2016 – Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creştin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti

Cuvântul Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, rostit vineri, 1 ianuarie 2016, în Catedrala patriarhală, cu prilejul proclamării anului 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română:

La propunerea noastră, în şedinţa de lucru din 28-29 octombrie 2014, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2016 drept Anul omagial al educaţiei religioase a tineretului creștin ortodox şi Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al tipografilor bisericeşti în Patriarhia Română.

I. De ce este importantă educaţia religioasă a tineretului?

Religia este lumină pentru înțelegerea universului şi a vieţii, ca dar al lui Dumnezeu, pentru a promova valorile familiei, ospitalității, dreptății, păcii, solidarităţii, înțelegerii și comuniunii între oameni.

Credința în Dumnezeu este cea mai mare zestre spirituală pe care Familia, Biserica, Școala și Comunitatea o pot transmite copiilor, pentru că ea îi ajută pe tineri să facă deosebire între valori eterne și valori efemere, şi le formează personalitatea, învăţându-i să cultive bunătatea şi omenia, iubirea de Dumnezeu şi de semeni, recunoştinţa faţă de generaţiile trecute şi responsabilitatea faţă de prezent şi de viitor.

Valorile oferite de educaţia religioasă sunt reper spiritual esenţial şi liant existenţial între toate cunoştinţele dobândite prin studiul celorlalte discipline școlare.

Predarea Religiei în Şcoală are valenţe educaţionale profunde, prin rolul ei formativ în viaţa copiilor și a tinerilor, demonstrat şi de studiile educaţionale şi sociologice în domeniu. Ora de Religie contribuie la reducerea efectelor negative ale crizei contemporane de identitate şi de orientare, întrucât propune modele viabile de bunătate, sfinţenie și conviețuire umană.

Întrucât libertatea reprezintă un mare Dar oferit de Dumnezeu omului, educația religioasă trebuie asumată în mod liber, conform dorinţei părinţilor şi a copiilor. Libertatea însă nu este indiferență spirituală, ci capacitate a omului de a alege valori spirituale, care îmbogățesc viaţa persoanei şi a comunității umane [1].

Promovarea educației religioase, care include deopotrivă evidențierea unor repere spirituale ca lumină pentru viață și a unei elementare culturi religioase, constituie şi un act de mărturisire a identității profunde a sufletului familiei românești și a tradiției învățământului românesc, care a început în școlile înființate de Biserică în apropierea lăcașurilor de cult.

Părinții copiilor înțeleg necesitatea intensificării cooperării dintre Familie, Biserică şi Şcoală, astfel încât educația religioasă primită acasă să fie consolidată în mod complementar prin educația copiilor şi a tinerilor în Şcoală şi în viaţa Bisericii. În această perspectivă, poate fi valorificat şi materializat cadrul oferit de parteneriatul dintre parohie şi școală, pentru ajutorarea elevilor din familiile sărace şi pentru desfăşurarea de activităţi educaționale artistice, social-culturale şi social-filantropice, mai ales în timpul vacanțelor şi al unor evenimente solemne cu semnificație națională sau patriotică.

În completarea orei de Religie, Patriarhia Română, prin proiectele „Hristos împărtăşit copiilor” şi „Alege şcoala!”, doreşte să cultive legătura copiilor cu o comunitate vie, rugătoare, mărturisitoare şi solidară cu oamenii aflați în dificultate. Prin aceste proiecte ea se străduieşte să cultive în copii şi tineri duhul prieteniei și al comuniunii, să prevină abandonul şcolar în familiile sărace şi în cele în care părinţii sunt plecaţi la muncă în străinătate. Prin birourile de cateheză parohială, prin taberele de copii pe care le organizează în cadrul acestor proiecte, Biserica doreşte să suplinească lipsa de afecţiune părintească, lipsa atmosferei de familie, descoperă copii talentaţi şi-i încurajează să-şi cultive talantul în folosul Bisericii și al societății.

Pentru Biserică şi societate, familia are un rol esenţial în stabilirea reperelor valorice ale copiilor. Familia creştină, compusă din bărbat, femeie şi copii, reprezintă spaţiul intim cel mai de preţ pentru cultivarea iubirii conjugale, a iubirii părinteşti, a iubirii filiale şi a iubirii frăţeşti. Lipsa de iubire şi comuniune în familie duce la înstrăinarea între membrii acesteia, la violenţă conjugală, la violenţă domestică, la divorţ, care are efecte dramatice pentru copii, la abandonul şcolar, la alcoolism şi la alte rele. De aceea, în educaţia copiilor şi a tinerilor, este mare nevoie de cooperare între Familie, Şcoală şi Biserică.

II. Cine a fost Sfântul Antim Ivireanul şi de ce este importantă comemorarea sa?

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul s-a născut în Georgia (cca. 1650) și a fost stareţ al Mănăstirii Snagov (1694-1704), episcop al Râmnicului (1705-1708) și Mitropolit al Ţării Româneşti (1708-1716). Deşi de neam georgian, el a fost deosebit de ataşat de Biserica Ortodoxă din Ţara Românească. Lucrarea sa pastorală cea mai intensă a constat în editarea cărților liturgice, a lucrărilor de învățătură adresate poporului dreptcredincios și conducătorilor acestuia, dar și a cărţilor de îndrumare pentru preoți. Cărțile tipărite de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, în total 63 de volume, dintre care 21 în limba română, iar celelalte în greacă, slavonă, arabă şi georgiană, confirmă virtuțile şi calitățile sale de tipograf, prin nivelul desăvârşit al caligrafiei, al gravurii, al miniaturilor, dar mai ales prin profunzimea şi acurateţea teologică. A activat ca sfătuitor de încredere al Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (1688-1714) și coordonator în tipografii nou întemeiate, precum Tipografia domnească din București (1691-1694) sau tipografiile de la Mănăstirea Snagov (1694-1701), Bucureşti (1701-1705), Râmnic (1705-1708) şi Târgoviște (1708-1715, mutată la Bucureşti în anul 1715).

