19 februarie – Sfânta Filothea, protectoarea Atenei

Sfânta Filothea s-a născut în Atena din părinţi nobili, fiind singurul copil al lui Anghelos şi al Syrígnei Benizélos. Numele de Filothea l-a primit când a devenit călugăriţă, însă primul ei nume a fost Revoúla. Mama sa era stearpă şi Îl ruga stăruitor pe Dumnezeu să îi dăruiască cu copil; astfel, într-o noapte a văzut ieşind din icoana Maicii Domnului o lumină puternică care a intrat în pântecele ei. Cu adevărat, lumina aceea a fost sufletul sfinţit al fiicei ei care s-a născut după nouă luni. De mică, prin purtările şi trăirile ei, sfânta vestea cine avea să devină mai târziu, împodobită fiind cu toate virtuţile. În evlavie o avea ca îndrumătoare pe însăşi maica sa, care era o femeie foarte credincioasă.

Ajungând la vârsta de 12 ani, un boier al locului a cerut-o de soţie, dar tânăra nu dorea să se căsătorească. Însă, pentru că părinţii ei o rugau, sufletul ei sensibil nu a îndurat să îi mâhnească neascultându-i; în cele din urmă a primit să se mărite cu acel om bogat, care era însă foarte sărac cu sufletul, pervers şi rău. Trei ani a trăit cu el Revoúla făcând răbdare atunci când se purta grosolan cu ea, până în ziua când bărbatul ei a murit şi ea a rămas văduvă. Părinţii au dorit să o căsătorească din nou, dar ea le-a spus răspicat că se va face călugăriţă.

După ce au murit şi părinţii ei, la zece ani după ce a rămas văduvă, s-a dăruit cu toată libertatea nevoinţei, postirilor, rugăciunilor, privegherilor şi milosteniilor. Le-a catehizat pe slujitoarele ei şi a făcut din ele vase alese ale Duhului. După dorinţa Sfântului Andrei, pe care l-a văzut în vis, a construit o mănăstire având biserica închinată numelui acestuia. Aceasta este biserica ce se păstrează alături de palatul Arhiepiscopiei, pe strada Agia Filothea din Atena. După ce a terminat mănăstirea, Revoúla a fost tunsă în monahism şi a primit numele Filothea. Primele surori care au trăit alături de ea au fost slujnicele din casa părintească. Cu timpul, mulţime de alte fecioare din familii aristocratice alergau şi îmbrăcau schima monahală. Ele au trăit luptând lupta cea bună în ascultare faţă de sfânta lor stareţă, care le îndruma pe calea cea duhovnicească precum o altă Sfântă Singlitichia.

Sfinţitele ei cuvinte intrau în inima lor precum răcoarea şi înfloreau înlăuntrul lor bine-înmiresmatele flori ale virtuţilor. Faptele îi adevereau cuvintele, după cuvântul lui Hristos, Care spune: „iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor” (Matei 5:19). Unde afla că se găseşte om sărac, nefericit, bolnav, nemângâiat, alerga în ajutorul lui cu multă râvnă (…). A construit spitale şi azile de bătrâni aproape de mănăstirea ei şi se ocupa personal de asistenţa medicală şi de hrana trupească a acestor oameni, dar şi de cea duhovnicească. Cu timpul, s-au înmulţit mult monahiile care intrau în mănăstirea ei şi care trăiau în sărăcie, pentru că stareţa nu putea să acopere toate aceste cheltuieli mari. Adesea monahiile se plângeau [din pricina sărăciei], dar Sfânta le potolea şi le îndemna să aibă răbdare, iar Dumnezeu îşi trimitea ajutorul Său, o dată într-un chip, altă dată într-altul, şi aşa trecea mâhnirea lor.

În afară de fetele de prin părţile locului pe care le aduna la mănăstirea ei, Sfânta oferea protecţie tutror femeilor străine care veneau la Atena din diferite locuri, unde erau ţinute ca sclave de turci. Patru dintre aceste sclave auziseră de Sfânta Filothea şi, pentru că le chinuiau cumplit stăpânii lor pentru ca să le facă să se lepede de credinţa lor, au fugit pe ascuns şi şi-au găsit scăpare la mănăstire. Sfânta le-a primit şi le-a întărit credinţa şi aştepta ocazia potrivită ca să poată să le trimită la locul lor de baştină. Dar turcii ale cărora erau sclavele, aflând că le primise Sfânta Filothea, au intrat ca nişte fiare în chilia ei unde zăcea bolnavă şi au scos-o afară şi au dus-o la paşă, iar acela a poruncit să fie aruncată în închisoare. Sfânta nu s-a temut, ci s-a pregătit să îşi verse sângele pentru credinţa lui Hristos. Ziua următoare s-au adunat mulţi turci şi strigau că trebuie omorâtă. Paşa a poruncit să fie scoasă din închisoare şi să o înfăţişeze înaintea lui şi i-a cerut să aleagă: fie să se lepede de credinţa ei, fie să i se taie capul. Sfânta a răspuns fără teamă că este gata să moară pentru Hristos, iar Paşa a pronunţat hotărârea de a i se tăia capul, dar nişte demnitari creştini au reuşit să îl înduplece pe paşă, care a ordonat apoi ca Sfânta să fie scoasă din puşcărie şi să fie lăsată liberă.

