Mama

A venit aseară mama, din cătunu-i de departe
Să mai vadă pe fecioru-i, astăzi „Domn cu multă carte”.
A bătut sfios la uşă, grabnic i-am ieşit în prag
Mi s-a umezit privirea de iubire şi de drag.
Sărutându-i mâna dreaptă, ea m-a prins la piept, duioasă,
Şi-ntrebând-o, câte-toate, am intrat apoi în casă.
Înăuntrul casei mele, câtă brumă-am adunat,
Dă prilej bietei bătrâne să se creadă-ntr-un palat.
Nu-ndrăzneşte nici să intre, cu opincile-n picioare,
Şi cu multă grijă calcă doar alături de covoare!
Eu o-ndemn să nu ia seamă şi să calce drept, în lege,
Că doar e la fii-su-n casă nu e-n casa vreunui rege,
Şi deabia o fac să şadă pe-un divan cu scoarţă nouă…
Mi-a fost dor de tine maică… Ţi-am adus vreo zece ouă,
Nişte unt, iar colea-n straiţă, nişte nuci, vreo două sute…
Şi cu ochii plini de lacrimi, prinde iar să mă sărute:
– Poate mor, că sunt bătrână şi-a prins dorul să mă-ndrume
Să-mi mai văd o dată, maică, ce mi-e azi mai drag pe lume!
Caierul mi-i pe sfârşite… mâine poate-şi curmă firul
Şi-ntre patru blăni de scânduri să mă cheme cimitirul…
Jale mi-e de voi, mămucă, dar visez chiar şi deşteaptă,
Cum pe-o margine de groapă, bietul taică-tu m-aşteaptă…
Tu, odorul mamii-n urmă, să te-aduni cu fraţii-acasă,
Şi să-mparţi agonisirea după urma lui rămasă:
Lui Codin să-i dai pământul de la moară şi cu via,
Vaca şi-un pogon din luncă, maică, să le ia Maria;
Lui Mituş să-i dai zăvoiul de răchiţi dintre pâraie
Carul, boii şi cu plugul să le dai lui Niculaie,
Iară tu, ca mai cu stare decât fraţii zişi pe nume
Să iei casa-n care ţi-a fost dat să vii pe lume…
Când şi când în miezul verii, sau de Paşti, să vadă satul
Cum îmi vine, ca-n toţi anii, la căsuţa mea băiatul
Şi-având tihnă şi odihnă – la venire sau plecare –
S-aprindeţi la groapa maicii câte-un pai de lumânare…
…
A tăcut apoi bătrâna şi-a plâns mult cu lacrimi grele,
Ce curgându-i lin în poală, se-ntâlneau cu ale mele.

Vasile Militaru