Să renunţi la tot, pentru a obţine totul…?
Bat clopotele bisericilor în tot orașul. La Iași e ceas de Vecernie. Intru în prima biserică ce-mi iese în cale. Vreau să mă reculeg, să mă adun puțin. La strană se cântă Hristos a înviat! Știu că sărbătorim moartea unui ostaş… Mâine este Sfântul Gheorghe. Într-o altă cântare tânărul de la strană spune „Răsărit-a primăvara veniţi să ne desfătăm, (…) arătatu-s-a pomenirea purtătorului de chinuri care luminează pe cei credincioşi”. Primăvara înseamnă viaţă, iar noi în plină recrudescență a naturii, imediat după Sărbătoarea Învierii, prăznuim ziua morții unui mucenic. Militarul acesta a biruit moartea şi a devenit nemuritor. Cel puțin, prin faptul că toată lumea vorbește despre el și că îl aflăm reprezentat în icoane în toate bisericile, în case, pe vederi, în albume, în mozaicuri, în statui, pe steaguri, peste tot.
La finalul slujbei aflu că la numai 20 de ani a ajuns comit şi voievod al împăratului Diocleţian. Chiar dacă era tânăr, frumos, avea multă avere şi o funcţie de demnitar în stat, el nu se temeasă renunţe la tot. Om liber cu adevărat. Mă gândesc la mine. Să fi avut câte a avut el, aș fi fost capabil să las toate pentru a-mi mărturisi crezul și convingerile?
Avea vârsta pe care o am eu acum. 20 de ani. Dacă aș fi trăit în timpul lui mi-ar fi plăcut să fim prieteni. Oare m-aş fi putut împrieteni cu el? Am aceeași stofă? M-ar fi acceptat alături de el în luptă? Dar dacă m-aș împrieteni acum? Cântărețul spune că prin martiriul său a dobândit nemurirea. Sfântul Gheorghe trăiește deci. Cum ar fi oare să am un prieten sfânt? Este numit purtător de biruinţă, deci a fost un biruitor. Dacă ne-am împrieteni poate aş birui şi eu. Stând apropape de biruitori, de învingători, te molipsești și tu de curaj și devii învingător. Noi tinerii avem ispita asta a eroismului. Nu de puține ori m-am imaginat intrând în flăcări și salvându-i pe cei ce erau în primejdie de moarte în incendii sau apărându-i pe cei slabi atunci când sunt atacați sau înjosiți. Odată mi-am imaginat că aș fi putut fi unul din căpitanii lui Ștefan cel Mare. Aș fi luptat alături de el pentru apărarea Moldovei și a tuturor celor amenințați de jefuitori și ucigași. Dar acum, ce să biruiesc? Ce aș putea birui pentru a fi și eu biruitor și apoi, firește… slăvit asemenea lui? În icoană este înfățișat ucigând un balaur. Dar baluri… nu mai sunt. Cu armele de astăzi ar fi fost simplu. Poate că nici atunci nu existau astfel de balauri și el a fost pictat doar pentru a simboliza puterea demonilor. Ce-ar putea simboliza astăzi balaurul? Tot pe diavolul. Ce altceva? Diavolul n-a murit. Continuă să inspire oamenii. Altă cântare, Sfântul Gheorghe a biruit lumea și s-a unit cu cerul. A biruit lumea! Hm! Asta face balaurul. Ne ține legați de pământ, de lume… Ne suflă idealurile. Ne încurajează la odihnă. Diavolul insuflă lașitatea. Se vede cu ochiul liber. Lumea are nevoie de eroi dar se și teme de ei. Ne este teamă de cei ce sunt altfel. Societatea nu agreează imoralitatea, dar nu suferă nici sfințenia. Oameniimediocri sunt la ei acasă în lume. Nu deranjează. Eroii, geniile și sfinții au fost blamați în timpul vieții, pentru că au îndrăznit să fie altfel. Au îndrăznit să ducă la perfecțiune idealul de cultură sau de iubire pentru țară și neamsau de sfințenie!? Ce-au vrut să demonstreze? După moarte li s-a iertat totul. Sau poate, nu. Unii deranjează și după moarte. Deranjează prin exemplul lor care ne spune că se poate. Se poate trăi și altfel, se poate trăi frumos, se poate trăi fără compromisuri, se poate trăi sublim.
Da, da… ! Se poate! În timpul nostru nu se poate. S-a putut în vremea aceea, spun mulți.
Părintele a încheiat slujba și acum vorbește celor 15 -17credincioși. Nu vorbește foarte tare. Încerc să-mi aduc mintea acasă și să înțeleg ce se spune.
… atunci când un sfânt este canonizat, el nu este făcut sfânt. Sfințenia este lucrarea lui Dumnezeu. El este doar recunoscut ca sfânt și totodată este propus ca un model de viaţa sfântă pentru ceilalți creștini. Cuvântul canonizare vine de la cuvântul canon care înseamnă model sau regulă. Poporul nostru a avut întotdeauna o evlavie deosebită către Sfântul Gheorghe şi l-a luat de model. Aşa se face că foarte mulţi oameni îi poartă numele. În România sunt aproape un milion de oameni care poartă acest nume sau derivate ale lui. Există localităţi ca Sfântu Gheorghe, Gheorgheni, Giurgiu, Sângeorz şi țări cum este Anglia sau Georgia care îl au ca ocrotitor. Totodată domnitorii români l-au ales ca protector al armatei. De exemplu Sfântul Voievod Ştefan cel Mare l-a pus pe steagurile de luptă ca simbol al ostaşului neînfricat care îşi apără credinţa şi neamul.
Mintea îmi fuge de la ce spune preotul. Mă gândesc la Sfântul Gheorghe cel de 20 de ani. Un tânăr ca și mine. Simt că încep să mă împrietenesc cu el. Am citit nu demult pe face-ook perle scrise de copii la școală. Unul spunea că trupurile sfinţilor nu putrezesc deoarece au fost îngropate având cerul în ei. Frumos. A fost torturat și apoi omorât, dar înainte de a-și da sufletul a privit cu siguranță Cerul și o bucată de cer s-a unit cu sufletul lui. Deștept copil. Poate de aceea nu se strică nici trupurile sfinților. A rămas un petec de Cer în ele. Nu merită să trăiești decât pentru ceea ce merită să mori, și…nu merită să mori decât pentru ceea ce merită să trăiești. Cine o fi zis cuvintele acestea? Le-am auzit undeva. Aș putea eu renunța la toate pentru un petec de Cer? Nu merită să trăiești decât pentru ceea ce merită să mori…! Credincioșii s-au miruit și acum trec pe lângă mine îndreptându-se spre ieșirea bisericii și probabil spre casele lor. Pentru ce aș fi în stare să mor? Aș fi în stare să-mi dau viața pentru ceva? Tânărul acesta cu care aș vrea să mă împrietenesc, a murit pentru nemurire. Mă trezesc vorbind în gând:
Sfinte Gheorghe ajută-mă și pe mine, ajută-mă să aflu ce-i cu mine.
Afară vrăbiile ciripesc și se agită printre frunzele încă mărunte. Este primăvară. Aud pe cineva salutând cu Hristos a înviat! Merg spre casă dar am sentimentul că nu sunt singur. Simt nevăzut lângă mine un pas de militar și pasul meu devine și el mai sigur iar inima…mai veselă. Cred că m-am împrietenit.
Andrei Grosu, ATOR Iași
