Să impozităm Biserica. Adică, pe noi înșine
Un recent sondaj online a „descoperit” că vreo 3.200 de români care navighează pe net consideră că toate veniturile obţinute de Biserică şi preoţi ar trebui să fie impozitate de statul român. Am râs cu poftă de așa situație obscură și naivă.
Las deoparte faptul că un sondaj online, făcut pe o platformă care își stimulează participanții la chestionare cu tot soiul de premii, nu poate fi deloc „reprezentativ”. „Extrapolarea” între numărul utilizatorilor de internet și numărul utilizatorilor site-ului respectiv este doar o abureală statistică. Nici măcar „cercetare” nu poate fi numit, asta doar dacă nu vrem să demonetizăm termenul. În rest, sigur, mediul online poate fi un bun suport de cercetare pentru zvon, propagandă, bârfă, obscurantism. Mai ales că răspunsurile la unele întrebări ar trebui să ne pună serios pe gânduri (consumul de droguri ușoare, prostituția etc).
Întrebarea (ca multe altele) în fond nu este rea, doar că este formulată pe genunchi. Ea vine să pună în discuție un subiect de care nimeni nu știe mai nimic. De asta am spus „obscurantism”. Răspunsurile ne spun că mulți nu știu nimic despre impozitarea Bisericii, subiect care face furtună în paharul cu apă al „social media”. Așa că mă folosesc de prilej pentru câteva precizări, mai ales pentru vajnicii comentatori care se lasă prinși în capcana exprimării unei opinii nedocumentate.
1. Veniturile Bisericii se împart în două mari grupe: venituri fiscalizate și nefiscalizate. Așadar, trebuie să deosebim între activitățile economice ale Bisericii și activitățile cultice. Activitățile economice ale Bisericii sunt DEJA fiscalizate, întrucât se desfășoară sub organizarea juridică a unor firme comerciale. Acolo se eliberează și bon fiscal, chitanță, factură etc. Deci, ele ies din discuție.
Chiar și pentru unele activități cultice se eliberează chitanță, dar, atenție, nefiscalizată. De ce? Simplu. Activitatea cultică este o activitate non-profit. Donația nu este profit. Aici este cheia filosofiei financiare a statului, care este corectă față de cetățeanul credincios. Cum ar fi ca Statul să-ți impoziteze și donația? Iată reformularea întrebării din chestionar.
2. Dar, donația nu poate fi fiscalizată? Ar putea fi. Seculariștii egoiști chiar o doresc, din ură față de credincioși, pentru că ei oricum nu vor plăti nimic, dar au senzația eronată că Biserica îi fură. Doar că, fiscalizată fiind, donația ar fi automat majorată cu valoarea impozitului. Ca la benzinărie, unde doar jumătate din prețul plătit e costul carburantului. Restul sunt taxe, impozite, accize etc.
Naivii care zbiară că nu se dă bon fiscal pe lumânarea procurată de la pangarele bisericești să se gândească mai bine dacă ar vrea să plătească în plus și fiscalizarea. Pentru că dau dovadă că nu-și iubesc nici semenii, nici propriul buzunar și nu cred că au avut vreodată o firmă, ca să vadă droaia de taxe și impozite pe care o datorează Statului. Ar fi foarte ușor ca să adăugăm la costurile lumânării și TVA, impozit pe profit, etc. Dar, le-ar plăti tot credincioșii. Care, în majoritatea lor, sunt români obișnuiți. Ar fi însă corect ca Biserica să-i pună pe credincioși să mai dea bani în plus pentru bugetul Statului, pe lângă ceea ce, oricum, dau? Iată sensul întrebării din chestionar.
3. Obscurul nedocumentării răspunsurilor se reflectă și în altă latură. Credeți că Biserica este favorizată cumva prin nefiscalizarea donației?
Ia gândiți-vă la TVA. Câți cunosc faptul că Biserica, față de alte societăți comerciale, dar asemenea ONG-urilor, pierde TVA pentru că nu și-l poate recupera? Adică Biserica plătește TVA, accize etc. atunci când achită facturi, la nivel de persoană juridică (mai scumpe decât la cele fizice), dar nu și-l mai recuperează, pentru că tot din buzunarul credinciosului ar face-o.
TVA-ul și alte taxe pe care Biserica le plătește prin diverse facturi sunt plătite, concret, tot de către credincioși. Dacă le adunăm, ele sunt mai mari decât banii pe care Biserica îi primește, ca sprijin, de la Stat.
Salariile preoților nu sunt plătite integral de Stat, cum cred încă unii, ci de credincioși, dar sunt fiscalizate ca orice salariu din România. Nici măcar nu toți preoții beneficiază de acel sprijin la salarizare. Deci, tot credincioșii plătesc fiscalizarea salariului preotului.
Alții cred că Biserica este plătită de Stat. În cazul acesta, Statul s-ar impozita pe el însuși. Ceea ce ar fi absurd.
4. Când vine vorba de donații, aud pe unii spunând că Biserica nu donează nimic, pentru că, de fapt, donează banii credincioșilor. Buun. Asta este un mare adevăr, de care vorbește chiar Sfântul Pavel, când spune de ajutoarele pentru frați. Dar, același adevăr ar trebui să funcționeze și dacă fiscalizăm veniturile. Practic, vom fiscaliza tot banii credincioșilor.
E corect să fii impozitat de Stat, chiar și în Biserică?Asta ar fi fost întrebarea formulată corect în sondaj. Mă tem, însă, ca nu cumva banii să ajungă unicul criteriu de performanță în această lume. Plutocrația ar ucide imediat meritocrația. Dacă nu cumva se și întâmplă…
Dar, mă opresc aici. În fond, nu eu ar trebui să explic toate acestea. Eu sunt doar un amărât de preot și jurnalist.
Pr. Eugen Tănăsescu