Cărțile de cult tipărite de Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, în special Molitfelnicul de la Râmnic (1706) şi primul Liturghier complet în limba română, tipărit la Târgoviște în anul 1713, au marcat deplina biruinţă a limbii române în cultul Bisericii, înfăţișându-l pe Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul drept un veritabil creator de limbă liturgică și de literatură oratorică.

Sfântul Antim Ivireanul şi-a dedicat eforturile atât pentru educaţia clerului, prin lucrări precum Învățătură bisericească la cele mai trebuincioase și mai de folos pentru învățătura preoților (Târgoviște, 1710), cât şi pentru catehizarea credincioșilor, mai ales prin tezaurul său omiletic reprezentat de faimoasele sale Didahii, cuvinte de învățătură care au luminat pe credincioșii timpului său şi, în egală măsură, pe cei de astăzi, prin interpretări scripturistice pastorale şi prin îndemnul stăruitor de a citi permanent, de a înțelege şi a aprofunda cuvântul Sfintei Evanghelii. Sfântul Antim Ivireanul a tipărit și lucrări adresate clasei intelectuale și politice a vremii sale, precum Învățăturile lui Vasile Macedoneanul către fiul său Leon (București, 1691) sau propria sa carte intitulată Sfătuiri creștine politice către Preacredinciosul Domn Ștefan Cantacuzino (București, 1715).

Dimensiunea panortodoxă a activităţii culturale a Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul se descoperă şi în rolul pe care l-a avut prin acordarea unui ajutor deosebit altor popoare creştin-ortodoxe, aflate sub stăpânire otomană, pentru dezvoltarea culturală și spirituală a acestora, prin cărți tipărite în limbile greacă și slavonă, prin punerea bazelor primei tipografii cu caractere georgiene întemeiate la Tbilisi (cca. 1709) și prin dăruirea unei tipografii cu caractere arabe Patriarhiei de Antiohia (cca. 1706), după ce a tipărit la Mănăstirea Snagov prima carte în limba arabă din lume, Liturghierul greco-arab (1701).

Se cuvine a aminti și vrednicia deosebită a Sfântului Ierarh Antim Ivireanul în ceea ce privește gospodărirea, administrarea și restaurarea locașurilor de cult din Țara Românească, printre care se regăsesc Mănăstirea Snagov – reparatăîn timpul păstoririi sale ca egumen (1696-1704) –, dar și Mănăstirile Strehaia, Surpatele, Cozia și Govora, de care s-a îngrijit în timpul păstoririi sale ca episcop al Râmnicului (1705-1708), încheindu-și activitatea cu ctitorirea monumentalei Mănăstiri a Tuturor Sfinților din București (1713-1715), zidire de suflet care a rămas cunoscută sub numele de Mănăstirea Antim, pentru care a realizat el însuși planul arhitectural al locașului de cult.

Pentru toate aceste lucrări de povățuire, de zidire sufleteascăși materială în cuprinsul Țării Românești şi în alte ţări, precum și ca o recunoaștere a vieții sale jertfelnice curmate prin moarte martirică pe malul râului Tungia (Bulgaria), petrecutăîn luna septembrie a anului 1716, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în şedinţa sa din data de 19-20 iunie 1992, canonizarea acestui mare ierarh. Proclamarea solemnă s-a făcut la data de 27 septembrie 1992, ziua prăznuirii sale.

În contextul în care efectele pozitive ale apariţiei tiparului şi ale circulaţiei mult mai facile a cărţii erau valorificate în Occidentul creştin prin tipărituri laice, în Răsăritul ortodox, activitatea de editare s-a axat mai ales pe cărţi religioase, liturgice şi biblice, marcând definitiv profilul spiritual şi cultural al întregului spaţiu ortodox. Astfel, tiparul a slujit Bisericii şi Biserica a slujit întregului popor prin ridicarea nivelului de cultură şi de spiritualitate. Se cuvine să amintim aici opera decultură şi teologie a tipografilor bisericeşti din spaţiul românesc (Ţara Românească, Moldova şi Transilvania) care s-au ostenit, în condiţii foarte dificile, să editeze cuvântul Sfintei Scripturi, cărţi de cult şi de învăţătură în limba română.

Lucrării de povățuire și zidire sufletească a tinerilor prin participarea acestora la Sfintele Taine, prin catehizare continuăși prin implicarea lor activăîn lucrarea misionară a Bisericii, i se adaugă, așadar, și prețuirea marilor tipografi bisericeşti care s-au îngrijit de-a lungul secolelor de tipărirea de lucrări de certă valoare duhovnicească și de creșterea nivelului de educaţie a poporului român.

Urmând vrednicelor înaintași care au contribuit la formarea spirituală a copiilor, tinerilor şi adulților, să fim, la rândul nostru, exemple vii de educatori şi mărturisitori ai Evangheliei iubirii milostive a lui Iisus Hristos şi ai tradiţiei culturale ortodoxe româneşti, pentru ca astăzi cât mai mulţi tineri ortodocși români să sporeascăîn credinţă şi sfinţenie, în bucurie și fapte bune, spre slava lui Dumnezeu și folosul Bisericii Sale dreptmăritoare.

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

[1] A se vedea LUMINĂ PENTRU VIAȚĂ. Importanța orei de Religie pentru educația copiilor și tinerilor, Apelul Consiliului Consultativ al Cultelor din România – 28.02.2015.