Sâmbăta lui Lazăr
Sărbătoarea de astăzi anticipează într-un oarecare fel evenimentul învierii lui Iisus. Iisus se afla în altă parte decât în Betania, acolo unde erau fraţii: Lazăr, Marta şi Maria. Lazăr, fiind bolnav, a murit şi deşi i se trimite răspuns lui Iisus să vină pentru a-l vindeca, Iisus, nu vine. Am putea spune că intenţionat îl lasă să moară. Ba mai mult, pentru orice om aflat în suferinţă, calmul pe care îl are Iisus, devine enervant. În faţa suferinţei, oamenii se agită, sună la salvare, caută un medic, toţi ar vrea să facă ceva pentru cel bolnav, numai să nu moară. Iar în faţa morţii, cu toţii devin şi devenim neputincioşi. Viaţa, ca şi moartea nu depind de noi. Dumnezeu dă viaţa, el o ia şi o ia când consideră.
Lazăr era grav bolnav. Dacă ar fi fost spitale sau maşini ale salvării, Marta şi Maria s-ar fi orientat poate mai întâi spre acestea, dar pentru că nu erau şi pentru că îl cunoşteau bine pe Iisus, a trimis după el. Oricine, văzând calmul de care dă dovadă Iisus poate să-şi dea seama că el avea situaţia în mâini. Ştia că, deşi e o încercare pentru cei din jur, va fi un momento binecuvântat. Era timpul ca Dumnezeu-Tatăl, prin intermediul Duhului Sfânt şi al Fiului, să arate oamenilor cine este autorul vieţii. Era în acelaşi timp şi o anticipare a evenimentului care avea să vină: a învierii lui Iisus. Cu alte cuvinte, gestul lui Iisus de a-l învia pe Lazăr poate suna cam aşa: “În curând voi fi condamnat la moarte şi pentru mulţi dintre voi care mă cunoaşteţi va fi un moment de poticnire. Nu vă descurajaţi! Chiar dacă mă veţi vedea mort pe cruce, eu voi învia! Şi pentru ca să vă dovedesc, o să anticipez învierea mea cu cea a lui Lazăr! Am această putere, pentru că Eu sunt calea, adevărul şi viaţa!”
De fapt, moartea lui Lazăr este doar un pretext pentru ca Iisus să lanseze o nouă învăţătură legată de atotputernicia sa în privinţa vieţii. Iisus se dovedeşte în acest sens un adevărat maestru al artei de a educa. El ştie că nu e suficientă teoria, mai ales în ceea ce priveşte transmiterea unor adevăruri legate de viaţă. Ca bun pedagog vrea să însoţească teoria de un exemplu concret. Discuţia sa cu Marta confirmă această teorie: “Fratele tău va învia”. “Ştiu, pare să fie convinsă Marta, va învia în ziua de apoi”. Nu, acum va învia, o asigură Iisus, pentru că eu sunt învierea şi viaţa. Ajunge să credeţi în mine şi chiar dacă, fizic, muriţi, veţi fi vii.”
Dumnezeu nu lasă niciodată pe nimeni în disperare şi chiar atunci când aparent ni se închid toate uşile, El ne deschide o fereastră. Când totul se pare că se năruieşte, când credem că am epuizat toate soluţiile, deodată, din partea unei persoane necunoscute, dintr-o inspiraţie neprevăzută, de unde nici nu ne aşteptăm, vine soluţia. Dumnezeu este mereu imprevizibil, dar vrea să vadă la noi sinceritate şi credinţă.
Iisus cere să fie dus la mormântul lui Lazăr, la locul care a declanşat atâta suferinţă, acolo de unde, fizic vorbind, un om nu mai poate să treacă. Iisus vrea să redea speranţa exact de acolo de unde credem noi că am înmormântat-o. Şi face minunea! “Lazăre, vino afară!” Iar mortul, cu mâinile şi cu picioarele înfăşurate iese afară. Cum poate să meargă un om legat la mâini şi la picioare? Şi totuşi Lazăr iese legat la mâini şi la picioare, iar misiunea de a-l dezlega revine celor din jur, care sunt martori la eveniment. Posibilul îl fac oamenii, este de datoria lor, imposibilul îl face Dumnezeu! Ar fi fost prea mult ca Lazăr să iasă din mormânt gata dezlegat. S-ar fi putut bănui că a fost vorba de o înscenare a morţii lui, că de fapt, el nu era mort, ci doar şi-a înscenat moartea. În patru zile cât a stat în mormânt ar fi avut timp să se dezlege, dacă ar fi fost aşa. Lazăr însă chiar era mort şi a dovedit-o ieşind din mormânt ca un mort, adică înfăşurat cu acea pânză.
