Duminica Ortodoxiei

Astăzi este o mare sărbătoare. Astăzi este Duminica I din Post, Duminica Ortodoxiei. Dar ce este, iubiţii mei, Ortodoxia?

Ortodoxia este întocmai precum aurul curat. Precum aurul e scos din cuptor şi ori de câte ori îl arzi este tot mai curat, aşa şi Ortodoxia noastră: este aur care a ieşit din cuptoarele cele duhovniceşti. Iar cuptoarele cele duhovniceşti sunt Sinoadele Ecumenice şi Locale. Aşadar, Ortodoxia nu este rugina eresurilor, ci este aur curat, diamantul adevărului. Ortodoxia este soarele care străluceşte în Răsărit şi în Apus.

Dacă am fi putut, iubiţii mei, să înţelegem ce este Ortodoxia, am fi iubit-o ca pe mama noastră. Ochii noştri s-ar fi umplut de lacrimi astăzi. Am fi ţinut sfintele icoane, am fi zis din inima noastră „Doamne, miluieşte”, şi am fi mulţumit lui Dumnezeu, deoarece nu ne-am născut în vreo altă ţară, ci ne-am născut în această patrie, în Elada, care miresmuieşte a Ortodoxie; deoarece ne-am născut din părinţi ortodocşi. De aceea cântăm: „Cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru?…” (Psalmul 76, 14).

Ortodoxia! Câte teme deschide astăzi! Câte cărţi sfinte deschide astăzi! Câte minuni are să istorisească ziua de astăzi! Ce să spunem? Să istorisim ce este această credinţă a noastră? Să prezentăm biruinţele şi triumfurile de peste veacuri? Să înălţăm cinstitele steaguri ale Ortodoxiei, care sunt vopsite cu sângiuri? Să povestim istoria acestei zile sfinte şi să arătăm cum vreme de o sută de ani satana şi slujitorii lui au încercat să dărâme această sfântă Biserică a noastră, dar nu au putut, şi că în cele din urmă au fost nevoiţi să-şi mărturisească înfrângerea? Sau să spunem despre acei eroi ai credinţei noastre, patriarhii, împăraţii, împărătesele, monahii, egumenii, poporul anonim, care până la moarte s-au luptat pentru credinţa noastră ortodoxă? Ar trebui, fraţii mei, să avem mult timp. Ar trebui ca şi eu să am putere duhovnicească. Ar trebui să fiu un Hrisostom (un Gură-de-Aur) sau un Vasilie sau un înger zburător. Ar trebui ca şi voi să aveţi o mare voinţă, pentru a putea să istorisim măreţiile zilei de astăzi. Dar pentru că toate acestea nu există, vă voi ruga să acordaţi puţină atenţie la câteva detalii ale Evangheliei pe care am auzit-o astăzi. Ajunge şi un singur detaliu al Evangheliei ca să ne folosim duhovniceşte în această sfântă zi a creştinătăţii. Care detaliu?

***

Hristos ne constituie în micul lui stat, pentru a predica cea mai mare revoluţie din lume. Şi cheamă pe unul din ucenicii Lui. Acest unul nu a fost Platon, nu a fost Aristotel, nu a fost unul din bărbaţii mari ai lumii antice, nu a fost om de ştiinţă, nu a fost înţelept, nu a fost bogat. Dar ce a fost? Un sărăcuţ. Era un pescar necunoscut, care-şi arunca mrejele în lac, ca să se întreţină pe el şi familia lui. Numele lui era Filip. Îl cheamă Domnul. Pentru că Hristos este magnetul, care atrage orice suflet nobil. Şi Filip a fost sedus imediat de dumnezeiasca faţă a Hristosului nostru. A rămas alături de el. Asculta dumnezeieştile Lui cuvinte. Vedea faţa Lui care strălucea mai mult decât soarele. Şi-a spus în sine: Am aflat izvorul, L-am aflat pe Dumnezeu!

