A fi sau a nu fi ortodox
Dragul meu prieten în Domnul, văd că eşti foarte preocupat – îngrijorat chiar -, în ultima vreme, de situaţia ortodocşilor din România. Înainte de a te lăsa cuprins de atâtea gânduri sumbre, încearcă să-ţi lămureşti cine este creştinul ortodox, ce înseamnă, în fond, a fi ortodox.
Un trăitor şi un mărturisitor al dreptei credinţe
E limpede, pentru orice persoană cu bun simţ, că nu te poţi numi ortodox doar pentru că te declari ca atare. În primul rând, este nevoie să ai o dreaptă credinţă – ortodoxă, aceea cuprinsă în Sfintele Scripturi, în mărturisirile celor şapte sinoade ecumenice şi în învăţătura Sfinţilor Părinţi, în întreaga Sfântă Tradiţie a Bisericii. În al doilea rând, ortodoxia ta trebuie să fie validată de ortopraxie – adică de atitudine şi fapte ortodoxe. Nu spune Mântuitorul că: „Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne, va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui meu Celui din ceruri” (Matei 7, 21)?
A fi ortodox înseamnă, aşadar, a fi un trăitor şi un mărturisitor al dreptei credinţe. Prin faptele tale, prin viaţa ta, prin rugăciunea ta, trebuie să fii în permanenţă aşa. Dar prin cuvânt, după cum este nevoie. Nu este o atitudine ortodoxă a mărturisi oricând, oriunde şi, mai ales, oricum pe Iisus Hristos ca fiind Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a venit să ne mântuiască. Mai este nevoie să ai şi discernământ de la Duhul Sfânt, pentru ca nu cumva prin vorbăria care ţi se pare ţie a fi mărturisire să iei, de fapt, „numele Domnului în deşert”. Ca să nu greşeşti, cere mereu sfat şi binecuvântare de la duhovnicul tău (sau direct de la ierarh, când se poate). Ce ţi se pare, nu mărturiseau demonii, înainte de a fi scoşi afară din om, pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu? Nu spuneau ei: „Ce ai Tu cu noi, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu?” (Matei 8, 29) şi„Te ştim cine eşti…” (Luca 4, 34)? Nu ar fi trebuit Domnul să primească mărturia lor, bucurându-se de faptul că demonii înşişi Îl recunoaşteau ca Dumnezeu? Or, Domnul îi certa, cerându-le să tacă; în schimb, a primit, întotdeauna, mărturia oamenilor: a lui Petru (Ioan 6, 69), a lui Natanael (Ioan 1, 49), a orbului din naştere (Ioan 9, 35-38), a Martei (Ioan 11, 27), a sutaşului (Marcu 15, 39)… Hristos nu-i lăsa pe diavoli să-L mărturisească pentru că ei nu făceau aceasta ca să se slăvească Numele Lui, ci cu viclenie, ca să zădărnicească propovăduirea Sa, planul Său. Nici Sf. Ap. Pavel, în areopag, nu a început prin a mărturisi pe Domnul, ci i-a luat pe ocolite pe atenienii idolatri, lăudându-le mai întâi evlavia pentru „Dumnezeul necunoscut” (Faptele Apostolilor 17, 23). Învaţă de la el cum cu înţelepciune a predicat, că nu le-a zis: „Voi sunteţi în rătăcire, sunteţi idolatri, iar eu deţin adevărul despre Dumnezeu!” – cum procedează azi cel ce crede că aşa şi numai aşa se poate propovădui… Dar nici nu i-a cruţat pe atenieni „apostolul neamurilor”, ci le-a vorbit, ulterior, despre Hristos Cel răstignit şi înviat, chiar dacă aceştia nu au putut primi până la capăt – cu câteva excepţii – cuvântul lui. Când eşti călăuzit de Duhul Sfânt, ştii cum să predici pe Domnul şi aşa eşti ortodox. Când o faci doar după mintea ta, după umorile tale, pe cine predici, de fapt?
