17 februarie – Sfinţii Împăraţi Marcian şi Pulcheria

Binecredinciosul împărat Marcian sau Flavius Marcianus (392 – ianuarie 457) a fost împărat al Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin) între anii 450 si 457. După urcarea sa pe tronul imperial, a convocat în anul 451 al patrulea Sinod Ecumenic la Calcedon, pentru a rezolva controversele religioase datorate ereziei monofizite. Marcian și soția sa, împărăteasa Pulcheria, au fost canonizați de Biserica Ortodoxă; ei sunt pomeniți în fiecare an la 17 februarie.

Marcian s-a născut în Tracia sau Iliria, în anul 392. În tinerețe, și-a început cariera militară ca simplu soldat. A servit timp de nouăsprezece ani sub conducătorii alani Ardaburius și Aspar, care erau în slujba imperiului, luând parte la războaiele împotriva vandalilor și perșilor. În anul 431, Marcian a fost luat prizonier de vandali în lupta de lângă Hippo Regius (în Africa). Adus în fața regelui vandal Genseric (428-477), el a fost eliberat, după ce a jurat să nu mai ridice niciodată armele împotriva vandalilor.

În timp, Marcian a avansat în gradele militare. Fiind susținut de generalii alani Ardaburius și Aspar, sub comanda cărora luptase, Marcian a fost numit căpitan al gărzii imperiale, iar mai târziu tribun și senator.

La moartea împăratului Teodosie al II-lea (408 – 450), Marcian s-a căsătorit cu sora acestuia, Pulcheria și a ajuns astfel pe tronul imperial; un imperiu însă umilit și sărăcit de ravagiile din urma năvălirilor repetate ale hunilor lui Attila.

Imediat după ce a ajuns împărat, Marcian a refuzat să mai plătească tribut hunilor, tribut pe care predecesorul său, împăratul Teodosie al II-lea îl plătea cu scopul ca Attila să se abțină de la atacuri asupra Imperiului Roman de Răsărit. Conștient de faptul că nu ar putea cuceri capitala Constantinopol, Attila s-a îndreptat spre Imperiul Roman de Apus (sângeroasele sale campanii din Galia, în 451 și din Italia, în 452) lăsând în pace posesiunile lui Marcian.

Marcian a reformat finanțele imperiului și a repopulat provinciile devastate de huni. El a respins atacurile asupra Siriei și Egiptului din anul 452 și a înăbușit tulburările de la frontiera cu Armenia în 456.

Marcian, în general, a ignorat afacerile interne din Imperiul Roman de Apus, lăsând această jumătate șovăielnică a Imperiului Roman să se descurce singură. El nu a făcut nimic pentru a-i ajuta pe apuseni în timpul campaniilor lui Attila, și a ignorat promisiunea lui de ajutor militar atunci când vandalii lui de Genseric au ocupat și jefuit Roma în anul 455.[1]. Mai recent, se susține însă că Marcian a fost mai activ implicat în sprijinirea Imperiului Roman de Apus decât au crezut anterior istoricii și că influența lui Marcian poate fi observată în evenimentele care au dus la retragerea și moartea lui Attila în 453[2]. Marcian a afirmat că într-un vis, el a văzut arcul lui Attila rupt în fața lui; câteva zile mai târziu, el a spus că cel mai cumplit dușman al său era mort.

Cel mai important eveniment din timpul domniei sale este Sinodul al IV-lea ecumenic. În anul 451, împărătul Marcian a convocat la Calcedon al patrulea Sinod Ecumenic. Principalele rezultate obținute la acest Sinod au fost cele referitoare la rezolvarea controversele religioase datorate ereziei monofizite și la organizarea vizibilă a Bisericii.

Marcian a murit în anul 457, probabil din cauza unei cangrene declanșată în timpul unei lungi călătorii religioase. Deși domnia sa a fost relativ scurtă, Marcian este considerat unul dintre cei mai buni împărați timpurii ai Imperiului Roman de Răsărit (Bizantin).

Marcian și soția sa, împărăteasa Pulcheria, au fost canonizați de Biserica Ortodoxă ca sfinți, fiind comemorați (pomeniți) pe data de 17 februarie.

Sfânta și drept-credincioasa Pulcheria Împărăteasa (sau Poulcheria) a fost fiica lui Arcadie, împăratul Imperiului Roman de Răsărit, și a soției sale Aelia Eudoxia. Ca regentă a fratelui ei mai mic Teodosie al II-lea și împărăteasă în nume propriu, ea a influențat cu tărie comportamentul guvernării imperiale în relația cu creștinii, în special în perioada controverselor nestoriene din secolul al V-lea. Prăznuirea ei se face pe 10 septembrie; de asemenea, ea mai este pomenită de către Biserica Ortodoxă pe 17 februarie împreună cu soțul său Împăratul Marcian.

