Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
Parroquia “San Nectario el Taumaturgo”-Coslada/Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, the Healer"-Coslada

Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei

Parohia "Sf. Nectarie Taumaturgul" - Coslada, Spania

Parroquia "San Nectario, El Taumaturgo" - Coslada

Romanian Orthodox Parish "St. Nectarios, The Healer" - Coslada

  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
25 octombrie 2015

Cancerul și frica de moarte

admin_nec Uncategorized

mosesFiecare boală, în special cea cronică, care amenință viața, este de cele mai multe ori neînțeleasă și nedorită, și provoacă răzvrătire, tulburare, neliniște, anxietate, frică și durere. Mai ales astăzi, în zilele noastre, în societatea consumistă în care trăim, o lume cu multe facilități, cu plăceri nenumărate, o lume ajunsă la saturație din pricina bunurilor materiale și a soluțiilor ușoare sub forma diferitelor ,,analgezice”, taina ascunsă a durerii este văzută ca o nenorocire, suferință, pedeapsă, blestem, și provoacă de obicei teamă și groază. De asemenea, ea naște multe întrebări și serioase nelămuriri. Chiar și mintea care filosofează, se luptă cu gândurile, iar durerea, în loc să se atenueze, crește, ,,căci unde este multă înţelepciune este şi multă amărăciune, şi cel ce îşi înmulţeşte ştiinţa, îşi sporeşte suferinţa” (Eclesiast 1, 18).

O soluție de ieșire din această situație o oferă calea religioasă, credința creștină, tradiția ortodoxă. Evanghelia aduce lumină asupra acestei drame omenești și nu-l lasă pe om să se însingureze și să deznădăjduiască. Sfântul Ioan Hrisostom spune în acest sens: ,,Nu există om care să trăiască și să nu cunoască întristarea în viața lui. Dacă nu astăzi, mâine, dacă nu mâine poimâine ori răspoimâine va cunoaște ce înseamnă întristarea. Căci nu există cineva, ființă omenească, care să fie nemuritoare, și să nu cunoască întristarea. Și, dintre toți, nu se găsește nimeni care să nu fi cunoscut tristețea și mâhnirea; unii mai mult, iar alții mai puțin”[1].

Este greu de înțeles, pentru cei mai mulți, dacă durerea însăși este un rău sau urmarea răului și care este legătura dintre cele două. După teologia ortodoxă, răul, stricăciunea și moartea au intrat în lume după căderea întâilor zidiți (Facere 3, 5-7). Nu Dumnezeu, Preabunul, Mult Milostivul este cel ce a inventat și a creat răul, durerea, păcatul, stricăciunea și moartea, ci diavolul. Desigur, omul nu este total străin și mai puțin responsabil de acest lucru, de vreme ce, din libera sa voință nu a făcut ascultare de voia lui Dumnezeu, și-a micșorat dragostea sa față de Dumnezeu prin neascultare și a păcătuit.

Boala, suferința, în ciuda părerii multora, nu este pedeapsa unui Dumnezeu mânios, răzbunător, care vrea să pedepsească astfel neascultarea omului păcătos, de vreme ce avem și sfinți care au suferit trupește. În acest sens există o percepție greșită cu privire la Dumnezeu. Cum că Dumnezeu oferă doar daruri, bogăție, sănătate, viață lungă și fericire netulburată de nimeni. Chiar și pentru creștini reprezintă o piatră de poticneală încercările, ispitele, suferința trupească și durerea. În acest sens există și o mentalitate care se perpetuează potrivit căreia în viață trebuie să fim mereu primii, niciodată să nu fim deranjați de nimeni și de nimic, să nu întâmpinăm greutăți, să nu suferim trupește, să nu fim nefericiți, și, chiar dacă nu avem curaj s-o spunem în gura mare, credem că noi nu vom muri niciodată. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ, să fim obiectivi și realiști și să acceptăm faptul că nereușitele sunt mult mai prezente în viața noastră. Cu toate acestea, nu suntem deloc pregătiți pentru aceste prilejuri cu caracter pedagogic pe care, dacă le-am exploata așa cum trebuie, ar putea să ne ofere maturizare duhovnicească și cultivare sufletească.

