15 februarie – Sf. Apostol Onisim

Sfântul, slăvitul și mult lăudatul Apostol Onisim din Cei Șaptezeci, este pomenit de Biserică la 15 februarie, iar împreună cu Cei Șaptezeci în 4 ianuarie.

În tinerețea sa, Sfântul Onisim a fost sclav al Sfântului Filimon, un creștin de viță aleasă care locuia în orașul Colose din Frigia.

Temându-se de pedeapsa pentru o ofensă adusă stăpânului său, Onisim fuge la Roma, dar aici este întemnițat fiind un sclav fugit. În închisoare el vine în contact cu Sfântul Apostol Pavel, și el întemnițat, căruia îi slujește ca un fiu, de la care primește învățătura creștină și apoi este botezat. Sfântul Pavel îl informează personal pe Filimon scriindu-i o scrisoare plină de dragoste în care îi cere să îl ierte pe sclavul rătăcitor și să îl accepte ca pe un frate. Sfântul Apostol Pavel îl trimite chiar pe Onisim cu această scrisoare, lipsindu-se astfel de ajutorul lui de care avea atâta trebuință. Aceste lucruri, relatate de Epistola către Filimon a Sfântului Apostol Pavel par să se fi întâmplat către sfârșitul primei captivități a Sf. Ap. Pavel la Roma, adică în jurul anului 63.

După ce Sfântul Filimon primește scrisoarea, nu numai că îl iartă pe Onisim, ci chiar îl trimite înapoi la Roma la Apostolul Pavel. Ulterior, Filimon este hirotonit episcop în orașul Gaza. Onisim și Filimon sunt prăznuiți împreună (cu Arhip și Apfia), ucenici ai sfântului Pavel, în ziua de 22 noiembrie.

După moartea Sfântului Apostol Pavel, Sfântul Onisim îi slujește pe apostoli până la moartea acestora, apoi este hirotonit episcop. După moartea sfinților apostoli, el propovăduiește Evanghelia în regiuni din Spania, Carpetania, Colose și Patras. La bătrânețe, Onisim ocupă scaunul episcopal din Efes, urmându-i Sfântului Apostol Timotei. Când Sfântul Ignatie Teoforul este arestat ca să fie dus la Roma pentru execuție (anul 107), episcopul Onisim împreună cu un grup de creștini vine să se întâlnească cu el, așa cum Sfântul Ignatie menționează în Epistola către Efeseni scrisă de el însuși.

În anul 109, în timpul domniei împăratului Traian (89-117), Sfântul Onisim este arestat și adus la judecată în fața eparhului (guvernatorului) Romei, Tertullus. Eparhul îl ține în temniță pe Sfântul Onisim timp de 18 zile și apoi îl trimite în închisoarea din Puteoli (azi Pozzuoli, lângă Napoli). După o vreme, eparhul trimite după Sfântul Onisim și, pentru că acesta nu apostazia de la credința în Hristos, decide să fie lapidat (bătut cu pietre) și apoi îi taie capul.

O femeie creștină dintr-o familie aristocratică romană ia trupul sfântului și îl așează într-o raclă din argint.

După tradiția Bisericii din Constantinopol, Onisim ar fi fost episcop de Bizanț între anii 54-68. Această identificare se acordă cu sinaxarul zilei de 22 noiembrie, care vorbește de mucenicia, în timpul împăratului Nero (37-68), a „Sfinților Apostoli din cei șaptezeci, Filimon, Arhip, Onisim și Apfia, cei ce au fost ucenici ai Apostolului Pavel”.

Cum însă Onisim fostul sclav al lui Filimon nu putea fi episcop în anul 54, pentru că nici nu se convertise măcar (el este trimis de Pavel la Filimon în anul 63), este posibil ca tradiția Bisericii să fi cunoscut doi Onisim, unul mort mucenicește în anul 68 (apostol din cei 70 și episcop de Bizanț între anii 54-68), iar altul mort mucenicește în anul 109, fostul sclav al lui Filimon („apostol” din grupul celor care i-au cunoscut pe Apostoli, numiți Părinții apostolici).