Când ne părăseşte stresul?
După Sfinţii Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, răul, dintr-un punct de vedere, este lipsa binelui. Intr-un fel anume, răul nu există prin sine, după cum întunericul înseamnă lipsa luminii. Acolo unde există lumină, în nici o situaţie nu putem spune că vom afla întuneric, ca să întunecăm lumina. Acolo unde este lumină, nu poate să stea întunericul. Din moment ce există lumină, nu mai poate rămâne întunericul lângă ea, deoarece el există numai acolo unde lipseşte lumina. Tot aşa şi răul, există numai acolo unde lipseşte binele.
In sufletul în care este prezent Dumnezeu, înlăuntrul căruia trăieşte Dumnezeu, nu poate să existe şi diavolul; nu are pic de loc acolo diavolul, într-un suflet în care este prezentă lumina lui Dumnezeu, în care este prezent Dumnezeu ca lumină, nu poate exista loc pentru întuneric. Şi să vrem să punem acolo întunericul, el nu va putea rezista, pentru că întunericul, întunericul cel duhovnicesc, înseamnă de fapt absenţa luminii dumnezeieşti.
Acelaşi lucru se întâmplă şi cu stresul, am putea spune. Stresul este inexistent. Oamenii înşişi generează stresul, ca şi atâtea altele; prin urmare, trebuie să luăm aminte la asta. Omul le naşte la toate prin atitudinea sa greşită faţă de Dumnezeu. In general, am putea spune că omul, prin atitudinea sa greşită faţă de sine însuşi, faţă de ceilalţi, faţă de realitatea înconjurătoare, faţă de adevăr, dar în mod special prin atitudinea sa greşită faţă de Dumnezeu, creează o mie şi una de lucruri. Vă rog să luaţi seama la acestea pentru că unii dintre dumneavoastră îşi spun că părintele care vă vorbeşte acum este în afara realităţii, în afara societăţii şi nu vede ce se întâmplă. Eu vă spun că mă aflu mai înlăuntrul lucrurilor decât dumneavoastră. Trăim în lume şi noi, cu atât mai mult din postura de duhovnici, venim în contact cu cele mai dinlăuntru ale oamenilor, adică cu toate cele care nu se văd la suprafaţă. De cele mai multe ori cele dinlăuntrul omului sunt mai întunecate, mai viclene, mai rele decât acelea care se văd la suprafaţă. Prin urmare, avem o cunoaştere a lucrurilor.
Aşadar, toate aceste chinuri prin care trecem şi care ne tiranizează pe noi, oamenii, le creăm noi înşine. Vă rog să fiţi atenţi. Nu spuneţi: „Eh, ce să facem, alţii ne creează problemele!” Categoric şi fără nici o ezitare spun că, orice ne-ar face ceilalţi, nimic nu ne poate face rău, dacă noi nu ne-am preda acestora, dacă noi nu ne-am lăsa şinele propriu să fie rănit de acestea. Toate slujesc omului, toate lucrează pentru om, chiar şi cele mai rele dintre lucruri. Dar, pentru că nu le percepem corect, pentru că nu le abordăm corect, noi înşine suntem aceia care le facem să ne rănească, să ne traumatizeze, să ne împovăreze, să ne preseze, să ne creeze angoasă, să ne creeze stres. Noi, oamenii, le facem.
Arhim. Simeon Kraiopoulos
Stresul – Cum se naşte şi cum se vindecă, Editura Bizantină
