Pater Gavriil de la Panagouda

motto: Dragostea îl preface pe cel ce iubeşte în chipul celui iubit: dacă’L iubeşti pe Dumnezeu, dumnezeu vei fi; dacă’l iubesti pe diavol, diavol vei fi; dacă’ţi iubeşti trupul, trup vei fi. Aceasta este cea dintâi lucrare a iubirii: de a uni pe cel ce iubeşte cu cel iubit. (Fericitul Augustin)

Părintele Gavriil se nevoieşte nu departe de chilia sfântului Paisie Aghioritul de la Panagouda, de dinvale de mănăstirea Kutlumuşului. Părintele Gherasim Prodromitul a fost cel care m’a îndemnat întâia oară să iau binecuvântare de la bătrân. Pe urmă am mai fost la el împreună cu doi ruşi moscoviţi (Nikolai şi Anton) – care vin în fiecare an în Athos doar ca să’l cerceteze pe „papa Gavriil”, să ia binecuvântare de la bătrân, stau două zile în Karyes şi apoi se’ntorc în ţinuturile pravoslavnice. De data asta l’am rugat pe Andrei din singurătate (cum l’am numit cândva scriind despre el) să mă’nsoțească și să m’ajute cu elina, ca să pot cere cuvânt de folos de la bătrân (deși nu pare, pater Gavriil este „trecut de 80 de ani și a plecat spre 90”, după cum spune el). Din bunătate și smerenie, părintele Andrei a lăsat voia sa și a făcut’o pe’a mea, ajutându’mă să grăiesc cu gheron Gavriil…

binecuvântări

Evlogite pater!

O Kirios! Binecuvântarea Domnului acum şi totdeauna, până în veşnicie!

Mă rog pentru voi ca să trăiţi în bună pace şi să nu vă certaţi cu soţiile şi copiii voştri.

Mă rog pentru voi ca să ajungeţi în rai împreună cu Avraam, Isaac şi Iacov.

Mă rog pentru voi ca Dumnezeu să vă scrie numele voastre în Cartea Vieţii.

Mă rog pentru voi să câştigaţi mulţi bani la Lotto…

Dar părinte, n’ar trebui mai degrabă să cerem de la Dumnezeu ceea ce este de folos sufletului, nu ceea ce ne este de folos nouă?

…ca să puteţi face milostenie săracilor.

Să’mi fie cu iertare avva!

Să fii sănătos şi să ai binecuvântarea lui Dumnezeu!

sfaturi către cei tineri

Daţi’mi un sfat părinte: cum să’i fac pe copii să’L îndrăgească pe Hristos?

Copiii nu au nevoie de sfaturi – ba nici chiar de învăţătură! –, ci de modele! Învaţă’i doar să desluşească înşelăciunea lucrurilor trecătoare şi să nu’şi robească mintea patimilor. Mai’nainte de de toate trebuie ca tu să faci toate astea şi ei vor vedea în tine calea de urmat. Şi sfântul Vasile cel Mare zice că „învăţătura faptelor este mult mai vrednică decât cea a cuvintelor”.

Frumos! Asta, în traducere liberă, ar însemna că tot eu sunt cel care trebuie să mă fac… sfânt!

Da. Dar să nu’ţi fie cu neputinţă, că nu e greu, însă trebuie să ai dragoste. Şi să’i faci să simtă această dragoste. Copiii pot să’L vadă pe Iisus în două feluri: sau „neavând nici chip, nici frumuseţe, ca să ne uităm la El, şi nici o înfăţişare, ca să ne fie drag” (Isaia 53, 2), ori „împodobit cu frumuseţea mai mult decât fiii oamenilor” (Psalm 44, 3). Depinde dacă’L află de frica iadului, de dragul răsplătirilor viitoare, ori… din dragoste. Că sfârşitul a toate este dragostea. Dar tu cu dragostea trebuie să începi, că este capătul a toate. Spune şi sfântul Ciprian al Cartaginei că „dragostea este adevarata slujbă pentru Dumnezeu”. Iar tu, din dragoste, trebuie să’i rabzi şi să te rogi pentru ei – că mai degrabă îl slăveşti pe Dumnezeu în felul acesta decât prin cuvinte. Pentru că Cuvântul poate să scape minţii, dar vei vedea că Dumnezeu va lucra într’înşii…

Greu şi cu dragostea părinte…

Dacă nu pot să primească Cuvântul în duh, grăieşte’le în pilde. Aşa vei face Cuvântul trup şi va prinde viaţă în ei.

Şi dacă eu nu pot să ajung sfânt şi nu pot fi modelul perfect pentru ei, ce să fac atunci părinte?