Epoca în care trăim, atât de mult dezvoltată tehnologic, cu confortul și tot ce decurge din aceasta, a produs, însă, și multe suferințe fizice și psihice. Secolul al XX-lea a fost caracterizat drept secolul psihiatrilor din cauza înmulțirii fără precedent a afecțiunilor psihice. Dar nici bolile trupești nu lasă libere paturile spitalelor și ale centrelor de sănătate. Durerea nu lasă ușa închisă. Cupiditatea și fărădelegile săvârșite de om au spurcat firea, natura înconjurătoare care acum se răzbună, astfel că cel care a pângărit creația își ia plata sa, dar nu doar el suferă acest lucru. Știința medicală, în ciuda progreselor mari înregistrate în ultimul timp și a realizărilor uimitoare, nu a reușit să înlăture toată durerea din viața oamenilor și să împiedice moartea prematură a unora dintre noi și chiar a copiilor.

Atitudinea față de cei bolnavi de cancer

Am ajuns astfel la tema noastră de astăzi care este una foarte greu de abordat. Din păcate, un bolnav de cancer este privit astăzi precum leproșii de altădată. Felul în care îi privim pe unii ca aceștia nu este deloc așa cum trebuie. Atitudinea noastră are un element greșit de milă pe care cel aflat în suferință îl sesizează imediat, ca să nu mai spun că care și o doză de siguranță de sine care se datorează situației noastre de sănătate bune, a superiorității noastre, a puterii și a prestigiului nostru, pe care nu se știe dacă le deținem, și, dacă le deținem, până când le vom deține. Un bolnav de cancer are dese probleme psihologice care influențează desigur și mersul bolii sale, mai ales în ultima fază, la care se adaugă și ideea că trebuie să se confrunte cu moartea. După statisticile specialiștilor[2], aproape toți cei care află că suferă de cancer reacționează cu anxietate și frică. Atunci când boala se cronicizează, pacientul dezvoltă anumite mecanisme de apărare și, într-o oarecare măsură, se obișnuiește cu noua situație. Însă, este foarte frecvent fenomenul tulburărilor psihice care pot provoca depresie, anxietate, sentimente de culpabilitate, tulburări de somn, frică, închipuiri și, de multe ori amnezie, paranoia și exprimarea dorinței de a muri. În aceste momente grele când boala se află în ultimul stadiu, bolnavul poate să dezvolte sentimente ostile față de cei din jur, melancolie, suspiciune, însingurare și înclinații suicide. Credem că este o mare greșeală și din punctul de vedere al medicului dar și al pacientului ca să asociem mereu cuvântul ,,cancer” cu moartea. Suntem cu toții chemați să ne reexaminăm și să ne reevaluăm atitudinea și să răspundem nevoilor duhovnicești cele mai adânci și chiar nevoilor emoționale ale bolnavilor. Să nu ne epuizăm grija pentru pacient doar în ceea ce privește administrarea corectă a medicamentelor. Se impune să conlucrăm cu psihiatrul, cu psihologul, cu personalul de asistență socială, cu personalul medical din spital, cu ruda răbdătoare, cu preotul duhovnic și nu în ultimul rând cu pacientul însuși. Înțelegerea din partea celor din jur și ajutorul lor conjugat îl ușurează foarte mult pentru a face față durerii, a-și duce crucea și a face față fricii de moarte.

Vălul morții se întinde peste tot. Știri despre oameni care mor în fiecare zi de ,,moarte bună” ori în alte împrejurări, ne inundă pe toate canalele de știri: războaie, accidente de mașină, accidente ecologice, violențe de tot felul, jafuri, crime, epidemii și boli incurabile. În fiecare zi moartea ne dă ocol. Suntem permanent sub spectrul ei. Este singurul lucru de care nu vom scăpa dar de care nu vorbim și la care nu ne gândim deloc atât cât trebuie și așa cum ar trebui. Lumea, în jurul nostru strigă: ,,Nu pomeniți nimic de moarte!”. Omul contemporan, din frică față de moarte, moare înainte de a muri. Mărturisesc că doar o credință puternică poate să atenueze această îngrozitoare frică de moarte care îl biciuiește continuu pe om.

