Duminica a treia după Paşti

Hristos a înviat și viața noastră s-a umplut de lumină. Întâlnirea cu Domnul înviat aduce sau ar trebui să aducă în viața noastră entuziasmul apostolilor și al femeilor sfinte care L-au văzut pe Hristos. Însă trebuie să găsim prilejul potrivit de a ne opri pentru o clipă și de a privi în jur: cei de lângă noi sunt la fel de entuziasmați de învierea lui Hristos? Cel cu care împărțim casa sau locul de muncă sau grija zilei, simte la fel de mult bucuria întâlnirii cu Biruitorul păcatului și al morții? Nu cumva suntem tentați să trăim singuri, într-un mod egoist bucuria Învierii? Nu cumva și astăzi se strecoară în noi gândul atât de răspândit: „Ce-mi pasă mie de celălalt?! Fiecare face ce vrea!”

Bucuria Învierii, ca să fie trăită la cote maxime, trebuie împărtășită, trebuie răspândită. Nu trebuie să lăsăm ca în jurul nostru să bântuie vreun fel de tristețe sau să existe vreun iz de descurajare. Nu avem voie să fim indiferenți față de păcatul care domnește încă în cel de lângă noi. Hristos a înviat pentru toți și trebuie să contribuim ca acest adevăr să ajungă în inimile tuturor. Tocmai aici este una dintre provocările pe care le aduc învierea lui Hristos și creștinismul: mântuirea prin Învierea Domnului. Iar această mărturie nu este doar obligația preoților, ci a tuturor celor care au primit botezul. Toți trebuie să spunem asemenea lui Petru și Ioan: „Nu putem să nu vorbim despre ceea ce am văzut și am auzit” (Fap 4, 20).

Nu ne putem imagina istoria Bisericii dacă apostolii și femeile sfinte ar fi tăcut și ar fi fost indiferenți față de cei din jurul lor. Învierea devine un foc mistuitor care nu poate fi ținut în secret, ci trebuie răspândit. Învierea ne schimbă viața, ne face să „năzuim spre cele de sus”, dar totodată ne invită să vorbim şi altora și să dăm mărturie. Astăzi noi suntem cei întrebați: „Spune-ne ce ai văzut?”. Suntem noi pregătiți să răspundem asemenea Mariei Magdalena: „Am văzut mormântul lui Hristos Care trăiește, am văzut mărirea celui înviat… Hristos, nădejdea mea, a înviat!” Trebuie să spunem celor din jurul nostru: „Hristos a înviat! Ridică-te, Domnul îți redă viața! Bucură-te, Domnul te eliberează de tot ce te înspăimântă! Hristos înviat din morți nu mai moare! Moartea, răul și păcatul nu mai au nicio putere asupra celor care trăiesc împreună cu Domnul vieții”.

Când Roma se afla în apogeul gloriei şi puterii sale, a apărut o “sectă” tulburătoare cu  numele de creştini. Datorită unui foc care ardea în inimile lor, aceste persoane au avut curajul de a fi altfel decât majoritatea. Într-o epocă în care imoralitatea, bogăţia şi luxul erau la modă, creştinii s-au împotrivit şi nu s-au lăsat contaminaţi de practicile senzuale ale unei civilizaţii în dezintegrare. Într-o perioadă în care viaţa umană era ieftină, aceştia au pus o valoare înaltă persoanelor umane, sufletelor lor şi destinului acestora.

Aceşti creştini s-au opus de a fi absorbiţi de societatea atee din Roma. Nu au auzit vorbindu-se de regula pe care o ascultăm azi: „Când te afli în Roma, să faci ceea ce fac romanii”. Înaltul tribunal roman a iniţiat o campanie pentru a termina cu creştinismul, considerându-l un perturbator al unităţii păgâne. Romanii aveau falsa impresie că prin intermediul legii poate fi controlată chiar şi conştiinţa unei persoane, deci a avea curajul de a fi diferit era ilegal. Toţi trebuiau să se închine în faţa lui Cezar. Toţi trebuiau să se adapteze obiceiurilor păgâne. Toţi trebuiau să se comporte ca romani adevăraţi. Nonconformiştii au fost ameninţaţi cu moartea şi mulţi au ales să moară decât să se adapteze Romei şi să-şi compromită conştiinţa. Un creştin numit Pavel a luat pana şi a scris un cuvânt pentru toţi creştinii din toate timpurile: Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită (Romani 12, 2).

