Tradiţia tăierii porcului, în comunitate
Tradiţia tăierii porcului este întâlnită în marea majoritate a zonelor din ţara noastră. Nu poate fi numit gospodar ţăranul care nu creşte cel puţin un porc în bătătură. Un an întreg îl hrăneşte şi îl îngraşă, astfel încât la iarnă slănina să fie cât mai groasă.
Cum suntem la ceva depărtare de casă, am gândit să ne aducem aminte de copilărie şi să împărtăşim şi copiilor noştri din bucuria momentului.
După obicei, purcelul nu mai primeşte hrană cu o zi înainte, pentru ca intestinele să fie cât mai uşor de curăţat. A doua zi, dis-de-dimineaţă, înainte să se trezească nevasta şi copiii, ca să nu le fie milă, gospodarul împreună cu câţiva bărbaţi scot porcul din culcuşul său. În timp ce ceilalţi îl imobilizează, cel mai curajos îi aplică lovitura fatală. După ce i s-a scurs tot sângele, este pârlit în foc de paie, lemne sau mai nou cu pompa de gaz sau benzină.
Urmează să fie spălat, uns cu un strat de sare, pentru ca şoricul să fie moale, şi apoi acoperit cu un ţol. Acum, cei mici au bucuria de a sta deasupra porcului. Pasul următor este tranşarea animalului. Niciodată nu se începe fără însemnarea cu Sfânta Cruce în fruntea acestuia. După ce picioarele au fost îndepărtate, porcul se pune cu burta în jos şi i se scot şuncile. Urmează muşchii, şira spinării, capul, pulpele din faţă şi din spate, iar pe burtă rămân doar măruntaiele.
La final… pomana porcului!
A fost o zi minunată!
