Duminica vameşului şi fariseului. Începutul Triodului
Se spune că într-o zi, Frederic cel Mare, regele Prusiei, a vizitat o închisoare stând de vorbă cu fiecare dintre prizonieri. Evident a auzit un şir nesfârşit de poveşti despre cât de nevinovaţi sunt, despre cât de neînţeleşi au fost. La ultima celulă regele s-a oprit şi s-a uitat la prizonierul care tăcea. “Ei bine, presupun că şi tu eşti o victimă inocentă, nu?” “Nu, maiestate, nu sunt”, i-a răspuns omul. “Sunt vinovat şi merit pedeapsa.” Întorcându-se către gardieni, regele a spus: “Hei, eliberaţi-l pe acest ticălos până nu îi corupe pe toţi aceşti prizonieri corecţi şi nevinovaţi!” Iată încă o dată adeverită afirmaţia biblică: “Dumnezeu se împotriveşte celor mândri, însă celor smeriţi le dă har” (1Petru 5, 5).
Evanghelia de astăzi este una pe care fiecare credincios trebuie să o asculte cu mare atenţie. Este o istorioară despre doi credincioşi, un fariseu şi un vameş. Este important să subliniem faptul că amândoi cred în acelaşi Dumnezeu, amândoi aparţinând aceeaşi religii şi aducând cult în acelaşi templu. Amândoi erau credincioşi practicanţi, care veneau zilnic la templu pentru a-şi spune rugăciunile. Dar ce vedem: la sfârşitul rugăciunii unul dintre ei merge în suflet cu pacea lui Dumnezeu – celălalt nu. Noi toţi, cei care credem în Dumnezeu, trebuie să fim atenţi la această pericopă nu doar pentru a afla secretul aducerii de cult plăcut lui Dumnezeu, dar şi pentru a putea trăi o viaţă de credinţă care duce la bucurie, şi nu la dezamăgire la sfârşitul zilei.
Ne va ajuta să înţelegem semnificaţia acestei parabole dacă vom afla mai întâi ceva mai multe despre cine erau fariseii. S-ar putea să ne surprindă să aflăm că fariseii erau de fapt nişte persoane foarte disciplinate şi pioase. Fariseii erau nişte credincioşi serioşi care se angajau să ducă o viaţă de rugăciune constantă, în respect faţă de legea lui Dumnezeu. Ei mergeau de fapt chiar dincolo de cerinţele legii. Posteau de două ori pe săptămână, lunea şi joia, când legea cerea oamenilor să postească doar o dată pe an, în Ziua Ispăşirii. Dădeau zeciuială din toate veniturile lor şi nu doar din părţile cerute. Când fariseul din parabolă spune: “Eu nu sunt ca ceilalţi oameni: hrăpăreţi, nedrepţi, adulteri, sau ca vameşul acesta. Eu postesc de două ori pe săptămână, dau zeciuială din ceea ce câştig” (Luca 18,11-12), el nu glumeşte! Puţini dintre creştinii de astăzi se pot lua la întrecere cu standardele înalte fixate de farisei.
Vameşii, pe de altă parte, erau în general priviţi ca oamenii cu cele mai joase nivele de moralitate. Din cauza faptului că lucrau cu păgânii de romani, amestecându-se cu ei şi având mereu în mână bani murdari, se considera că vameşii sunt într-o stare de necurăţie. În plus vameşii erau consideraţi păcătoşi publici aflaţi pe drumul spre iad. Dar ei ştiau că vocea oamenilor nu este întotdeauna vocea lui Dumnezeu. Ei sperau în mântuirea lor, nu din meritele vreunor realizări religioase ori morale, ci în baza milei lui Dumnezeu.
Credinţa în Dumnezeu nu salvează pe nimeni. Iacob ne spune că diavolul însuşi crede în Dumnezeu şi tremură în faţa Lui de frică (Iacob 2,19). De fapt ceea ce contează este ce cred oamenii despre Dumnezeu şi cum le afectează credinţa în Dumnezeu modul de a vedea lucrurile, modul de interacţiune cu semenii. Fariseii credeau într-un Dumnezeu care discriminează, care îi iubeşte pe cei buni şi îi urăşte pe cei răi. Oamenii se comportau asemenea Dumnezeului în care credeau. Astfel că fariseii au ajuns să îi iubească pe cei buni ca ei şi să îi privească cu dispreţ pe cei răi, pe păcătoşii precum vameşii. Iisus a spus această parabolă fariseilor care “se credeau drepţi şi îi dispreţuiau pe alţii”. Vameşul, pe de altă parte, nu se încrede în el însuşi ci doar în mila lui Dumnezeu. Stând departe, el nici nu îşi ridica ochii spre cer, ci îşi bătea pieptul rugându-se: “Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului!”. Acesta este omul care a mers acasă în pace cu Dumnezeu, şi nu fariseul.
Fariseul. Cum îl văd oamenii? E un bun practicant al credinţei sale. Nu i se poate reproşa mai nimic. Nu fură, nu nedreptăţeşte. Un om fidel şi generos, solidar, se roagă, mulţumeşte Domnului. Cum îl vede Iisus? Orgolios şi autosuficient, dispreţuitor al celorlalţi. Urmaşii fariseului trăiesc şi astăzi. Cum arată? Omul mulţumit şi mândru de ceea ce este; dispreţuitor faţă de cei care se străduiesc să devină mai buni; sigur de adevărul său, îi condamnă pe ceilalţi. Se roagă cam așa: Îţi mulţumesc, Doamne că nu sunt ca ceilalţi, care fură, care nu-şi plătesc bine muncitorii … și nu sunt ca fariseul acela din prima bancă.
Vameşul. Cum îl văd oamenii? Este simbolul omului păcătos. Responsabil cu strângerea impozitelor şi care păstrează o parte din bani pentru el. Are bani, dar e dispreţuit de popor. Cum îl vede Iisus? Nu-i judecă pe ceilalţi, ci se judecă pe sine. Se simte zdrobit de păcate şi i le spune Domnului. Nu se bizuie pe propriile lui puteri şi merite. Urmaşii vameşului trăiesc şi astăzi. Cum arată? Omul care luptă în fiecare zi pentru a fi mai bun; care este ispitit, cade, dar apoi se ridică. „Doamne, fie-ţi milă de mine păcătosul!”
Asemenea fariseilor şi vameşilor am venit şi noi în biserică, despre care spunem şi poate credem că este casa lui Dumnezeu pentru a ne ruga. Asemenea lor şi noi sperăm să mergem acasă la finalul slujbei împăcaţi cu Dumnezeu. Să învăţăm de la vameş secretul cultului care este bine plăcut lui Dumnezeu. În primul rând nu trebuie să ascultăm de alţi oameni, nici măcar de conştiinţa noastră, atunci când ne spun că Dumnezeu este atât de supărat pe noi încât nu poate să ne ierte. În al doilea rând, trebuie să ne recunoaştem starea în care suntem şi să ne încredinţăm milostivirii lui Dumnezeu, care este mai mare decât orice păcat l-am fi comis. În fine, să îi promitem lui Dumnezeu că nu ne vom uita niciodată de sus la semenii noştri, ci îi vom ajuta în căutarea lui Dumnezeu, aşa cum vameşul ne ajută astăzi în căutarea noastră după Dumnezeu. Nu uitaţi: Dumnezeu se împotriveşte celor mândri, iar celor smeriţi le dă har.