Timpurile s-au schimbat, dar natura umană nu. Lumea păgână încă mai încearcă să-şi pună amprenta conformismului pe fiecare urmaş al lui Hristos. Fiecare posibilă presiune este exercitată asupra creştinilor pentru ca aceştia să se conformeze normelor lumii. Apostolul Pavel îndeamnă pe toţi creştinii din toată lumea şi de toate vârstele să nu se conformeze la ceea ce presupune sistemul lumii acesteia. Un adevărat creştin, care trăieşte o viaţă de ascultare, este o mustrare constantă pentru aceia care acceptă normele morale ale lumii actuale.

În dorinţa noastră de a-L face cunoscut pe Hristos şi pentru a creşte influenţa bisericii, suntem predispuşi să gândim că biserica şi creştinii pot deveni populari printre necredincioşi. Aceasta este o gravă eroare. Hristos crucificat este un anatema pentru Satana şi mesajul Evangheliei continuă să fie o piatră de poticnire şi o nebunie pentru această lume. Domnul i-a avertizat pe ucenici: Dacă vă urăşte lumea, ştiţi că pe Mine M-a urât înaintea voastră (Ioan 15, 18). Apostolul Ioan scrie: Nu vă miraţi, fraţilor, dacă vă urăşte lumea. (1 Ioan 3, 13). Creştinii pot să genereze respect sau invidie uneori, dar dacă suntem credincioşi lui Hristos, în mod sigur că vom ajunge să fim persecutaţi de lume. De altfel, toţi cei ce voiesc să trăiască cu evlavie în Hristos Iisus vor fi prigoniţi. (2 Timotei 3, 12).

Scriptura învaţă că popularitatea în lume înseamnă moarte. Armele cele mai eficace ale Satanei sunt conformismul şi popularitatea. Este conştient că un om care stă în picioare în mijlocul unui popor păgân şi declară: „Mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos, pentru că ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede” (Romani 1, 16) poate mobiliza mai mulţi oameni spre Dumnezeu decât mii de profesori de religie, banali şi fără gust.

De multe ori ne întrebăm: „Cum au putut primii ucenici să întoarcă lumea pe dos în timp ce milioane de creştini astăzi nu pot nici măcar să menţină lucrurile bine pe picioare?” Răspunsul este simplu. Ei nu şi-au adaptat credinţa lumii în care trăiau. Ei aveau adevărul şi s-au negat să-l dilueze. Ei aveau o credinţă pe care nu au compromis-o. Pentru că au avut curajul să meargă contra curentului opiniei publice şi să fie diferiţi, pentru că au avut curajul să creadă ceea ce alte persoane se îndoiau, pentru că au fost dispuşi să-şi rişte vieţile pentru ceea ce reprezentau, pentru că au ales moartea în loc să trăiască o viaţă goală, lumea şi-a dat seama care sunt motivele acestor bărbaţi şi femei. La timpul potrivit, lumea filosofică şi religioasă s-a întors cu susul în jos. Cuvintele Sfântului Pavel: „Nu vă potriviţi chipului veacului acestuia” au o mare importanţă astăzi. Aceste cuvinte taie precum o sabie ascuţită în modul nostru de viaţă. Nu sunt cuvinte consolatoare. Ele conţin tonul chemării la război. Separă pe cei slabi de cei puternici. Dar sunt cuvinte inspirate şi trebuie să le ascultăm astăzi.

