Părintele Ánghelos Nisiótis, ucenicul Sfântului Nectarie
Părintele Ánghelos Nisiótis, fiul lui Kyriákos și al Elisabetei, s-a născut pe 25 martie 1890, în Kioutaheia (vechiul Cotiani sau Cotyaeum, locul muceniciei sfântului Mina) din provincia Frygia (Asia Mică). Părinții săi, foarte evlavioși, au avut nu mai puțin de 12 copii. În prologul cărții sale, «Hiliasmul și rătăcirile sale» (1946), părintele Ánghelos face următoarea dedicație: «Cartea aceasta este dedicată veșnicului întru pomenire tatălui meu, Kyriákos, care mi-a călăuzit pașii pe drumul Bisericii, m-a învățat literele grecești în școlile din Cotiani și m-a inițiat în tainele muzicii bisericești. Neprețuită este lucrarea sa, ca unul care, timp de cincizeci de ani, a fost protopsaltul bisericii Sfinților Arhangheli și a reprezentat, cu multă pricepre și îndemânare, comunitatea grecească în fața autorităților locale și a celorlalte comunități». Mama sa, Elisabeta, aduna femeile din vecinătate și le făcea cateheză.
Micul Ánghelos, după ce a absolvit gimnaziul din Kotiani, a intrat ca bursier la Seminarul Bisericesc Rizáreio din Atena (1904), unde director era Sfântul Nectarie, pe atunci episcop de Pentápolis. După ce l-a primit cu multă căldură, sfântul i-a urat ca niciodată să nu scoată rasa, pe care urma să o poarte ca elev al acestei școli. Și, într-adevăr, odată ce a îmbrăcat cinstita rasă, Ánghelos Nisiótis nu a mai scos-o până la sfârșitul vieții, nici măcar în cei cinci ani care au mijlocit între absolvirea Seminarului și ziua hirotoniei sale.
A fost un elev eminent, fapt care reiese și din propriile sale mărturisiri: «A fost o cinste deosebită pentru mine faptul că sfântul Nectarie mă chema în biroul său pentru a-i copia eseurile, pe care mai apoi le trimitea la tipografie ca să fie publicate. Părerea bună pe care și-o formase despre mine o comunica în dese rânduri diverșilor săi colaboratori, lăudându-mă în special pentru buna mea purtare și pentru talentul meu în domeniul muzicii bizantine». În vara anului 1908, a plecat în pelerinaj în Sfântul Munte, unde a rămas profund impresionat de sfințenia și cuvioșenia părinților aghioriți, impresie pe care a păstrat-o vie până la sfârșitul vieții.
După terminarea liceului, s-a întors în satul său natal, unde, până în anul 1913, a fost învățător și director al Gimnaziului local, în care învățau 900 de elevi. Dorința arzătoare de a face studii superioare l-a împins să meargă din nou în Atena (sfârșitul lunii august 1913), unde s-a înscris la Facultatea de Teologie pentru anul academic 1912-1913, profitând de situația deosebită creată acolo din cauza Războaielor Balcanice. Trei ani mai târziu, pe 16 decembrie 1916, a absolvit facultatea cu calificativul excelent. Pe durata celor 3 ani de studiu, s-a întreținut din banii câștigați ca psalt (lampadar) la strana stângă a bisericii Sfânta Ecaterina din Pláka, unde preot paroh era părintele Márkos Tsaktánis.