Aelia Pulcheria s-a născut în 19 ianuarie 399. Aelia Pulcheria nu trebuie confundată cu mătușa sa Pulcheria, care a fost fiica lui Teodosie I și a Aeliei Flaccilla și care a murit în 385 la vârsta de opt ani. Tatăl Pulcheriei, împăratul Arcadie a murit pe data de 1 mai 408. La moartea tatălui său, la frageda vârstă de șapte ani, Teodosie al II-lea devine împărat, sub tutela prefectului pretorian Antemie.

Pulcheria a fost o creștină devotată și și-a exprimat devotamentul pentru Maica Domnului la o vârstă fragedă, îmbrăcând haina monahală pentru a nu fi silită să se căsătorească. Ca soră mai mare a lui Teodosie al II-lea (sora lor cea mai mare a murit tânără, probabil înainte de 408), ea a deținut o poziție importantă când acesta a devenit împărat. Ea fost implicată puternic în educația fratelui ei, chiar dacă era numai cu doi ani mai în vârstă decât acesta și și-a menținut influența copleșitoare pe cea mai mare parte a domniei acestuia. Izvoare istorice menționează că în 412, la vârsta de treisprezece ani, ea l-a demis pe tutorele fratelui ei, eunucul Antemie, și și-a asumat această poziție, de tutore al propriului frate.

Curtea a căpătat curând o atmosferă pioasă și austeră sub influența ei, potrivindu-se stilului ei de viață aproape monahal. În 4 iulie 414, Senatul a proclamat-o augusta (împărăteasă) și a făcut-o regenta fratelui ei. După ce Teodosie a devenit capabil de guvernare în 416, Pulcheria a continuat să aibă o influență puternică asupra fratelui ei și asupra treburilor imperiului. La insistențele ei, Teodosie i-a îndepărtat din administrația imperială pe toți păgânii care nu fuseseră convinși să se boteze.

Pulcheria și-a folosit averea personală pentru Biserică. Făcând aceasta, ea și-a inspirat fratele să îi urmeze exemplul. Deși era indiferentă la arianismul triburilor germanice, ea a avut o poziție fermă privind învățăturile eretice ale lui Nestorie. Ea și-a arătat aproape imediat opoziția față de el, când acesta a devenit patriarh în 428. Cu sau fără influența degradării Fecioarei Maria de la statutul de Născătoare de Dumnezeu la cel de Născătoare de Hristos a nestorianiștilor, Pulcheria a influențat hotărâtor poziția fratelui său în controversele care au dus la Sinodul de la Efes din 431. La început el l-a sprijinit pe Nestorie, înainte de a fi influențat de credința surorii sale. În această controversă, Patriarhul Chiril al Alexandriei credea că influența Pulcheriei a fost hotărâtoare în căderea rivalului său.

În 441, influența Pulcheriei a început să pălească, deoarece eunucul Hrisafie l-a convins pe Teodosie să o demită pe sora sa (la această demitere au avut un mare rol și intrigilor împărătesei Aelia Eudoxia, soția lui Teodosie). Dar în curând a început controversa monofizită, datorită arhimandritului Eutihie și sprijinită de Teodosie dar și de succesorul lui Chiril ca patriarh al Alexandriei, Dioscor. Când ideile lui Eutihie au fost validate de Sinodul tâlhăresc din 449 de la Efes, Papa Leo I al Romei a inclus-o și pe Pulcheria printre cei pe care i-a adunat ca să anuleze deciziile sinodului.

În 28 iulie 450, Teodosie a murit brusc iar Pulcheria s-a reîntors la curte ca soție a noului împărat, Marcian. Ea a fost de acord cu căsătoria, dar cu condiția ca jurământul ei de castitate să fie respectat.

În anul 451, prin eforturile Pulcheriei, a fost convocat Sinodul de la Calcedon, prezidat de Marcian. Acest sinod a condamnat atât Nestorianismul cât și Sinodul tâlhăresc din 449 care sprijinise erezia monofizită. Ereticul Eutihie a fost demis și exilat.

Pulcheria a murit curând după acestea, în iulie 453.

Pe lângă rolul ei în apărarea Ortodoxiei, Pulcheria este pomenită pentru zelul ei în promovarea intereselor Bisericii. Ea a readus moaștele Sfântului Ioan Gură de Aur de la locul morții acestuia în exil și le-a îngropat în Biserica Apostolilor din Constantinopol în 27 ianuarie 438. A construit trei biserici în Constantinopol cu hramul Maicii Domnului. De asemenea, a construit mai multe spitale, case pentru pelerini și și-a lăsat averea în scopuri caritabile.