Moartea trupească înseamnă ieșirea sufletului din trup. Dacă această moarte trupească este precedată și de moartea sufletească, prin consimțirea păcatului, atunci și moartea trupească este cu atât mai tragică, fără ieșire și fără speranță.

Dacă omul nu crede în viața de după moarte, atunci este foarte greu să fie consolat. O viață trăită inconștient, fără discernământ, fără demnitate nu face decât să înrăutățească frica de moarte. Pentru monah, amintirea morții este folositoare sufletului. În fiecare zi se trezește cu gândul că aceea este prima zi din viața sa iar seara, când se așează să se culce, se gândește că aceea a fost ultima sa zi pe pământ. Astfel, el nu obosește din pricina rutinei zilnice și nici nu trăiește făcând mereu planuri despre ce va face a doua zi. La Sfântul Munte se spune că dacă nu mori înainte să mori, atunci nu vei muri atunci când vei muri, înțelegând prin aceasta moartea patimilor înainte ca trupul nostru să ajungă în mormânt. ,,Hristos a murit într-adevăr dar a murit ca să îl întâlnească pe om acolo unde se găsește, în stricăciune și moarte, în chinuri și deznădejde și în absurd ca să îl învieze[3]. Prin moartea lui, Hristos a înviat moartea, ,,cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le”.

Creștinismul este singurul care poate și trebuie să răspundă nevoii imperative de a înfrunta oarecum moartea și doliul pe care civilizația contemporană le-a acoperit sub un văl de tăcere absolută”[4]. A vorbi despre moarte înseamnă a-ți pune problema propriei tale morți. Preocuparea pentru moarte poate să dezvolte anumite frici personale. ,,Moartea”, de altfel, este considerat un subiect macabru și se crede că nu există un motiv temeinic pentru a ne ocupa cu așa ceva.

Cel care vă vorbește acum, ca monah aghiorit, vrea să trăiască fericita întristare a amintirii morții. Strana în care stăm în biserică, patul pe care îl avem în chilie, însuși trupul nostru, sunt preînchipuiri ale mormântului nostru, iar rasa reprezintă giulgiul de înmormântare.  Ceea ce vă spun nu sunt simple idei ori simbolisme, ci vă vorbesc ca unul care a suferit vreme îndelungată – am fost supus, în urmă cu patru ani, unei intervenții chirurgicale pentru un transplant de ficat – care știe ce e durerea și care a simțit moartea, așa că nu vă vorbesc teoretic, ci cu lacrimi, sudoare și durere, și mulțumesc lui Dumnezeu pentru că, în acele clipe de durere, L-am cunoscut mai bine. Nu am privit cu fatalism și resemnare situația în care mă găseam, m-am temut, m-am îndoit până la pământ, dar nu am cedat.

Iertați-mă, vă rog, pentru această mărturisire, dar cred că, din dragoste, putem câteodată să ne deschidem sufletul în felul acesta.

Voi încerca să mă fac mai bine înțeles, să fiu mai analitic, pentru că bolnavul de cancer se teme foarte mult de moarte. Dintru început trebuie spus că această frică nu este deloc de neînțeles și este normală. Această frică este îndreptățită și suntem chemați să o înfruntăm și să o ponderăm. Boala, de cele mai multe ori, aduce cu ea astfel de gânduri. Nu trebuie să ne înfricoșăm, noi, cei ce avem aceste gânduri, nici nu trebuie să-i speriem pe cei ce le au, nici nu trebuie să încercăm să-i încurajăm cu vorbe mincinoase punându-ne în locul lor, acționând cu nepăsare ori superficialitate. Țin să repet acest lucru, pentru că consider că este important faptul că, cu cât sufletul bolnavului este mai afectat duhovnicește, cu atât mai mult se va teme de moarte. Este dependent de viață, se simte vinovat și simte că pierde tot, de vreme ce este atât de mult legat de cele materiale. Starea prin care trece, dacă îl va îndrepta către pocăință, este un real câștig și va înfrunta mult mai bine situația în care se găsește, prin trezvie, rugăciune, zdrobirea inimii și bunăvoință.