A fi ortodox înseamnă a fi implicat, fără rest, în viaţa comunităţii celor binecredincioşi, a Bisericii. Cei ce se mai preocupă şi de alte credinţe sau lucrări „spirituale”, dedicându-se, mai ales, unor activităţi oculte (chiar de ar părea compatibile cu credinţa în Dumnezeu), dacă nu se pocăiesc şi nu se întorc cu totul, vor avea soarta celor care îşi închipuie că pot „să mintă Duhului Sfânt”, precum Anania şi Safira (v. Faptele Apostolilor 5, 1-11). Nu poţi „să guşti şi să vezi că bun este Domnul” şi să cauţi şi în alte locuri, în paralel, sensuri şi împliniri pentru viaţa ta.
A fi ortodox nu înseamnă a pune Biserica să slujească celor lumeşti. Biserica este Maica noastră duhovnicească (Maica Domnului este icoana Bisericii). Eu nu am văzut nici măcar pe interlopi folosindu-şi mamele în treburile lor murdare, nici pe soldaţi luându-şi, pe front, mamele să lupte cu ei. Ce ortodox autentic ar îndrăzni să folosească Biserica în a obţine oarecare câştiguri urâte sau spre a dobândi putere? Chiar şi dacă ar fi vorba de cele mai frumoase şi mai înalte idealuri de pe pământ, tot nu trebuie să subordonăm Biserica slujirii acestora. Biserica este corabia care ne poartă prin marea acestei vieţi către limanul Împărăţiei cerurilor. Misiunea ei primă este dincolo de orice lucru posibil a fi dobândit de om pe faţa pământului… Asta nu înseamnă, desigur, că Biserica nu poate, cu mijloace specifice, să aducă mângâiere şi ajutor celor din lume, în diverse domenii: educaţional, social-filantropic, cultural etc. Dar acestea nu pot fi scopuri în sine!
În Ortodoxie „scopul nu scuză mijloacele”
Ortodoxia nu este o avere pe care o poţi cheltui, ci un tezaur la care eşti chemat să contribui.A fi ortodox nu înseamnă a te împăuna cu moştenirea primită, precum odrasla unui miliardar care să grăbeşte să huzurească pe banii părinţilor. Eşti ortodox nu pentru că te-ai născut aşa, pentru că ai această dumnezeiască moştenire – credinţa cea dreaptă -, ci doar dacă tu însuţi îţi aduci contribuţia, lucrând, nu îngropând talantul primit. Copilul face cinste părinţilor când lucrează el însuşi în sensul în care a fost educat de aceştia. Nici un copil nu are vreun merit personal pentru faptul de a se fi născut din părinţi de toată isprava şi de toată lauda.
A fi ortodox nu înseamnă, în nici un caz, a minţi, a manipula, a fura, a fi nesimţit sau arogant, a face compromisuri morale sau a face orice alt lucru urât înaintea Domnului, chiar şi când scopul (declarat, doar!) ar fi acela de „a întări Ortodoxia”. Niciodată „scopul nu scuză mijloacele” căci, în Ortodoxie, mijloacele sunt însăşi „calea Domnului”. Or, această cale nu poate fi strâmbă („Îndreptaţi calea Domnului”, strigă şi azi Sf. Prooroc Ioan, urmând lui Isaia – v. Ioan 1, 23).
Aşa că, vezi bine, dragul meu prieten, Ortodoxia nu este reprezentată de cei ce nu sunt ortodocşi în sensul deplin, desăvârşit al cuvântului. Cei care nu sunt ortodocşi în credinţă şi în faptă, ar face bine să tacă, să nu-şi mai aroge un statut de care nu sunt vrednici, aducând sminteală în lume – vai lor! (v. Matei 18, 7) – şi atrăgând ocări asupra Bisericii. Mult se mai păgubesc pe sine unii ca aceştia!… Iar toate atacurile pornite asupra Bisericii – de care, cu durere, îmi spui – sunt îngăduite de Dumnezeu din două motive: 1) spre a curăţi via Sa de mlădiţele care nu aduc roadă, ci doar parazitează (v. Ioan 15, 1-6); 2) spre a întări în credinţă şi încununa pe cei prigoniţi pe nedrept. Aşa că, fii pe pace şi preocupă-te, mereu, doar de un lucru: cum trăieşti tu însuţi Ortodoxia şi ce fel de roade aduci!
Pr. Constantin Sturzu
