4 martie – Sfântul Gherasim de la Iordan

Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Gherasim (gr. Gerasimos sau Gerasimus) a fost un călugăr care a trăit în secolul al V-lea în Țara Sfântă. A participat și la Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon în anul 451. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face la data de 4 martie.

Cuviosul Gherasim era originar din Lycia, în sudul Asiei Mici (în Turcia de azi). A trăit în secolul al V-lea d.Hr. S-a născut într-o familie înstărită, însă, fiind foarte evlavios încă din tinerețe și simțind chemarea spre o viață mai duhovnicească, a plecat în pustia Tebaidei, în Egipt, unde a intrat în monahism. S-a nevoit o vreme acolo, în post și în rugăciune, după care s-a întors o în Lycia.

Spre sfârșitul domniei împăratului Teodosie al II-lea (408-450), a părăsit Lycia și a plecat în pelerinaj în Ţara Sfântă. Ajuns acolo, s-a așezat în pustia Iordanului, unde a trăit o vreme în sihăstrie, petrecându-și viața în post, rugăciune și alte nevoințe duhovnicești.

Potrivit tradiției păstrate în Limonarul lui Ioan Moshu, într-o zi, pe când mergea de-a lungul râului Iordan, cuviosul Gherasim s-a întâlnit cu un leu care răcnea. Apropiindu-se de el, cuviosul își dă seama că leul răgea de durere: o așchie mare i se înfipsese adânc într-o labă. Cuviosul s-a apropiat atunci de leu, i-a scos așchia, i-a curățat rana și a legat-o, și a voit să plece mai departe, gândindu-se că leul avea să se întoarcă în peștera unde se adăpostea de obicei. Însă leul l-a urmat supus până la mănăstire, iar după aceea îl urmărea peste tot, ascultând tot ce i se poruncea. Spre uimirea întregii comunități, leul devenise pașnic, supus în toate starețului și se mulțumea să trăiască doar cu pâine și legume.

Sfântul Gherasim a trecut la Domnul cu pace în anul 475, fiind îngropat de frați cu mare cinste, lângă biserică. Iar când leul Iordan a venit, ca de obicei, în săptămâna aceea, la stareț, nu l-a mai găsit decât pe ucenicul acestuia, pe nume Savatie, care i-a vestit moartea starețului și i-a arătat mormântul acestuia. Înțelegând leul ce se petrecuse, s-a pornit să ragă de durere și să se lovească cu capul de mormântul sfântului. Şi culcându-se atunci peste mormântul acestuia, a murit acolo. Mormântul și mănăstirea cuviosului Gherasim au devenit loc de pelerinaj până în zilele noastre.

Lavra Sfântului Gherasim, întemeiată în 455 sau 460 chiar de cuviosul Gherasim, se găsește în deșertul Iordanului, între Ierihon și locul botezului Domnului de către Ioan Botezătorul, pe drumul spre Deir Hajla, locul unde se spune că a poposit Sfânta Familie în timpul fugii în Egipt, de teama masacrului pruncilor poruncit de Irod. Pe locul acela a fost edificată o capelă subterană închinată Maicii Domnului.

Distrusă de perși în timpul marii invazii din anul 614, mănăstirea a fost reconstruită pe aceleași temelii la începutul secolului al IX-lea.

Mănăstirea actuală a fost reconstruită pe ruinele unei alte mănăstiri, aflate în imediata vecinătate a lavrei Sf. Gherasim, și anume Lavra Sf. Kalamon (gr. Καλαμώνος Λαύρα), întemeiată de pustnici din deșertul Iordanului înainte de la Lavra Sf. Gherasim, și considerată cea mai veche mănăstire din Palestina. Din lavra Kalamon a plecat sfântul Sava cel Sfințit când a întemeiat propria sa lavră. Lavra era încă locuită în secolul al XII-lea când a fost restaurată de împăratul bizantin Manuel Comnenul. Pe ruinele acestei mănăstiri a fost construită în secolul al XIX-lea actuala mănăstire a sf. Gherasim.

Mănăstirea aparține de Patriarhia Ierusalimului. În sau în apropierea ei s-au nevoit mulți sfinți cunoscuți, precum Sf. Maria Egipteanca sau, din spațiul românesc, Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul.