O viaţă schimbată – mărturia lui James Parker – fost homosexual

Confuzia sexuală devine tot mai răspândită la tinerii occidentali. Şi chiar la copii. Rapoarte recent publicate în Marea Britanie arată un număr în crestere a copiilor care se confruntă cu probleme de identitate de gen. Dacă acum zece ani cazurile de criză de identitate sexuală la copii era mic, anul trecut a trecut de 1000. Peste 1000 de copii au fost trataţi pentru sindromul crizei de identitate sexuală. Aceşti copii se confruntă cu o problemă foarte serioasă – nu ştiu cum să se identifice, ca băieţi ori fete. Milioane de lire sterline sunt cheltuite anual pentru consilierea lor.

Pe lângă ei, revoluţia sexuală continuă să producă şi alte victime. Numărul persoanelor infectate cu boli transmisibile e în creştere, mai ales între homosexuali. Conform unui raport discutat săptamâna trecută numărul homosexualilor americani infectaţi cu sifilis e mai ridicat ca oricând. Autorul raportului a numit situaţia dezastruoasă, o adevărată epidemie. În 2014 numărul homosexualilor infectaţi cu sifilis a crescut cu peste 15% în comparaţie cu 2013. Pentru combaterea bolilor transmisibile s-a cerut alocarea a nu mai puţin de 8 miliarde de dolari doar pentru anul 2017.

Natural, problema bolilor transmisibile, împreună cu costul enorm pe care ele le implică, pot fi uşor eliminate promovând abstinenţa şi castitatea. Sau abandonarea comportamentelor sexuale care implică risc, în primul rând homosexualitatea. Homosexualitatea e un comportament nenatural, anormal, cu care nimeni dintre noi nu se naşte. Din nefericire aceste perspective sunt marginalizate de mass media, iar adevărurile despre homosexualitate suprimate, inclusiv faptul că mulţi homosexuali îşi revin şi îşi abandonează modul de viaţă homosexual pe care l-au trăit mulţi ani. Astăzi prezentăm cazul unui britanic, James Parker, fost homosexual, care şi-a revenit, sub influenţa credinţei creştine, la normalitate. Azi e soţ fericit şi tată a unui copil minunat.

Începuturile tinereţii

Am crescut crezând despre mine că m-am  născut gay având întotdeauna, și numai, cea mai puternică, mistuitoare, atracție erotică față de persoanele de acelaşi sex cu mine. Adolescenţa mea a fost un iad. M-am gândit de multe ori la sinucidere, ocazional m-am autolezat și am avut o problemă tot mai mare cu alcoolul. Am trăit într-o comunitate minieră rurală din nordul Angliei şi nu credeam că aş putea fi acceptat în propria mea comunitate  ca un homosexual, mai ales că l-am vazut pe un văr de al meu, de sex masculin, cu  zece ani mai în vârstă decât mine – acum decedat din cauza unei supradoze de droguri – cum lupta pentru a-şi găsi locul  ca  homosexual, la sfârşitul anilor ’70 şi începutul anilor ’80, într-o societate dominată de cluburile de lucru pentru bărbați.

Inundat de lacrimi m-am confesat  părințiilor mei, după împlinirea vârstei de 17 de ani. Tata și mama au fost uimitori. Ei au spus că stiau că sunt homosexual și şi-au afirmat dragostea necondiționată pentru mine. Colegii mei din liceu, de asemenea, mi-a spus că au știut că sunt homosexual și nu numai că m-au incurajat că am recunoscut, dar mi-au afirmat, că ei  chiar credeau ca aceasta  este adevărata mea orientare sexuală. Cele mai adânci temeri ale mele s-au diminuat rapid. Am simțit o libertate cum nu mai experimentasem înainte.

La 18 ani, m-am mutat in metropola consumatoare, în Londra și  am îmbrățișat pe deplin identitatea mea gay. Am servit  din toată inima comunității gay și am predicat în mod activ mesajele sale de diversitate și de incluziune, provocând fiecare „intolerant, homofob și bigot” individ ori instituție care  îndrăzneau să sugereze că a fi homosexual a fost oarecum o alegere sau chiar o greşeală. Am ajuns să văd  în lupta noastră, nu doar că pur şi simplu conceptul de anormal trebuia să fie acceptat, ci mai degrabă trebuia să facem din normal ceva tabu,  și mai apoi acesta să fie plasat  sub suspiciune ideologică.

Familia creştină

Am fost crescut într-o familie creștină și am avut întotdeauna o dorință sâcâitoare de a ști mai multe despre Dumnezeu. M-am dus în mod regulat la întâlnirile lunare de la Londra ale Mişcării lesbienelor și gay-lor Creştini. Am învățat multe despre sexul protejat, dar puține lucruri despre Dumnezeu. Am dus un stil de viață foarte promiscuu, şi în cele din urmă am ales soluția de compromis, să trăiesc cu un partener pe termen lung. Am discutat să călătorim  în străinătate, pentru a găsi un loc unde să ne căsătorim sau cel puțin pentru a celebra o uniune civilă.

În timp ce eram  în această relație pe termen lung, am fost invitat într-o seară să particip la o serie de întruniri săptămânale numite „Viața în Spirit”, seminarii frecventate de unii dintre colegii de facultate. Am ajuns într-o situatie în care am luat decizia de a intra într-o relație cu Iisus Hristos. Nu au existat schimbări dramatice peste noapte în viața mea, dar partenerul  meu pe termen lung a observat că eram din ce în ce mai calm și tot mai putin focusat.  A decis  şi el să vină la adunările săptămânale şi şi-a dat viața lui Hristos și a fost atins profund de persoana Duhului Sfânt. Aproape peste noapte noi doi am fost văzuţi de cei din jurul nostru ca arhetip de cuplu homosexual creștin.

Așa că am ajuns să dezvolt o viață spirituală, reflectând zilnic un pic mai profund la viața mea, şi în câteva luni am ajuns să realizez că am avut probleme care au afectat relațiile mele cu ceilalți, și mai ales cu prietenul meu. Nu le-aş fi văzut până acum. Ele au fost întotdeauna prezente și totuși necunoscute mie. Am trăit sub straturi de negare pe care Duhul Sfânt acum începea să mi le releve.

Schimbări profunde

Am ajuns față în față cu teama mea, adânc înrădăcinată, de respingere. Am avut probleme în a-mi asuma angajamente, și  eram uşor coplesit de anxietate. M-am folosit de alţii pentru propria mea plăcere, și le-am permis şi altora să facă același lucru cu mine. Cu toate că m-am simțit acceptat de cei din jurul meu, mi-am dat seama că am avut o frică înnăscută faţă de bărbaţi – aceasta a fost homofobie adevărată – o teamă intrinsecă și o prăpastie între mine și masculul heterosexual normal – și nu homofobie falsă, pe care comunitatea gay o proiectează asupra societăţii tradiţionale.

Am ajuns la punctul unde am știut că trebuia să se încheie relația mea cu partenerul meu. M-am angajat într-o teribila călătorie spirituală de iertare, având mulți oameni din trecutul meu, și în special bărbați, pe care aveam nevoie să-i iert. Sesiunile de terapie și de rugăciune, pe care le făceam acum cu regularitate, pentru ca niciodată  să nu mă mai concentrez  pe ființa mea, exclusiv, ca fiind atras sexual de bărbați, dar în acelasi timp, am fost încurajat să-mi privesc deschis fiecare aspect al prezentului și trecutului meu. Aceasta a inclus şi procesul dureros de a accepta că am fost abuzat sexual în mod constant de către un număr de bărbaţi ca şi copil, pe o perioadă de trei ani.

O mare parte din călătoria mea spirituală a devenit preocupată de recunoașterea că în timpul copilăriei mele, micul meu suflet a ales să construiască ziduri interioare, împotriva altor persoane importante din viața mea, mai ales împotriva părinților mei, fraților și alte persoane marcante din trecutul meu.

În cele din urmă am ajuns să realizez că eu ca băiat am eşuat să interacționez cu alți bărbați cu privire la orice nivel emoțional, fizic și intelectual semnificativ. Mi-am dat seama că am fost respins de bărbaţi, chiar ca băiat mic şi că am făcut un jurământ interior ca şi copil, să nu am profundă încredere în bărbaţi din nou; și că am trăit cu această decizie de-a lungul anilor mei de formare.

Abia mai târziu am văzut că alți bărbaţi au încercat, de fapt,  să ajungă la mine în diferite etape din timpul copilăriei mele, dar că am răspuns întotdeauna ţinând cont de percepţia mea rănită, și așa am devenit mai distanțat faţă de alți tipi, până când au renunţat în cele din urmă să mai încerce să interacționeze cu mine. Aceasta a inclus într-o oarecare măsură  şi pe tatăl meu și pe cei doi frați mai mari.

Nu e de mirare că bărbații și toate lucrurile masculine au devenit un mister pentru mine. Până când am împlinit 10 ani am devenit obsedat de toate lucrurile masculine. Şi totuși în exterior m-am simțit cu totul separat de, și în, imposibilitatea de a intra, în lumea propriului meu gen. Nu e de mirare că a fi homosexual a fost atât de dureros pe plan interior. Odată ce testosteronul m-a lovit la pubertate, erotic am avut poftă de bărbaţi și am început să  hrănesc această poftă,  în continuare, cu pornografie și fantezii sexuale, două scorneli nesățioase de adevăr și iubire.

Transformări spirituale

Puterea cea mai mare care m-a trecut  toate aceste obstacole a fost viața mea spirituală. Relația ce o aveam  acum cu Duhul Sfânt mi-a adus un comfort imens și sfaturi înțelepte. Am ajuns să văd că am nevoie să cer iertare lui Dumnezeu, că am nevoie să-i iert pe toți bărbaţii  pe care i-am dat deoparte din cauza  modului în care în cele din urmă au încetat să încerce să  ajungă la mine și m-au abandonat. De asemenea, a trebuit să mă iert pe mine însumi pentru luarea unei decizii de neînțeles ca şi copil pentru a-mi proteja inima, o decizie însă care s-a dovedit a avea un efect devastator și nociv pentru mine, ca  mascul adult.

Pentru că nu am reușit să-mi găsesc locul ca un bărbat printre oameni, a trebuit să-mi găsesc un loc în lume undeva. N-am putut trăi fără relații. Prin rugăciune, am început să văd cum, ca şi copil, am ales să-mi fac prietenii primare, în rândul femeilor. Am devenit implicat emoțional cu totul în feminin, şi nu aveam nimic cu adevărat masculin, alături de mine,  care să echilibreze acest lucru.

Am ajuns să văd că am trăit cu heterofobie. Am disprețuit femeile pe mai multe nivele, dar mai ales le-am dispretuit pentru capacitatea lor naturală de a curta și de a se angaja în fiecare aspect al vieţii unui bărbat heterosexual, lucru pe care eu nu l-am putut face. M-am trezit a fi nevoie să iert femeilor, ca un întreg, pentru modul în care, mai ales în necunoștință de cauza, m-au ademenit într-un loc de identitate falsă. Ele mi-au dat cu grație un loc de apartenență între ele, și deşi voiam să învăț, nu era locul în care aparțineam cu adevărat. Trebuia să le cer iertare pentru modul în care mi-am luat locul printre ele,  în loc să resping invitația lor și să plec mai departe. De asemenea, am nevoie pentru a cere lui Dumnezeu să mă ierte pentru greșelile mele din trecut și de a primi iertarea lui. Și, ca întotdeauna, am nevoie să mă iert pentru luarea deciziilor proaste.

Am găsit soluţie rănilor trecutului, cel mai mult, prin practicarea și primirea iertării, dar şi  prin perioade de doliu intens și de tristețe legate de copilăria mea  pierdută, iar schimbările au început să aibă loc adânc în mine. Temerile mele s-au diminuat treptat.  Nivelurile de anxietate au scăzut în mod constant. Sentimentul meu de acceptare între bărbaţi şi femei a început să crească. Un puternic sentiment de demnitate și de respect de sine a început să crească în mine într-un fel pe care niciodată nu l-am mai experimentat .

Umbletul meu s-a schimbat, de la unul feminin la unul cu pași foarte determinaţi. Postura mea s-a schimbat și am început fără să vreu, să țin capul mai sus. Ceea ce a fost cel mai vizibil pentru alții, a fost schimbarea vocii mele, care brusc a devenit gravă, pe când aveam 25 ani.

Chiar și mai provocator decât acceptarea ca şi adolescent că am fost homosexual, a fost când am început să văd că, probabil, nu am fost cu adevărat homosexual și că a existat un bărbat  ascuns adânc în mine, la fel de real și la fel de nobil ca bărbaţii pe care îi admirasem de multe ori, pe care-i adorasem şi după care suspinasem, un bărbat care aștepta să fie liber și eliberat. Nimeni nu a fost mai șocat și speriat de asta, ca mine.

O viaţă nouă

Pentru  câțiva ani am trăit în castitate, ani care mi-au permis  să mă  bucur de relații doar cu inima, non-erotice, cu toți bărbații și femeile. Ulterior, omniprezenta atracție erotică față de bărbați s-a diminuat încet.

Cele mai inclusive prietenii  au devenit cu alți bărbați, dar inimile bărbaților au devenit tot mai puțin misterioase pentru mine, mai mult am început să doresc o conexiune exclusivă, care conținea „mister” pentru ea. Am început să văd o femeie într-un mod în care n-o mai văzusem până atunci. Am început să observ formele trupului ei. Am început să mă las prins în parfumul ei. Am început să o văd ca fiind complet diferită, misterioasă, și totuși complementară pentru mine. Eram la sfârşitul a celei de a doua decade din viaţa mea, mă confruntam cu ceea ce cei mai mulți bărbați trec prin  adolescenţa lor. După mult timp am început să mă întâlnesc cu femei. În cele din urmă m-am căsătorit și astăzi sunt un tată, ceva ce comunitatea gay și chiar si alții mi-a spus că nu voi fi, şi că nu aş putea  niciodată să fiu.

Eu însumi îmi previzionasem să petrec întreaga mea viață predicând că oamenii se nasc homosexuali și tocmai opusul a devenit adevărat. Astăzi sunt exclus social pentru că resping sistemul de credinţă gay şi „stilul morţii”, în favoarea unei identități predominant heterosexuale, deși cu ani în urmă, am experimentat  fenomenul de a nu fi exclus sau  respins, chiar și atunci când am fost prima persoană care a mers la liceu și la universitate.

Am dobândit o libertate pentru a deschide o ușă care a permis să  pătrundă mult sub suprafața minții mele conștiente și să se gândească în afara schemei, a ceea ce au devenit acum convingerile societății traditionale  cu privire la orientarea sexuală.

Astăzi, mă găsesc la un milion de mile depărtare de unde mă așteptam să fiu acum o jumătate de viață în urmă. Sunt înconjurat de cele mai consistente relații și sunt sigur de iubirea eternă a lui Dumnezeu pentru mine. Nimic nu poate înlocui acest lucru. Se poate obține  de la viață  mai mult?

Alianţa Familiilor din România