15 martie 2015 – vizită arhierească în parohie
În duminica a treia a Sfântului şi Marelui Post credincioşii Parohiei “Sfântul Nectarie Taumaturgul” din municipiul Coslada (Madrid) au primit vizita Preasfinţitului Părinte Timotei Lauran, Episcopul Spaniei şi Portugaliei.
În cadrul solemn al Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a săvârşit hirotonia întru preot a tânărului diacon Nectarie Marian Mocanu, ca misionar în cadrul Protopopiatului Comunităţii de Madrid, îmbisericit pe seama Parohiei Coslada, şi hirotonia întru diacon a tânărului Nicolae Olimpiu Biolan, pe seama Parohiei “Întâmpinarea Domnului”, din municipiul Mejorada del Campo (Madrid).
În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor prezenţi, chiriarhul locului a tâlcuit sensul duhovnicesc al evangheliei zilei , arătând că a mă lepăda de mine însumi nu înseamnă a mă neglija, a-mi refuza împlinirea tuturor nevoilor, ci înseamnă a așeza dorințele lui Hristos pentru viața mea mai presus de ceea ce voiesc eu. Apoi, luarea crucii aduce cu sine împlinirea imperativului de a trăi deplin angajat în viața pe care o am: a accepta încercările, a învăța din eșecuri, a nu-mi pierde credința, speranța și dragostea, indiferent de împrejurări. Știți care e farmecul purtării propriei cruci? Că atunci când te lepezi de tine, crucea ta devine Crucea Lui! El o poartă împreună cu tine, El o ia de pe umerii tăi și o pune pe umerii care au purtat povara lumii, în cele mai greu de suportat clipe de suferință lăuntrică.
După împărtăşirea copiilor şi a adulţilor, la finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a mulţumit credincioşilor pentru participare la sfânta slujbă duminicală, pentru efortul permanent pe care îl fac pentru a susţine activităţile misionare desfăşurate în comunitate, asigurându-i de grija şi preocuparea sa permanentă pentru problemele cu care se confruntă în această perioadă dificilă pe care cu toţii suntem nevoiţi să o străbatem.
Cu sentimente de recunoştinţă, părintele paroh a mulţumit, în numele credincioşilor, Preasfinţitului Timotei, pentru bucuria prezenţei în enorie, încredinţându-l de continuarea slujirii cu toată dragostea, dăruirea şi devotamentul personal şi familial, urându-i sănătate şi putere deplină, pentru a putea împlini pe mai departe lucrarea misionară în această de Dumnezeu binecuvântată eparhie.
Un gând şi o binecuvântare pentru tânăra domnişoară Cristina Ioana Cucu, întâiul născut al familiei Cristinel şi Antoaneta Cucu, care astăzi a împlinit frumoasa vârstă de 18 ani.
P.S. Mulţumesc tuturor credincioşilor care ne-au fost aproape, gospodinelor care ne-au făcut munca mai uşoară, confirmând încă o dată că sufletul creştin are disponibilitatea şi determinarea să învingă oboseala, să depăşească problemele şi priorităţile personale pentru a face o bună lucrare comunitară.
Mulţumim protopsaltului parohiei, care ne umple sufletul de bucurie la fiecare sfântă liturghie!
În acelaşi timp, gândul de mulţumire se îndreaptă spre Domnul, pe care Îl rog să vă dea sănătate, înţelegere în familie, gând bun, putere de muncă, alese împliniri personale şi familiale!
Cu drag,
Prezbitera Gina Cimpoca
