De atunci, Filip nu s-a liniştit. Aripi la picioarele lui, să alerge în stânga, în dreapta şi să răspândească această mare descoperire, că a aflat izvorul adevărului. Şi mai întâi de toate îl cheamă pe prietenul său duhovnicesc, pe Natanael, zicându-i: „Vino şi vezi” (Ioan 1, 47). Şi vine Natanael, gânditor şi cu multe îndoieli. Iisus, doar ce l-a văzut, îi zice: „Iată un om cu inima fără ură şi răutate” (Ioan 1, 48). Natanael răspunde: „De unde mă cunoşti?” (Ioan 1, 49). De unde mă ştii? Şi Hristos îi zice: „Te-am văzut sub smochin”. Natanael se nedumereşte şi se minunează. Înţelege că Cel care cunoaşte detaliile vieţii lui nu este nimeni altul decât Dumnezeu. Şi mărturiseşte: „Rabbi, tu eşti Fiul lui Dumnezeu…” (Ioan 1, 50), Fiul lui Dumnezeu celui viu. Acest detaliu, fraţii mei, că Hristos l-a văzut sub smochin, aş vrea să-l avem în vedere ca pe o învăţătură a zilei de astăzi.

***

După cum ştim cu toţii, Ţara Sfântă, Palestina, până astăzi este plină de smochini. Solul este ca şi al nostru, iar clima temperată. De aceea smochinului îi prieşte acolo şi pentru că are frunza lată pe ramuri, ramurile smochinului se târăsc pe jos. Smochinul este smerit. Nu-şi înalţă ramurile cu mândrie în sus,ci ramurile lui cu frunzele late cad, iar jos – sub smochin, se formează un adăpost, un ascunziş. Acolo s-a dus Natanael. Era un obicei ca cei evlavioşi să meargă sub frunzarul smochinului şi acolo să-şi facă rugăciunea şi să citească în linişte Legea lui Dumnezeu.

Te-am văzut sub smochin” (Ioan 1, 49). Adică în clipa în care ceilalţi aleargă în dreapta şi stânga şi pierd preţiosul lor timp în distracţii şi în lucruri deşarte, în clipa în care unul fură, în clipa în care altul adună comori, în clipa în care unul se afundă ca porcul în mocirlă, tu, Natanaele, timpul tău nu l-ai irosit în cele deşarte ale lumii, ci te-am văzut sub smochin îngenunchind şi rugându-te lui Dumnezeu şi citind legea Lui.
„Te-am văzut sub smochin”. La acest cuvânt, fraţii mei, trebuie să luăm aminte. Câte ne învaţă! Acest cuvânt se potriveşte şi pentru noi. Pentru că şi nouă ne va zice Hristos: „Te-am văzut”. Dar unde ne-a văzut pe noi? Suntem noi sub smochin? Şi ce este smochinul?

Vă întreb, fraţii mei!

1. Ne vede Hristos, împlinind sfânta Lui voie? Ne vede Domnul, sculându-ne dis-de-dimineaţă şi primul nostru cuvânt să fie: Dumnezeule, îţi mulţumim? Precum păsărelele, care atunci când se trezesc nu aleargă să caute de mâncare, ci cântă matinal, luminânda, zic „mulţumesc”. Facem şi noi la fel? Ne vede Dumnezeu făcând rugăciunea dimineaţa, la prânz, la masă că facem rugăciunea, seara că îngenunchem în faţa icoanelor şi ne facem iarăşi rugăciunea?
2. Ne vede că citim legea Lui, că luăm în mâini Evanghelia?
3. Ne vede Hristos că venim la biserică şi că adorăm sfânt numele Lui? Ne vede că mergem la spovedanie, că ne spunem păcatele?
4. Ne vede Hristos că ne împărtăşim cu Preacuratele Lui Taine?
5. Ne vede Hristos că deschidem portofelul şi pe ascuns-pe ascuns ne milostivim de fratele nostru neputincios? Ca şi Sfântul Nicolae, care umbla noaptea pe străzi şi arunca în casele cele sărace micile economii ca să miluiască fetiţele sărace. Ne vede Hristos făcându-ne datoria?

***

Fraţii mei! Aşa să trăim. Într-o zi, Hristos ne va spune: Creştine, „te-am văzut sub smochin” (Ioan 1, 51). Iar „smochin”, pom pe care nimeni nu va putea să-l dezrădăcineze, pom roditor, pom nemuritor, este Sfânta noastră Biserică. Sub acest pom să trăim cu toţii, mici şi mari. Iar pomul acesta este Ortodoxia, în care credinţă toţi să trăim, fraţii mei, zicând ceea ce vom auzi peste puţin timp: „Aceasta este Credinţa Apostolilor! Aceasta este Credinţa Părinţilor! Aceasta este Credinţa Ortodocşilor! Aceasta este credinţa care a întărit lumea” şi a mântuit-o. Amin.

+ Episcopul Augustin