Nu putem spune în nici un caz că moartea este ceva bun și ne aduce ușurare și alinare. Moartea este o taină, este înfricoșătoare și înspăimântătoare. Dacă vorbim câteodată despre ea folosind cuvinte și fraze poetice, acest lucru se întâmplă din motive pastorale temeinice, dar și pentru alinarea suferinței rudelor și apropiaților celui plecat dintre noi. Oamenii simpli și smeriți, mai ales cei de la sate, fără să vorbească folosind cuvinte mari și pompoase, primesc sfârșitul vieții cu tristețe, desigur, dar nu cu frică, și se pregătesc ca pentru o călătorie foarte mare, spovedindu-se, împărtășindu-se și luându-și rămas bun de la cei apropiați. Cei de la orașe, care se pretind a fi oarecum mai cultivați, cei care au vreo reputație ori un nume, înfruntă moartea în mod filosofic, ca pe un sfârșit firesc al vieții, nu vorbesc despre aceasta, desigur, sunt neliniștiți, spun că ar fi avut și alte lucruri de făcut și ar fi putut și ar fi dorit să mai trăiască încă puțin. Oamenii din această categorie, dacă se vor confrunta vreodată cu situația în care o rudă de-a lor să fie diagnosticată cu cancer, încep să aibă un comportament conspirativ, sunt nervoși, îi deranjează foarte mult pe medici și pe personalul medical, ca și când aceia ar fi vinovați pentru ceea ce se întâmplă, își fac semne și vorbesc în șoaptă pe coridoarele spitalului, considerând că adevărul, dacă va fi spus, este periculos și nu face decât să grăbească sfârșitul bolnavului. Bolnavul însă, în mâhnirea suferinței sale simte, înțelege acest teatru care se întâmplă în jurul lui și se simte tot mai singur în acele grele clipe. De foarte multe ori este invitat și medicul să ia parte la această punere în scenă de prost gust și vătămătoare pentru suferind.

Există și o altă categorie de oameni, pe care aș numi-o a ,,creștinilor purtători de mască” care, în acele clipe grele pentru bolnav, se străduiesc să se prefacă că totul este bine, afișând zâmbete false și făcând urări ipocrite pentru a nu strica aparența artificială care îi caracterizează și pe care o afișează dintotdeauna. Este trist faptul că omul nu dorește să-și privească în față propria goliciune sufletească, nici măcar în acele clipe. Oamenii aceștia, bolnavii, dar și rudele lor, au o percepție magică asupra Bisericii și a Sfintelor Taine ale ei, și, câteodată, cer ca Dumnezeu să facă o minune, iar ei nu mai țin cont deloc de recomandările medicilor. Acestea sunt situații dificile, care îi afectează psihic pe cei suferinzi.

Bătrânul Moise Aghioritul (1952-2014)

[1] PG 62, p. 604.

[2] Vasalíkou I., Bolnavi în fază terminală, Actele celui de-al 6-lea Congres Panelenic de Oncologie, Tesalonic, 1991, pp. 55-58

[3] P. G. Kounavis, Durerea, Atena, 1994, p. 128.

[4] Filótheos Fáros, Doliul, Atena, 1981, p. 16.

Întâlnirea dintre Părintele Dumitru Stăniloae şi Părintele Paisie Olaru Imnuri închinate Sf. Dimitrie

Articole pe același subiect

Încheierea cursurilor școlii parohiale 2022-2023

Uncategorized

Încheierea cursurilor școlii parohiale 2022-2023

7CC11200-79BB-47A8-82BB-6F9C483B3B68

Uncategorized

Despre simplitate

8AB04C7F-AC83-409D-8D87-741A55226B8C

Parohie, Uncategorized

Icoana Vimatarissa în comunitatea noastră!

