DUMINICA A XXVIII-a după Rusalii: Luca 14, 16-24
17. Şi a trimis la ceasul cinei pe sluga sa ca să spună celor chemaţi: Veniţi, că iată toate sunt gata. 18. Şi au început unul câte unul, să-şi ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă. 19. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă. 20. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. 21. Şi întorcându-se, sluga a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieşi îndată în pieţele şi uliţele cetăţii, şi pe săraci, şi pe neputincioşi, şi pe orbi, şi pe şchiopi adu-i aici. 22. Şi a zis sluga: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit şi tot mai este loc. 23. Şi a zis stăpânul către slugă: Ieşi la drumuri şi la garduri şi sileşte să intre, ca să mi se umple casa, 24. Căci zic vouă: Nici unul din bărbaţii aceia care au fost chemaţi nu va gusta din cina mea.
Aceasta pildă dezvoltă în imagini reale scenele din jurul unei chemări la o mare cină. Pentru o cină mare trebuie să fie şi o foame mare sau o poftă de mâncare mare. Această cină are invitaţi speciali. Trebuie să fii un om special ca să ţi se facă o invitaţie în prealabil, iar mai apoi să fii chemat personal. Trebuie să fii special ca să ţi se facă două invitaţii pentru acelaşi eveniment. Prima chemare a făcut-o chiar omul care a dat cina. Iar a doua chemare a făcut-o trimisul acestui om.
Dar, să vedem ce spun invitaţii:
Cumpăr întâi şi apoi văd. Cine cumpără ceva mai întâi, ca mai apoi să verifice ce a cumpărat? Îmi imaginez că primul dintre invitaţi care cumpărasera ogorul a zis celui de la care îl cumpărase: “Nu sunt curios cum arată ogorul, nu mă interesează dacă are sau nu spini, dacă are sau nu bolovani sau este mlăştinos. Nu mă interesează dacă are sau nu o poziţie bună, eu vreau ogorul, îl cumpăr, şi pe urmă îl văd”. Dar unde se vând ogoarele acestea? Cum vi se pare această strategie de cumpărător? Este oare un om înţelept?
Ţarină am cumpărat şi am nevoie să ies ca s-o văd; te rog iartă-mă! Rugămintea de iertare pe care o face nu ajută situaţiei în sine şi nu schimbă deloc situaţia finală. Când şi-a cerut iertare şi-a dat seama că a greşit, a greşit nerăspunzând afirmativ chemării. Dar ce folos să îţi pară rău, dacă nu te îndrepţi. Ce folos să îţi dai seama că greşeşti, dar tu să rămâi în greşeli. A renunţat la Hristos pentru o bucată de pământ. A renunţat la viaţa veşnică pentru viaţa de aici.
Cumpăr întâi şi apoi cercetez. Şi altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat şi mă duc să-i încerc; te rog iartă-mă! Cine cumpăra ceva mai întâi, ca mai apoi să cerceteze? Trebuie să fii foarte bănos ca să îţi permiţi aşa ceva. Şi o haină dacă mergi ca să o cumperi o încerci mai întâi, pentru că nu îţi permiţi să risipeşti acei bani. Aici se pare că investitorul cumpără cinci perechi de boi, adică 10 boi, fără măcar să îi încerce dacă sunt sau nu sunt buni de ceva. Mă gândesc că nevoia de proprietate a fost aşa de mare încât omul în cauză şi-a zis: “Fie boii cum or fi, eu îi cumpăr, şi apoi oi vedea eu ce am cumpărat la urmă”. Asta înseamnă o lipsă mare de înţelepciune, dar şi o risipă totală. Goana după cumpărături, terapie prin cumpărături.
Căsătoria poate să te încurce? Al treilea a zis: Femeie mi-am luat şi de aceea nu pot veni. Căsătoria este o scuză logică şi credibilă. Dar de ce nu poţi veni? Ia-ţi soţia şi hai cu ea. Nu pot. Am putut să mă însor, dar asta nu o mai pot face. Căsătoria nu încurcă, şi cu siguranţă funia împletită în două este mult mai tare decât atunci când este o singură bucată. Dar dacă te însori, sau dacă te măriţi, apoi fă ceva şi să nu devii mai rău, ci mai bun. Nu te însura ca să te faci rău, nu te însura ca să pierzi veşnicia alături de Hristos, ci însoară-te ca să o câştigi. Cu cine ai de gând să te însori? Cu cine ai de gând ca să te măriţi? Întreabă-ţi viitoarea mireasă sau viitorul mire dacă va vrea să vină cu tine la marea Cină încă de la început, ca nu cumva din cauză a celui ce îţi poate fi un ajutor potrivit tu să pierzi veşnicia.
Au fost dispuşi să rişte când au cumpărat şi când s-au însurat, aşa că au fost dispuşi să rişte şi de data aceasta. Valoarea cinei nu întrecea în conştiinţa lor valoarea terenurilor şi boilor şi a nevestei proaspăt luată. Au subevaluat evenimentul cinei. Caractere greu de înţeles. Au mizat totul când a fost vorba de investiţii şi nimic când a fost vorba de marea cină. Vedeţi, toate aceste scuze sunt un fel de lucruri mai importante pentru om decât ceea ce îi spune Dumnezeu că este cu adevărat important. Un fel de idoli… Unii sunt reali, altii virtuali, unii au chip, altii au voce, unii sunt obiecte, altii doar iluzii, ori doar senzatii, ori s-au transformat in teorii grandioase sau in ideologii. Audio-Vizualul este unul din zeii, idolii casnici ai omului de azi, iar ochiul si urechea au devenit obiecte de cult. Urechea este ca o palnie de satelit, iar ochiul developeaza realitatea.
