4 noiembrie – Sfântul Ioanichie cel Mare
Cuviosul şi de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Ioanichie cel Mare a fost un ascet care a trăit în secolele VIII-IX. A fost un mare făcător de minuni, atât în timpul vieţii cât şi după adormirea sa. Prăznuirea sa se face pe 4 noiembrie în Biserica Ortodoxă.
Ioanichie s-a născut în satul Marikata din provincia Bitinia, în Asia Mică. A crescut într-o familie de ciobani. Părinţii lui se numeau Miritrichie şi Anastasia. Ca tânăr păstor, Ioanichie se retrăgea adeseori în singurătate şi rugăciune, în timp ce păştea oile. Când a ajuns la vârsta adultă, a slujit o vreme ca soldat în armată, mai ales în timpul războaielor bizantinilor cu bulgarii.
După încheierea serviciului militar, Ioanichie s-a retras în singurătate pe Muntele Olimp. Acolo a fost tuns în monahism. A petrecut în nevoinţe vreme de mai bine de cincizeci de ani; a călătorit mult şi a primit de la Dumnezeu darul facerii de minuni: vindeca bolile, alunga demonii şi îmblânzea fiarele sălbatice. Era foarte înalt, bine făcut şi impresiona prin forţa sa fizică, însă era şi mai cunoscut pentru nemăsurata lui smerenie şi blândeţe.
S-a implicat activ în controversele care zguduiau viaţa Bisericii de atunci, şi anume controversa iconoclastă. Iniţial a luat partea iconoclaştilor, însă pricepând că se înşelase, a părăsit erezia iconoclastă şi a devenit un fervent iconodul, pledând în favoarea cinstirii icoanelor. A fost un prieten apropiat al patriarhului Metodie I al Constantinopolului. A trăit nouăzeci şi patru de ani şi trecut cu pace la Domnul în anul 846.
Rugăciunea Sf. Ioanichie: Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Sfântul Duh; Treime Sfântă, slavă Ţie.
