21 mai – Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena
În iconografia ortodoxă, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, serbaţi astăzi, au între ei aşezată Sfânta Cruce, pentru că Sfântul Constantin (27 februarie 272 – 22 mai 337) a descoperit Crucea pe cer, iar Sfânta Elena (cca. 248 – cca. 329 în Nicomedia, azi Izmit, Turcia) în pământ. Icoana lor transmite astfel un sens duhovnicesc, înţelegând că Sfânta Cruce, semnul iubirii Fiului lui Dumnezeu întrupat, uneşte tainic cerul şi pământul, lumea nevăzută şi cea văzută. În lumina acestui tip de înţelepciune divină, Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena au înţeles că, după modelul şi cu puterea lui Hristos, iubirea pentru binele celor mulţi este flacăra şi puterea misiunii creştine în lume. Din poziţia politică înaltă pe care o ocupă, aceştia sunt slujitori misionari ai lui Hristos spre binele Bisericii Sale, eliberându-i pe creştini de persecuţii, apărând dreapta credinţă şi unitatea Bisericii, construind locaşuri de cult creştine în diferite părţi ale Imperiului: trei biserici în Roma, una în Trier (Germania), mai multe biserici în Constantinopol, una în Nicomidia, două în Ierusalim (a Învierii şi a Înălţării), una în Bethleem (a Naşterii Domnului), precum şi una octogonală în Antiohia.
În acelaşi timp, ei au dezvoltat o amplă activitate filantropică, prin legi, aşezăminte şi fapte personale în favoarea categoriilor sociale defavorizate. Ajutat de împăratul Constantin, un senator roman, devenit preot cu numele de Zoticus, a organizat la Constantinopol un orfelinat, un spital–leprozerie, un aşezământ pentru săraci, altul pentru văduve şi unul pentru primirea străinilor. Iar Sfânta Împărăteasă Elena a construit în Constantinopol un azil pentru văduve (ghirocomion) şi aşezăminte pentru primirea străinilor la Ierusalim, Constantinopol şi Sevasta. În timpul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena au fost organizate şi leagăne pentru copiii mici abandonaţi, cămine pentru orfani şi case de adăpost pentru fecioare.
Expresiile slujirii lor misionare, ale apostolatului lor mirean în lumina Crucii lui Hristos, au fost mai ales convocarea primului Sinod Ecumenic, la Niceea, în anul 325, şi reflectarea valorilor evanghelice în legislaţia constantiniană (în total 361 de norme legislative de genuri diferite).
Împăratul Constantin a adoptat legi în biserici prin care episcopii şi preoţii au primit dreptul de a proclama eliberarea sclavilor creştini, legi prin care erau protejate logodna şi căsătoria şi au fost interzise adulterul şi avortul; legi care interziceau tortura, uciderea sclavilor de către stăpâni şi stigmatizarea feţei oricărui deţinut; legi prin care erau protejaţi copiii abandonaţi, copiii minori şi copiii orfani; legi prin care se interzicea abandonarea copiilor nou născuţi, răpirea copiilor, vânzarea copiilor din motive de sărăcie, iar părinţii săraci trebuiau ajutaţi de fisc sau din visteria personală a Împăratului. Toate acestea erau legi ale demnităţii persoanei umane, cu adevărat revoluţionare pentru mentalităţile sociale păgâne de la începutul secolului al IV-lea, legi care devin definitorii apoi pentru matricea spirituală a Europei şi patrimoniul spiritual al întregii umanităţi.