Moaștele Sf. Nectarie
în biserica din Coslada


Moaștele Sf. Martiri din Hozeva
în biserica din Coslada




Moaștele Sf. Epictet și Astion
în biserica din Coslada




Tipărite în parohie

Statististici


free counters

Blogroll

  • Iconografo
  • Kalomiros.blogspot.com.es
  • L'atelier Saint Jean Damascene
  • L'Institut Saint-Serge
  • Mitropolia greaca Madrid
  • Monasterio virtual
  • Noi în Spania
  • Occidentul românesc
  • Paso a paso en la Ortodoxia
  • Pro Ortodoxia

Atitudine ortodoxă

  • Fericiţi cei prigoniţi
  • Laurenţiu Dumitru
  • ProVita
  • ProVita Craiova
  • Rafael Udrişte
  • Război întru Cuvânt
  • Razvan Codrescu
  • Savatie Baştovoi
  • Sceptik
  • Viaţa la ţară

Resurse ortodoxe

  • Biblia ortodoxă
  • Biblioteca (ortodoxie.3x.ro)
  • Biblioteca mănăstirii Săraca
  • Biblioteca teologică digitală
  • Biblioteca viostil
  • Coleţia de paterice
  • Doxologia
  • Enciclopedia ortodoxă
  • Harta mănăstirilor
  • Mărturisitor ortodox
  • Materiale provita
  • OrtodoxMedia
  • Servicios y Oraciones
  • Sfaturi ortodoxe
  • Sinaxarul (audio)
  • Tâlcuirea Psaltirii
  • Tezaurul ortodox
  • Vieţile sfinţilor

Femeia şi mama ortodoxă

  • Casa părintească
  • Dăruind vei dobândi
  • Din pridvor
  • Femeia creştină
  • Gândeşte frumos
  • Hristos împărtăşit copiilor
  • La pieptul mamei
  • Orthodox education
  • Picuri de rouă
  • Un colţişor de rai

Utile

  • athoscollection.ro
  • bluartdesign.bizoo.ro
  • icoaneortodoxe.com.ro
  • Însemne ortodoxe
  • magazinortodox.ro
  • skiadopoulosbros.gr
  • vesminte-mithra.ro
  • vesmintepreotesti-iasi.ro
  • www.amro.ro
  • www.art-mobirel.ro
  • www.artborder.gr
  • www.arttiffany.ro
  • www.bingbeng.ro
  • www.brodart.ro
  • www.churchitems.gr
  • www.clopote.md
  • www.clopote.ro
  • www.clopoteblotor.ro
  • www.cusutsibrodat.ro
  • www.dimbales.com
  • www.dixibijou.ro
  • www.evagelidisilias.gr
  • www.gallerybyzantium.com
  • www.geritrading.ro
  • www.ierorafeio.gr
  • www.iletrade.ro
  • www.jianuart.ro
  • www.landau.ro
  • www.lidar.ro
  • www.marmovest.ro
  • www.maryhit.com
  • www.mobilier-biserici.ro
  • www.msfc.ro
  • www.orthodoxmall.eu
  • www.pantex.ro
  • www.profiart.ro
  • www.reinvierea.ro
  • www.studio-vitralii.ro
  • www.stzosima.com
  • www.tarobrod.ro
  • www.textor-textiles.ro
  • www.textor.ro
  • www.theiconart.gr
  • www.ttc-stoffe.ro
  • www.vesminte.com
  • www.vesminte.ro
  • www.vesmintepreotesti.com
  • www.vesnavestments.com
  • www.xaxiras.com

Caută în site

Categorii articole

  • Album foto
  • Antiecumenism
  • Anunțuri
  • Articole și resurse în limba spaniolă
  • Atitudine
  • Audio
  • Cântări
  • Cărţi
  • Din Spania
  • Duhovnicești
  • Organizare
  • Parohie
  • Predici la Duminici și Sărbători
  • Program
  • Provita
  • Sfântul Nectarie
  • Știri și evenimente
  • Uncategorized
  • Viața parohiei
  • Video
  • Viețile Sfinților

Adresa parohiei şi programul liturgic

Adresa: Coslada, Calle del Ferrocarril 21-23

Programul liturgic săptămânal:

Luni:
09.00 – Paraclisul MD Prodromiţa.

