20 martie 2016 – Duminica Ortodoxiei
Duminica Ortodoxiei este sărbătorită în prima duminică a Postului Mare. Sărbătoarea comemorează victoria dreptei cinstiri a icoanelor asupra iconoclasmului prin hotărârea Sinodului VII Ecumenic din anul 787, consfințită de sinodul de la 843.
Drept urmare, slujba de prăznuire pomenește restaurarea cinstirii icoanelor în tipicul Bisericii, dar și în viața particulară a creștinilor.
Iconoclasm înseamă literalmente distrugerea icoanelor și a altor imagini sacre sau a unor monumente, de regulă pe motive religioase sau politice. În mediile creștine, iconoclasmul a fost în general justificat printr-o interpretare literală a poruncii a doua din cele zece porunci, care interzice crearea de și închinarea la „chipuri cioplite”.
Cei care au urmat aceste practici sunt numiți iconoclaști, termen care, prin extindere, a ajuns să se aplice oricărei persoane care încalcă sau nesocotește dogmele sau normele prestabilite.
Prin opoziție, cei care respectă și venerează imaginile religioase sunt numiți iconoduli (sau slujitori ai icoanelor).
Prima perioadă iconoclastă: 730-787
Împăratul Leon al III-lea Isaurul (717–741 d.Hr.) a interzis folosirea icoanelor lui Hristos, ale Maicii Domnului și ale sfinților și a poruncit distrugerea acestor imagini (precum și a sfintelor moaște) prin edictul imperial din anul 730 d.Hr.
Controversa iconoclastă a fost alimentată de refuzul creștinilor din afara Imperiului Bizantin, inclusiv a celor care locuiau pe teritoriul califatului islamic de a accepta argumentele teologice ale împăratului. Printre cei mai cunoscuți iconoduli, care au refuzat să se supună edictului iconoclast al împăratului Leon al III-lea, s-au numărat: Sf. Ioan Damaschin, Sf. Grigorie Decapolitul și mulți alții.
În mod paradoxal, tocmai creștinii de pe teritoriile aflate sub dominație musulmană în acea vreme au avut mai multă libertate de a scrie în apărarea icoanelor decât cei aflați pe teritoriul Imperiului Bizantin. Leon Isaurul a putut să își pună în aplicare politica iconoclastă datorită popularității sale și a succeselor sale militare (se considera că eliberase Constantinopolul de sub asediul arab din anii 717-718), care îi permiseseră menținerea puterii Imperiului prin războaie aproape anuale.
Fiul lui Leon al III-lea, Constantin al V-lea Copronimul (741–775 d.Hr.) a fost contestat de un general bizantin, care s-a folosit pentru aceasta de propaganda iconofilă (favorabilă icoanelor), dar victoria militară repurtată de împărat împotriva acestuia i-a consolidat poziția.
Prima perioadă iconoclastă a luat sfârșit când Leon al IV-lea (fiul lui Constantin al V-lea) a murit, iar văduva acestuia, Irina Împărăteasa, a preluat puterea. Iconofilă, ea a inițiat Sinodul VII Ecumenic (cunoscut și ca al doilea Sinod de la Niceea) în anul 787, unde este restabilită venerarea sau cinstirea (proskynesis) icoanelor, adorarea (latreia) acestora fiind însă interzisă în mod explicit. Unul din argumentele fundamentale ale cinstirii icoanelor se găsește în învățătura asupra Întrupării: întrucât Dumnezeu-Fiul (Iisus Hristos) S-a făcut trup, având o formă fizică, este de acum înainte posibilă folosirea materiei pentru a-L reprezenta pe Dumnezeu-Fiul și pe Sfinți. Venerarea icoanelor s-a menținut de-a lungul domniei împărătesei Irina și a succesorului ei, Nichifor I (802-811 d.Hr.), și în timpul celor două scurte domnii ale împăraților care au urmat după acesta.
A doua perioadă iconoclastă: 813-843
Împăratul Leon al V-lea (813–820) a inițiat a doua perioadă iconoclastă în anul 813, de-a lungul căreia legislația iconoclastă pare să fi fost aplicată mai puțin riguros, întrucât au avut loc mai puține martirizări și distrugeri de icoane. Lui Leon i-au urmat Mihail al II-lea, apoi Teofil Iconoclastul, fiul acestuia. Teofil a murit, lăsând-o ca regentă a fiului său minor Mihail al III-lea pe împărăteasa Teodora a II-a, iconodulă. Ca și Irina Împărăteasa, în urmă cu 50 de ani, Teodora i-a mobilizat pe iconoduli, proclamând reinstaurarea icoanelor în anul 843. De atunci, în prima duminică a Postului Mare se sărbătorește Duminica Ortodoxiei.