Întorcându-se la mănăstire, Cuvioasa nu a încetat să meargă pe drumul lui Hristos ca şi mai înainte. Şi pentru că se înmulţeau tot mai mult ucenicele ei, a mai construit o mănăstire în actualul cartier Patísia [Atena], şi aceasta în numele Sfântului Andrei. A construit metoace şi în insulele Kéa şi Éghina, şi acolo le trimitea pe surorile care trebuia să stea mai departe de Atena din felurite pricini.

În toate sihăstriile, monahiile lucrau la războaie de ţesut şi făceau şi alte lucrări de mână, precum albinele pricopsite în stupul lor. Fetele sărace şi orfane găseau protecţie şi un loc de muncă în acele refugii creştine ale Sfintei. Pe toate proprietăţile pe care le avea moștenire de la părinţii ei, Sfânta a construit mănăstiri şi aşezăminte pentru săraci. Avea o mare avere: un străbunic al ei luase de soţie „pe fiica mai-marelui Atenei şi a primit ca zestre toată regiunea Kifisía, Ahladókampo care este înainte de Halándri”. Pe proprietatea pe care o avea în Perissós a construit o altă mănăstire pe locul care acum se numeşte Kalogréza. Toată sărăcimea o avea ca mamă milostivă. În orice chip se străduia să îi mângâie pe nefericiţi, îi hrănea, săpa fântâni ca ei să aibă apă, îi îngrijea dacă erau bolnavi, le găsea de muncă. Lumea o numea „doamna învăţătoare”.

În ajunul sărbătorii Sfântului Dionisie din anul 1589, Sfânta Filothea se afla la mănăstirea pe care a construit-o în Patísia. Seara s-au adunat surorile, ca să facă privegherea. Nişte turci care o duşmăneau de multă vreme au sărit gardul de zid şi, apucând-o pe sfânta, au început să o bată până au lăsat-o pe jumătate moartă. Ziua următoare, au ridicat-o surorile şi au dus-o la metocul din Perisós. După ce şi-a mai ostoit durerile, a început să se roage, mulţumind lui Dumnezeu pentru că s-a învrednicit să fie răsplătită cu rele pentru binele pe care l-a făcut oamenilor şi în aceasta să se asemene lui Hristos, după cuvintele Apostolului Petru care spune: „Ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare” (I Petru 4:13). Pe 19 februarie 1589 şi-a predat Domnului preacuratul suflet care a îndurat atâtea chinuri pentru dragostea Lui.

Sfântul ei trup a fost îngropat în mica mănăstire de la Kalogréza şi de acolo s-a făcut şi mutarea moaştelor ei în biserica Sfântului Andrei, care se află în Arhiepiscopia de astăzi. După mulţi ani, pentru că această biserică era pe cale să se surpe, moaştele au fost duse la biserica Sfântului Elefterie, iar de acolo, în biserica mitropolitană de azi, în Sfântul Altar. Pe mormântul ei au fost găsite înscrise următoarele cuvinte:

„Al curatei Filothea trup sub piatra aceasta stă acoperit,

iar sufletul ei, Cel Preaînalt l-a aşezat alături cu fericiţii”.

Filothea a fost canonizată de Patriarhul Ecumenic Matei al II-lea (1595-1600). Neofit, Mitropolitul Atenei, după ce a examinat şi a cercetat cele despre viaţa şi martiriul Cuvioasei, a întocmit referinţă către Patriarhia Ecumenică, dimpreună cu Episcopii Corinthului şi al Thivei şi cu fruntaşii Atenei, pentru ca Sfânta să fie cinstită dimpreună cu Sfinţii. În acest document sinodal sunt consemnate următoarele: “Pentru că s-a arătat limpede că prea dumnezeiescul trup al Preacuvioasei Filothea este plin de bună mireasmă şi revarsă neîncetat mir, dar şi bolnavilor care se apropie de ea cerând vindecare, cererea le-o împlineşte… pentru aceasta părutu-s-a nouă şi întregului Sfânt Sinod al arhiereilor aici de faţă că se cuvine să întocmim acest hrisov şi pe aceasta [pe Filothea] în ceata cuvioaselor şi sfintelor femei să o aşezăm, ca să o cinstim şi să o prăznuim”.

Aceasta este, în puţine cuvinte, viaţa Filotheei Ateniana, care este una dintre florile cu mir înmiresmate ale neamului nostru din răstimpul tiranicei sclavii. Nu doar că a ţinut cu tărie poruncile lui Hristos, dar s-a şi luptat duhovniceşte pentru întărirea sfinţitei Tradiţii a Ortodoxiei, făcându-o cetate care să scape lumea elenă creştină de decăderea duhovnicească şi de barbarizare. Toate le-a jertfit – bogăţie, odihnă, viaţă – pentru credinţa Părinţilor ei. „Mâhnirea cuprindea sufletul ei” văzând pe creştini că nu aveau dragostea cuvenită pentru cele strămoşeşti, ci trăiau înţepeniţi, indiferenţi, cu sufletul plin de laşitate, micime de suflet şi viclenie.

Slujba Sfintei a scris-o un anume om înţelept şi evlavios, pe nume Iérax. Între preafrumoasele laude se află şi aceasta:

„Căci ai avut blândeţea lui David şi înţelepciunea lui Solomon, înţeleapto,

bărbăţia lui Samson şi iubirea de străini a lui Avraam,

răbdarea lui Iov şi dumnezeiasca nevoinţă a Înaintemergătorului…”.

Biserica Sfântului Andrei care se afla pe actuala stradă a Sfintei Filothea a fost dărâmată de Mitropolitul Atenei, Gherman Kalligás, deşi acesta avea mare evlavie la sfânta, dar, pentru că pereţii erau crăpaţi, a construit pe aceleaşi temelii paraclisul care există acum, deşi ar fi putut să consolideze vechea biserică care avea fresce foarte frumoase. În acea vreme (Gherman a fost mitropolit din 1889 până în 1896), oamenii nu cunoşteau valoarea artei bizantine. Noua biserica construită este rece, de proastă calitate artistică, golaşă. Intrând în ea nu simţi zdrobire a inimii, evlavie. Biserica metocului care a fost construit de Cuvioasa în Patísia s-a dărâmat şi ea din pricina vremii și datorită faptului că înainte de Revoluţia de la 1821, creştinii nu puteau repara, de frica turcilor. Până nu în urmă cu mulţi ani, încă se mai aflau coloanele între buruieni; se mai aflau în picioare doar absida altarului şi uşa cu peretele vestic. Nişte creştini evlavioşi au restaurat-o sub îndrumarea domnului Orlándos şi acum este din nou în picioare, identică, exact aşa cum era în anii Sfintei Filothea, o podoabă smerită şi nepreţuită între casele fără gust şi în stil străin care s-au construit în jurul acestei bisericuţe vechi. Dumnezeu m-a învrednicit să o împodobesc cu fresce, după dorirea mea. Între altele am zugrăvit şi mănăstirea, aşa precum era atunci, cu stareţa Filothea şi cu maicile mergând înspre biserică.

Se pare că întreaga familie Benizélos era iubitoare de Dumnezeu. În biserica mănăstirii Kaisarianí este scrisă o inscripţie de către pictorul care a pictat-o:

„Se zugrăveşte acest pronaos cu mâna tare a Atotlăudatei Treimi şi cu acoperământul Fericitei Fecioare, pe cheltuiala celor care au sărit în ajutor mănăstirii, care sunt nobilul şi prea învăţatul Benizélos, fiul lui Ioan, precum şi prea nobilele sale surori şi toată familia care s-a zămislit dintr-însul, în vremea Stareţului Ierothei, prea înţeleptul ieromonah, de mâna lui Ioan Ipátos, cel din Pelopones, la anul 1682, luna august, ziua 20”.

Un anume Benizélos a devenit şi iconar, ucenic al lui Gheorghios Markos din Árgos, care a zugrăvit multe biserici în zona Atticii, din 1727 până prin 1740, aproximativ. În vechea biserică a Maicii Domnului din Koropí este scris: „s-a zugrăvit la anul 1732 de mâna lui Gheoghios Markos şi a ucenicului său Nikolaos Benizélos”. Împreună cu maistrul său, Benizélos a lucrat şi la ultima operă a acestuia, şi anume la pictarea Mănăstirii Faneroméni din Salamina, după cum arată inscripţia care se păstrează şi care spune: „1635. S-a zugrăvit dumnezeiasca şi preacinstita biserică aceasta a Schimbării la Faţă a Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru prin contribuţia, osteneala şi cheltuiala… Zugrăvitu-s-a de mâna lui Gheorghios Markos din oraşul Árgos şi de ucenicul acestuia Nikolaos Benizélos, de Gheorgakis şi de Antonios”.