Marţi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Botezătorul.

Miercuri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Nectarie;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Joi:
09.00 – Paraclisul Sf. Ioan Rusul

Vineri:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Maicii Domnului;
10.00 – Taina Spovedaniei.

Sâmbătă:
08.00 – Taina Spovedaniei;
09.00 – Paraclisul Sf. Mucenic Gheorghe;
10.00 – Taina Spovedaniei.
15.30 – Taina Spovedaniei şi Vecernia.

Duminică:
08.30 – Sfânta Liturghie.

În zilele praznicelor împărăteşti sau de pomenire a sfinţilor din timpul săptămânii, Sfânta Liturghie se săvârşeşte dimineaţa, potrivit programului anunţat în duminica dinaintea sărbătorii.

Paroh, Pr. George Cimpoca

Telefon: 677. 275. 236

Arhiva articolelor

  • septembrie 2023 (10)
  • august 2023 (2)
  • iulie 2023 (6)
  • iunie 2023 (14)
  • mai 2023 (3)
  • aprilie 2023 (15)
  • martie 2023 (28)
  • februarie 2023 (22)
  • ianuarie 2023 (14)
  • decembrie 2022 (4)
  • noiembrie 2022 (4)
  • octombrie 2022 (18)
  • septembrie 2022 (8)
  • august 2022 (8)
  • iulie 2022 (11)
  • iunie 2022 (3)
  • mai 2022 (9)
  • aprilie 2022 (6)
  • martie 2022 (7)
  • februarie 2022 (17)
  • ianuarie 2022 (21)
  • decembrie 2021 (30)
  • noiembrie 2021 (33)
  • octombrie 2021 (23)
  • septembrie 2021 (18)
  • august 2021 (31)
  • iulie 2021 (25)
  • iunie 2021 (16)
  • mai 2021 (34)
  • aprilie 2021 (23)
  • martie 2021 (42)
  • februarie 2021 (34)
  • ianuarie 2021 (23)
  • decembrie 2020 (39)
  • noiembrie 2020 (19)
  • octombrie 2020 (18)
  • septembrie 2020 (19)
  • august 2020 (30)
  • iulie 2020 (38)
  • iunie 2020 (41)
  • mai 2020 (12)
  • aprilie 2020 (37)
  • martie 2020 (25)
  • februarie 2020 (24)
  • ianuarie 2020 (28)
  • decembrie 2019 (28)
  • noiembrie 2019 (32)
  • octombrie 2019 (37)
  • septembrie 2019 (35)
  • august 2019 (19)
  • iulie 2019 (20)
  • iunie 2019 (37)
  • mai 2019 (53)
  • aprilie 2019 (38)
  • martie 2019 (31)
  • februarie 2019 (43)
  • ianuarie 2019 (56)
  • decembrie 2018 (37)
  • noiembrie 2018 (36)
  • octombrie 2018 (25)
  • septembrie 2018 (31)
  • august 2018 (13)
  • iulie 2018 (43)
  • iunie 2018 (49)
  • mai 2018 (58)
  • aprilie 2018 (72)
  • martie 2018 (77)
  • februarie 2018 (67)
  • ianuarie 2018 (77)
  • decembrie 2017 (45)
  • noiembrie 2017 (41)
  • octombrie 2017 (76)
  • septembrie 2017 (64)
  • august 2017 (50)
  • iulie 2017 (96)
  • iunie 2017 (50)
  • mai 2017 (38)
  • aprilie 2017 (58)
  • martie 2017 (72)
  • februarie 2017 (43)
  • ianuarie 2017 (39)
  • decembrie 2016 (52)
  • noiembrie 2016 (38)