După ce s-a căsătorit cu Panagoúla Zafeiríou, sora soției părintelui Márkos, a fost hirotonit diacon din porunca mitropolitului Tesalonicului, Ghenádios, pe data de 20 iulie 1915, la biserica Sfântul Mina, de către Ghenádios, episcopul vicar de Theoúpolis. Conform rânduielilor bisericești de atunci, întrucât se trăgea din Asia Mică, trebuia să fie hirotonit de un episcop care aparținea de Patriarhia Ecumenică. Ca diacon, a continuat să slujească în biserica Sfânta Ecaterina din Pláka (Atena). Doi ani mai târziu, pe 26 noiembrie 1917, a fost hirotonit preot de către mitropolitul de Fanariofársala, Efthímios, locțiitorul scaunului patriarhal ecumenic, fiind numit paroh la biserica Izvorul Tămăduirii (Zoodóhou Pighís) din Akadimía (Atena), unde a slujit timp de treizeci și trei de ani. Această îndelungată perioadă de timp a fost una încărcată de remarcabile realizări spirituale, dintre care amintim: ridicarea catapetesmei și lărgirea bisericii, revitalizarea vieții liturgice și spirituale a parohiei, prin deasa – aproape zilnica – săvârșire a Sfintei Liturghii, înmulțirea numărului de credincioși și participarea lor regulată la Sfânta Împărtășanie, asumarea rolului de coordonator al organizațiilor și asociațiilor creștin-ortodoxe și înființarea de noi sedii în diverse zone ale Atenei (Kolonós, Výronas, Néa Ionía, Aigáleo, Peristéri, Axarnés, Ághioi Anárgyroi, Botanikó, Távros, Kypséli), precum și în provincie (Tesalonic).
În anul 1945, din inițiativa profesorului Panaghiótis Bratsiótis, a fost înființată Asociația Creștină a Studenților, la care, mai târziu, au aderat și importanți oameni de știință, fapt pentru care a fost numită Asociația Creștină a Studenților și a Oamenilor de Știință. În paralel, părintele Ánghelos nu a ignorat nici alte activități importante, precum filantropia sau taberele școlare. În acest sens, a înființat o instituție în Ekáli, în cadrul căreia, în afară de biserica Sfinților Îngeri (Aghíon Anghélon), funcționa un orfelinat și un centru de îngrijire a pacienților bolnavi de lepră. De asemenea, a organizat nenumărate pelerinaje și a inițiat editarea unor publicații cu temă religioasă, dintre care unele mai circulă și astăzi: Kainí Ktísis (Zidire Nouă), Paidikí Hará (Bucurie Copilărească), etc. Datorită activității sale deosebite, a fost cinstit cu diverse titluri onorifice: catehet stavrofor, iconom al Marii Biserici a lui Hristos (Constantinopol), primind și premiul Academiei Ateniene.
A murit în ziua de 27 mai a anului 1970, la spitalul Asklipieío din Voúla (Atena), la vârsta de 80 de ani, ca urmare a unui grav accident de autobuz. După adormirea sa întru Domnul, au fost publicate numeroase comentarii și panegirice la adresa sa, în care este elogiată întreaga activitate a acestui evlavios slujitor al lui Hristos. Cităm, în cele ce urmează, câteva fragmente din cele mai importante dintre acestea.
Î.P.S. Ieronim, Arhiepiscopul Atenei: «Biserica Greciei și, în genere, întrega Biserică Ortodoxă nu dispune de mulți clerici asemenea veșnicului întru pomenire părinte Ánghelos, întemeietorul Asociațiilor Creștin-Ortodoxe ale Tinerilor. De aceea, încă din timpul vieții, părintele Ánghelos s-a bucurat de o mare cinste atât din partea Bisericii Greciei, cât și din partea Marii Biserici a lui Hristos. Aceasta din urmă l-a și numit Mare Iconom, titlu care i-a fost înmânat acum un an de către nevrednicia mea, în cadrul unei ceremonii speciale. Golul imens lăsat de moartea părintelui Ánghelos va fi foarte greu de umplut. Fie ca Domnul să facă să răsară noi vlăstare din grădina celor care s-au hrănit duhovnicește din roadele părintelui Ánghelos, vlăstare care să urmeze exemplul luminat al acestuia și să devină asemenea lui. Dumnezeu să-l odihnească în tărâmul celor vii și în curțile sfinților Săi».
Konstantínos Bónis, prof. univ.: «Numele îngeresc, care i-a fost dat de către nașul său la botez, a prevestit afierosirea sa levitică și angelică în slujba Domnului. Părintele Ánghelos Nisiótis s-a arătat, într-adevăr, întru toate vrednic de chemarea Domnului, plin de credință și de frica lui Dumnezeu. Ca tată al familiei (pater familias), păstor, slujitor bisericesc, predicator, părinte spiritual, catehet, învățător, duhovnic, povățuitor și om, părintele Ánghelos s-a dovedit a fi exemplu și prototip de creștin autentic: blând, răbdător, nemânios, indulgent, înțelept, înfrânat, drept, bine-plăcut înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor, manierat, cumpătat, integru și nefățarnic față de toți și de toate».
Revista «O Sotír»: «Pe drept cuvânt, părintele Ánghelos, cel de curând mutat la Domnul, a fost o figură bisericească de seamă, care s-a bucurat de cinste și respect nu numai în limitele stricte ale parohiei sale sau ale capitalei ateniene, ci în toată Grecia. În mai bine de jumătate de veac de slujire preoțească la biserica Izvorul Tămăduirii, a dezvoltat o impresionantă activitate folositoare atât în plan bisericesc, cât și pe plan social. Ca succesor al părintelui Márkos Tsaktánis – cel mutat la Domnul mult prea devreme – la cârma Asociațiilor Creștine, a continuat și intensificat munca acestuia, deschizându-și brațele spre tinerii de toate vârstele. Astfel, sub îndrumarea sa părintească, neostoită și sârguincioasă, au propășit în cele duhovnicești nu numai copii de la Școlile Catehetice, ci și studenți, oameni de știință sau simpli muncitori. De asemenea, o mulțime de bărbați și femei aflați în căutarea credinței s-au folosit enorm de mult din predicile sale, precum și din taina Sfintei Spovedanii».
Revista «Enoría»: «Părintele Ánghelos Nisiótis, preotul paroh al bisericii Zoodóhou Pigís, a fost o figură de seamă a clerului atenian, fiind întemeietorul și președintele Asociațiilor Creștin-Ortodoxe. Viața și activitatea sa reprezintă un capitol de marcă al istoriei vieții parohiale și, totodată, un exemplu elocvent pentru toți clericii despre ce poate înfăptui omul care ține aprinsă flacăra zelului. Unul dintre protagoniștii mișcării catehetice, întemeietorul primelor tebere școlare din Ekáli, promotorul unei reviste spirituale extrem de ziditoare, neobosit dascăl al învățăturilor evanghelice și duhovnic iscusit, părintele Ánghelos a devenit centrul în jurul căruia s-a încropit și a înflorit o întreagă mișcare duhovnicească, care, datorită devotamentului și dragostei membrilor ei, în mare majoritate femei, a adus multe suflete pe calea către Hristos.
Părintele Ánghelos nu a fost preocupat de poziții sau funcții. Simpla – dar atât de importanta – treaptă a prezviterului, pe care o ocupa, nu l-a împiedicat să săvârșească și lucrarea altora, aflați mai sus de el, fapt care demonstrează încă o dată că, în ogorul Domnului, cel mai important lucru este inima înflăcărată, zelul neadormit și dorința nestăvilită de muncă. În toate acestea, părintele Ánghelos a fost un adevărat exemplu pentru ceilalți. Cu siguranță că, pe cât de grea a fost sarcina și lucrarea pe care a avut de săvârșit pe pământ, pe atât de mare va fi și răsplata pe care o va primi de la Domnul».
Nikólaos Mitsópoulos, profesor universitar, colaborator apropiat al părintelui Ánghelos: «Părintele Ánghelos – ca unul care era adânc adăpat din izvorul cugetului creștin și al vieții bisericești, cele două trăsături marcante ale vieții sale, dându-și seama că cateheza nu folosește la nimic dacă este limitată la simpla și seaca expunere a adevărurilor de credință, care nu poate duce la adevărata viață în Hristos, fiind lipsită de dumnezeiescul har oferit în Sfânta Biserică – s-a îngrijit în mod deosebit astfel încât copiii să se obișnuiască cu viața bisericească. În acest sens, avea grijă ca aceștia să participe în mod regulat la tainele Sfintei Spovedanii și a Sfintei Euharistii, precum și la celelalte slujbe ale Bisericii, și chiar să cânte la strană alături de coruri, mai ales cele de femei».
În concluzie, putem spune că părintele Ánghelos Nisiótis a aplicat de-a lungul întregii sale vieți mărturisirea psalmistului, pe care de altfel a și folosit-o în frontispiciul cărții sale Nevoința înnoirii: «Că am iubit legea Ta, Doamne, ea toată ziua cugetarea mea este» (Ps. 118, 971).
