinţi care şi-au dedicat viaţa slujirii Mântuitorului sau a aproapelui, iar pentru faptele lor au fost trecuţi în rândul sfinţilor, însă sunt şi sfinţi care s-au ocupat de laturile practice ale teologiei, cum ar fi iconografia sau imnologia.

Viaţa lor dedicată slujirii Bisericii prin meşteşugul icoanelor ori prin transpunerea dogmei pe muzică împreună cu viaţa lor aleasă au dus la o evlavie deosebită a posterităţii pentru ei, iar Biserica a decis să îi treacă în rândul sfinţilor.

Datorită acestor sfinţi, Biserica a reuşit să îşi exprime în forme atât de diverse şi de frumoase învăţăturile.

Sinaxarul Bisericii este însă destul de sărac în ceea ce priveşte vieţile imnografilor creştini, dar sunt totuşi câţiva ale căror opere dăinuiesc şi sunt cântate la slujbe şi în zilele noastre.

Cel mai cunoscut imnograf, probabil, este Sfântul Roman Melodul, „vas de cinste în vistieria tainică din care inimile credincioşilor citesc şi învaţă”, după cum aflăm dintr-un condac alcătuit în cinstea sfântului.

Sinaxarul spune că Sfântul Roman s-a născut într-o familie de evrei din cetatea siriacă Emesa în anul 485 şi din tinereţe l-a slujit pe Dumnezeu, petrecând în feciorie şi curăţie, aşa că a ales calea monahismului în oraşul Verit (actualul Beirut). Mai întâi a fost paraclisier în Biserica Veritului, fiind apoi hirotonit diacon, iar unii spun chiar că ar fi ajuns preot, însă izvoarele istorice sunt destul de sărace. Sinaxarul ne spune că din Verit vizita foarte des Constantinopolul, mergând la Biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Kiri, către care avea o deosebită evlavie. Aşa că se ostenea necontenit în viaţă îmbunătăţită în post şi rugăciune, ostenindu-şi trupul la multe nevoinţe în timpul zilei, iar seara mergea şi petrecea până dimineaţa în rugăciune către Maica Domnului. Venit la Constantinopol în vremea împăratului Atanasie I, a slujit cu multă evlavie desele privegheri şi slujbe făcute la biserica din Vlaherne, unde a petrecut neîncetat în rugăciuni, privegheri şi în nevoinţe ascetice, aşa cum cum aflăm din cântările slujbei închinate lui: „Veştejit-ai poftele trupului şi sufletul tău ţi l-ai împodobit cu razele prealuminatei curăţii, şi ai pus împrejuru-i podoabă drăgăstoasă frumuseţea bunătăţilor”.

Cinstit ca sfânt la foarte puţin timp după mutarea la Domnul

Sinaxarul spune că pe când slujea acolo, tânărului slujitor Roman i s-a întâmplat o minune în noaptea dinspre sărbătoarea Crăciunului. El a primit de la Născătoarea de Dumnezeu darul alcătuirii imnelor. A primit în dar o bucată de hârtie, pe care a înghiţit-o ca pe o mâncare şi apoi a început să cânte şi să reverse învăţături dumnezeieşti. Despre această întâmplare minunată aflăm de la Marcu din Efes: „Roman avu un vis, în care îi apăru Sfânta Fecioară, înmânându-i un sul de hârtie şi poruncindu-i să-l înghită; el se supuse. Dar, deşteptându-se îndată, se simţi inspirat şi, suindu-se pe amvon, intonă frumosul condac al Crăciunului, Fecioara astăzi”, şi de atunci sfântul a început să îşi manifeste vocaţia sa poetică.

În tot acest timp, el l-a slujit cu credinţă pe împărat şi l-a ajutat permanent în lupta cu ereziile. Împăratul a ştiut să folosească darul poetic al lui Roman şi l-a pus în slujba eforturilor sale religioase, în încercarea sa de a uni imperiul, divizat din cauza ereziilor.

După o viaţă în care a lăudat permanent pe Maica Domnului, Roman Melodul a murit în jurul anului 562.

Datorită faimei pe care o dobândise prin condacele sale încă din timpul vieţii, Roman a fost cinstit ca sfânt la foarte puţin timp după mutarea sa la Domnul.

Ceea ce a impresionat la Sfântul Roman Melodul nu ţine în mod obligatoriu de vocabularul teologic elevat sau de expresia lui poetică şlefuită, ci mai degrabă a atras prin naturaleţea cu care s-a raportat la Scriptură, transformând-o în creaţiile sale într-un şir logic de evenimente foarte vii. Opera sa, din care s-au păstrat numai vreo 80 de alcătuiri poetice, a cunoscut o popularitate deosebită. Câteva secole, condacele Cuviosului Roman au făcut parte din tezaurul imnografic viu, transmis prin practica liturgică.

Pornind de la creaţiile lui, a apărut ulterior o adevărată şcoală, care a produs cântăreţi asupra cărora opera melodului nostru a exercitat influenţe covârşitoare. Astfel s-au mai remarcat Grigorie, Chiriac, Dometius, Anastasie şi Helias.

Cel mai cunoscut condac

Potrivit tradiţiei, Sfântul Roman Melodul este cel care a alcătuit primele condace. Iniţial, condacul a fost alcătuit dintr-un număr variat de strofe, de la 18 până la 30, însă cărţile noastre de slujbă păstrează din condacele Sfântului Roman numai primele două strofe.

Cel mai cunoscut condac compus de Cuviosul Roman Melodul, cel mai mare poet al Bizanţului şi al literaturii creştine de limbă greacă, este Condacul Crăciunului: „Fecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”.

Acest condac este o creaţie privilegiată a imnografiei Răsăritului creştin. Privilegiată prin autor – marele Roman Melodul -, prin geneza ei miraculoasă, prin locul pe care îl ocupă în poezia bizantină, dar în primul rând prin mesaj şi prin frumuseţe. Puţine alcătuiri ale literaturii universale cuprind o asemenea densitate de paradoxuri, evocarea atâtor fapte mai presus de fire şi de înţelegere, prilejuite de suprema Teofanie a Întrupării Fiului lui Dumnezeu şi exprimate cu atâta economie de cuvinte, în numai 12 versuri.

De ce este numit „Melodul”

Întreaga tradiţie a Bisericii a justificat mereu inspiraţia şi talentul lui Roman prin prisma minunii care i-a hărăzit vocaţia de melod, adică de compozitor de cântări bisericeşti. Denumirea „Melodul” se datorează printre altele şi faptului că Sfântul Roman este primul poet care scrie şi muzica pentru condacele sale.

Biserica l-a trecut în rândul sfinţilor, prăznuindu-l la 1 octombrie, cântându-i şi lăudându-l: „Făcătorule de cântare, alăuta dumnezeiescului Duh, privighetoarea, greierul dumnezeieştilor cântări, fluierul Bisericii, pune înaintea noastră, a tuturor, ospăţul cel de cântări şi dintr-însul veseleşte pe gânditorii de Dumnezeu”.