  • octombrie 2016 (60)
  • septembrie 2016 (66)
  • august 2016 (33)
  • iulie 2016 (33)
  • iunie 2016 (66)
  • mai 2016 (62)
  • aprilie 2016 (56)
  • martie 2016 (52)
  • februarie 2016 (59)
  • ianuarie 2016 (58)
  • decembrie 2015 (53)
  • noiembrie 2015 (35)
  • octombrie 2015 (62)
  • septembrie 2015 (40)
  • august 2015 (76)
  • iulie 2015 (77)
  • iunie 2015 (69)
  • mai 2015 (77)
  • aprilie 2015 (72)
  • martie 2015 (118)
  • februarie 2015 (108)
  • ianuarie 2015 (72)
  • decembrie 2014 (62)
  • noiembrie 2014 (76)
  • octombrie 2014 (87)
  • septembrie 2014 (109)
  • august 2014 (94)
  • iulie 2014 (66)
  • iunie 2014 (103)
  • mai 2014 (110)
  • aprilie 2014 (104)
  • martie 2014 (149)
  • februarie 2014 (99)
  • ianuarie 2014 (128)
  • decembrie 2013 (113)
  • noiembrie 2013 (85)
  • octombrie 2013 (103)
  • septembrie 2013 (152)
  • august 2013 (128)
  • iulie 2013 (113)
  • iunie 2013 (79)
  • mai 2013 (53)
  • aprilie 2013 (51)
  • martie 2013 (53)
  • februarie 2013 (76)
  • ianuarie 2013 (81)
  • decembrie 2012 (53)
  • noiembrie 2012 (50)
  • octombrie 2012 (76)
  • septembrie 2012 (45)
  • august 2012 (53)
  • iulie 2012 (50)
  • iunie 2012 (46)
  • mai 2012 (70)
  • aprilie 2012 (38)
  • martie 2012 (52)
  • februarie 2012 (60)
  • ianuarie 2012 (64)
  • decembrie 2011 (66)
  • noiembrie 2011 (49)
  • octombrie 2011 (64)
  • septembrie 2011 (60)
  • august 2011 (64)
  • iulie 2011 (54)
  • iunie 2011 (52)
  • mai 2011 (49)
  • aprilie 2011 (31)
  • martie 2011 (42)
  • februarie 2011 (44)
  • ianuarie 2011 (41)
  • decembrie 2010 (42)
  • noiembrie 2010 (46)
  • octombrie 2010 (43)
  • septembrie 2010 (44)
  • august 2010 (46)
  • iulie 2010 (37)
  • iunie 2010 (62)
  • mai 2010 (34)
  • aprilie 2010 (28)
  • martie 2010 (35)
  • februarie 2010 (54)
  • ianuarie 2010 (49)
  • decembrie 2009 (59)
  • noiembrie 2009 (60)
  • octombrie 2009 (70)
  • septembrie 2009 (69)
  • august 2009 (55)
  • iulie 2009 (51)
  • iunie 2009 (62)
  • mai 2009 (49)
  • aprilie 2009 (30)
  • martie 2009 (13)
  • februarie 2009 (35)
  • ianuarie 2009 (38)
  • decembrie 2008 (24)
  • noiembrie 2008 (9)
  • octombrie 2008 (7)
Parohia “Sf. Nectarie Taumaturgul” - Coslada (Spania)
  • Prima pagina
  • Episcopul locului
  • Istoricul parohiei
  • Viaţa Sfântului Nectarie
  • Taine și ierurgii
    • Botezul
    • Cununia
    • Îndrumar de spovedanie
    • Parastasul
    • Spovedania
  • Familia preotului
  • Şcoala parohială
  • Programul liturgic
  • Contact
  • Español
Adresa bisericii parohiale: Calle del Ferrocarril
nr. 21-23, Coslada
Telefon: 0034.677 275 236