Duminica Ortodoxiei în comunitate – 2016

În prima duminică a Postului Mare am sărbătorit biruinţa dreptei cinstiri a icoanelor asupra iconoclasmului, prin hotărârea Sinodului VII Ecumenic din anul 787, consfințită de Sinodul de la 843.

Icoana este o fereastră deschisă spre cer, un lucru binecuvântat şi plin de har. Este imaginea Domnului nostru Iisus Hristos, a Maicii Domnului sau a unui sfânt. Privind icoanele ne aducem aminte cum ar trebui, de fapt, să fim: asemenea sfinţilor, adică: buni, sinceri, având în toate credinţă şi dragoste.

Icoana diferă foarte mult de un tablou sau o fotografie, căci ea ne arată şi cum este sufletul sfântului, nu doar trupul său. Sfinţii sunt totdeauna modeşti şi slabi, arătându-ne astfel smerenia şi simplitatea vieţii lor, îndemnându-ne să trăim şi noi în cumpătare, cu măsură şi chibzuială în tot ceea ce facem.

În icoane, fruntea sfinţilor este foarte înaltă, simbolizând înţelepciunea. Ochii sunt mari, pentru că sfântul vede mai mult decât noi, el cunoaşte şi adevărurile din lumea de dincolo: îngerii şi demonii, raiul şi iadul. În schimb, nasul este foarte subţire, gura foarte mică, iar urechile, de cele mai multe ori nici nu se văd. Nasul, urechile şi gura reprezintă simţurile noastre (miros, auz, gust) care ne leagă de lumea de aici. La sfinţi ele sunt reprezentate simplu, abia schiţate, deoarece sfântul nu mai este aşa legat de lumea aceasta, sufletul său fiind aşa de aproape de cer.

Câteva icoane dintre cele zugrăvite de copiii şcolii parohiale au fost expuse în biserică sub genericul “Icoana – rugăciune în culori”.

La Sfânta Liturghie duminicală am avut bucuria prezenţei între noi a domnului Aurelian Mihai, deputat în Parlamentul României, care a adresat un cuvânt credincioşilor, arătând sprijin şi disponibilitate în a susţine iniţiativele noastre comunitare.