În primul rând, nu trebuie să ne conformăm acestei lumi din punct de vedere mental. Lumea de azi prin publicitate, prin conversaţii şi prin manipulare, este angajată într-o lucrare gigantică de spălare a creierului. Majoritatea activităţilor de divertisment au tendinţa de a se alimenta din violenţă, sex şi anarhie. Se pare că vreun geniu diabolic dirijează problemele lumii acesteia şi obiectivul său principal este de a spăla creierul creştinilor şi a reuşi ca aceştia să se conformeze lumii. Toate canalele de informaţii din lume ameninţă să contamineze gândirea creştinilor. Satana va disputa fiecare oră pe care dumneavoastră o veţi dedica citirii Scripturii sau rugăciunii.

Cu toate acestea, deasupra zgomotului lumii putem auzi vocea Scripturii: Să aveţi în voi gândul acesta care era şi în Hristos Iisus: (Filipeni 2, 5) şi Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită (Romani 12, 2).

În al doilea rând, nu trebuie să ne conformăm acestei lumi din punct de vedere fizic. Trupurile noastre sunt destinate să fie biserici ale Duhului Sfânt. Nu trebuie să ne proşternem înaintea templelor lui Baal. Trebuie să ne predăm în totalitate lui Dumnezeu „ca o jertfă vie”. Îmbrăcămintea noastră, atitudinea noastră şi acţiunile noastre, toate trebuie să fie pentru onoarea şi cinstea lui Hristos.

În al treilea rând, nu trebuie să ne conformăm acestei lumi din punct de vedere social. Lumea încearcă să ne absoarbă în societatea seculară şi să ne conformăm modelului ei, dar Hristos ne îndeamnă să nu ne conformăm. Foarte clar, El spune despre aceia care cred în El: Ei nu sunt din lume, după cum nici Eu nu sunt din lume (Ioan 17, 16).

Iisus a mâncat cu vameşii şi cu păcătoşii, dar El nu a permis ca vreun grup social să-l influenţeze. A profitat de toate oportunităţile pentru a prezenta adevărul şi pentru a îndruma sufletele de la moarte la viaţă. Contactele noastre sociale nu trebuie să fie doar agreabile, ci ele trebuie să devină oportunităţi pentru a ne împărtăşi credinţa cu cei care încă nu-L cunosc pe Hristos.

În al patrulea rând, nu trebuie să ne conformăm lumii spirituale. Nu trebuie să ne conformăm definiţiei lumii în ceea ce semnifică a fi religios, dar trebuie să ne asigurăm că ne-am îndeplinit cerinţele lui Dumnezeu în ceea ce priveşte ucenicia. Nicio naţiune nu a fost mai religioasă ca Israel în timpul profetului Isaia. Templul se umplea. Altarul era totul stropit cu roşu, de sângele sacrificiilor. Sărbătorile religioase se îndeplineau cu stricteţe şi vocile rugăciunilor se auzeau în casa lui Dumnezeu. Dar lipsea devoţiunea adevărată în adorarea lui Israel. Naţiunea era deteriorată din punct de vedere moral. Vorbind aşa cum Dumnezeu i-a poruncit, Isaia a spus: Nu mai aduceţi daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare; lunile noi, zilele de odihnă şi adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăşi prăznuirea voastră e nelegiuire! Urăsc lunile noi şi sărbătorile voastre sunt pentru Mine o povară. Ajunge! Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge; spălaţi-vă, curăţiţi-vă! (Isaia 1, 13).

Atunci Isaia le-a spus cum ei ar putea fi curăţiţi de păcat. El a spus: Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Încetaţi odată! Învăţaţi să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă! Veniţi să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face. De veţi vrea şi de Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca. Iar de nu veţi vrea şi nu Mă veţi asculta, atunci sabia vă va mânca, căci gura Domnului grăieşte (Isaia 1, 16-20).

Există mii de oameni care nu se predau lui Iisus Hristos pentru că s-au conformat lumii acesteia. Le este frică să nu fie numiţi fanatici, evlavioşi, puritani sau religioşi. Un creştin adevărat este un nonconformist.