Toţi suntem conectaţi la ecrane TV, la monitoare de calculator, la internet, la telefonie mobilă, la GPS, la căşti, la cinema 3D, 5D etc. Umblăm teleghidaţi de tehnologii şi maşinării pe uscat, prin aer şi pe ape, apăsând pe pedale şi mişcând de volane. Toată ziua apăsăm pe taste, pe butoane, pe telecomenzi şi ne programăm viaţa ca roboţii. Am devenit roboţi care facem hârtii, ne acoperim de hârtii şi ne îngropăm în hârtii. Toată munca este pe hârtii. Lumea devine un depozit de maculatură. Toţi avem imprimante, suntem la fel şi cu aceleaşi îndeletniciri, printăm şi prestam munca… avem viei trase la xerox. Ce mai urmează? Cipuri şi microcipuri, diode şi triode în loc de neuroni… Ne cam filează o lampă! Am devenit relee de telecomunicaţii. Civilizaţia ne-a scurtcircuitat sufletul. Omul modern a devenit un robot setat la un soft care i-a mecanizat viaţa, devenind un rob al automatismelor.
Invitaţia la Cină este invitaţia la liturghia de duminică. Cum este percepută ziua de duminică în viața noastră? Ce înseamnă pentru noi ziua în care răsună porunca: „Adu-ți aminte să sfințești ziua Domnului”? Cum sfințim această zi? După tumultul istovitor al săptămânii, ispita este de a priva această zi de sfinţenia ei și de a ne bucura doar de confortul pe care ni-l oferă, de timpul liber: ziua Domnului transformată doar în „ziua de odihnă”. Aceasta deși avem zeci de posibilități pentru a o sfinți: liturghia, rugăciunea, viața în familie etc. La acestea am putea adăuga încercarea de a trăi această zi (măcar această zi!) intrând în logica lui Dumnezeu, lăsându-ne călăuziți de logica Sa. Duminica este ziua dialogului, vorbirii cu Dumnezeu, timpul în care El se face cunoscut. Dar să nu uităm cui se face cunoscut: celor mici, nu celor „înțelepți și pricepuți”, nu celor care știu totul. El se apropie de cei care au curajul să învețe de la El, „cel blând și smerit cu inima”, celor care în ziua aceasta de odihnă primesc îndemnul Său și se apropie de El cu inimă deschisă: „Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi da odihnă”. De câțiva ani, ba chiar de câțiva zeci de ani, televizorul și aparatele de radio fac parte din viața noastră. Cred că zilnic fiecare petrecem un anumit timp uitându-ne la televizor sau ascultând diferite emisiuni la radio. Din când în când, atât la televizor cât și la radio, apare un „apel către populație”, o recomandare pentru o viață sănătoasă care sună așa: „Pentru sănătatea dvs. consumați zilnic fructe și legume” sau „pentru sănătatea dvs. evitați consumul excesiv de sare, zahăr și grăsimi”. Aceste cuvinte ne sunt atât de cunoscute. Și știm cu toții că este esențial ce consumăm, cu ce ne hrănim viața sau ne umplem timpul. Plecând de la acest apel din mass-media, dacă ar fi să propunem un spot pentru duminica de astăzi, cred că am putea parafraza unul din cele amintite mai sus: „Pentru sănătatea dvs. consumați duminical sfânta Împărtăşanie” sau „Pentru sănătatea dvs. evitați consumul de păcat, de ură” și multe alte rele care pun stăpânire pe inima noastră. Pentru sănătatea noastră trebuie să consumăm Euharistie, să ne lăsăm hrăniți cu Trupul și Sângele Domnului. Aceasta este singura hrană care ne asigură nemurirea, viața veșnică: „cine mănâncă din această pâine va trăi în veci”.
Suntem în zi de sărbătoare, că doar e duminică, ziua Învierii Domnului, dar riscul de a zădărnici această solemnitate este mare. Trebuie să facem ca această zi să fie una care nu se rezumă la teorie, la cunoștințele pe care le avem despre Taina tainelor, despre Euharistie. Faptul că știm definiția Euharistiei nu înseamnă mai nimic. Faptul că ne spunem nouă că acolo în sfânta Împărtăşanie este prezent Iisus Hristos, dar nu ne împărtășim, nu adorăm această prezență, nu venim când suntem poftiţi: Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu…, nu ne folosește la nimic. Și Diavolul știe că în sfânta Împărtăşanie e prezent Domnul, dar nu-l ajută cu nimic, dimpotrivă îl înrăiește, îl umple de disperare și neputință! Trebuie să reușim să trecem de la aspectul exterior al sărbătorii, de la cel teoretic, la unul practic. Să învățăm din nou să ne împărtășim, indiferent de vârstă; indiferent de cât de ocupați sau pre(a)ocupați suntem. Trebuie să-L aducem din nou pe Hristos în casa noastră, în familiile noastre, în sufletul nostru. Trebuie să-L putem atinge din nou, să-L gustăm: să-L transformăm din prizonierul altarului și al Potirului, în stăpânul inimii noastre (cum mereu avem nevoie)!