Să te rogi. Roagă’te pentru ei, dar roagă’te conştient că nu poţi face nimic fără ajutorul lui Hristos.

Da. „Fără de mine nu puteţi face nimic”… (Ioan XV, 5).

Roagă’te, posteşte şi fă fapte bune. Copiii nu’L iubesc pe Dumnezeu pentru că nu’L cunosc. Te vor asculta însă, dacă tu vei ţine seamă de poruncile Domnului şi’ţi vei pune nădejdea doar în El. Dacă tu vei dori în toate să placi lui Dumnezeu, El se va îngriji să fii de folos şi copiilor.

Păi asta tot la sfinţenie mă duce, avva!

N’ai de ales! Precum magnetul atrage fierul aşa şi rugăciunile, milosteniile, faptele bune şi spovedania vor atrage mila lui Dumnezeu.

Că veni vorba de spovedanie: am avut probleme cu părinţii copiilor care au venit la mine şi mi’au spus că ei „nu’şi trimit copiii la şcoală pentru ca eu să’i duc la spovedanie”.

Trebuie să duci luptă pentru ca Dumnezeu să intervină şi să le lumineze minţile şi sufletele acestor părinţi. Pentru ca Dumnezeu să lucreze, cineva trebuie să ducă o luptă. Odată, pe când cezarul Romei călătorea pe mare împreună cu câţiva dintre supuşii săi, s’a stârnit furtună în larg şi pe aceştia i’a cuprins frica. Imperatorul însă i’a liniştit spunându’le că atâta timp cât sunt cu cezarul nu pot păţi nimic! Nici nouă să nu ne fie teamă de luptă pentru că, atâta timp cât suntem în corabie (naos) cu Hristos, nu ni se poate întâmpla nimic rău. Iar pe copii trebuie să’i înveţi să’L caute pe Hristos în ei. În ei înşişi trebuie să’L caute, pentru că Hristos sălăşluieşte în ei de la botez şi îi aşteaptă înlăuntrul lor, nu înafară. Pentru că Hristos este Dumnezeu–Cuvântul şi „aproape este de tine Cuvântul, în gura ta şi în inima ta”, spune apostolul Pavel (Romani X, 8).

Învaţă’i şi că pentru suflet au fost aduşi la viaţă – trupul nu le foloseşte la nimic, că este stricăcios. („Duhul este cel ce dă viaţă; trupul nu foloseşte la nimic” –Ioan VI, 63). Şi dacă pentru acesta stricăcios îşi dau atâta silinţă să’l curăţească, de ce nu se’ngrijesc tot aşa şi de frumuseţea sufletului nepieritor? Trupul nu trebuie să fie decât decât vita de jug a minţii lucrătoare! Or, trăind dobitoceşte, numai pentru trup, îşi întinează sufletele de păcate şi îşi primejduiesc viaţa viitoare! Că începutul a toată patima, de la iubirea trupească de sine vine. Iar ei umblă în întuneric ziua în amiaza mare…

Fericirile şi ne-fericirile

Învaţă’i să’şi preţuiască mai mult sufletele decât trupurile că în vremurile de astăzi sunt mulţi „făcători de pace” dar, din păcate, dintr’aceia care supun sufletul trupului. Aceştia sunt şi „cei milostivi”, dar faţă de trupurile lor…

În vremurile din urmă „vei spune răului bine”; uite că şi Fericirile sunt răstălmăcite în ziua de azi.

Pe cine iubeşte omul, aceluia îi şi slujeşte. Cine’L va cunoaşte pe Dumnezeu îl va iubi, iar cei ce vor cunoaşte lumea, vor ajunge s’o urască. Nu poţi să dai de frumuseţea şi desăvârşirea lui Dumnezeu şi să admiri mai mult frumuseţea trecătoare a acestei lumi!

Ar fi ca şi când ai admira mai mult creaţia decât pe Creator!

Da. De aceea trebuie să le aduci aminte tinerilor că „cei ce sunt în trup nu pot să placă lui Dumnezeu” (Romani VIII, 8), pe când „cei ai lui Hristos şi’au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele” (Galateni V, 24). Tot acolo apostolul Pavel zice să „umblaţi în Duhul şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi”. (Galateni V, 16-17). Ca să nu faceţi cele ce aţi voi…

Dacă omul ar învăţa să trăiască în faţa lui Dumnezeu (pentru că oricum asta se întâmplă şi dacă nu vrem noi!) şi’ar da seama că toate faptele dar şi gândurile lui, sunt văzute necontenit de către El. Omul credincios ştie asta şi îşi înfrânează sinele lăuntric ca şi pe cel dinafară, cel necredincios nu crede asta dar şi mai rău este cel ce înţelege toate acestea şi totuşi se poartă cu nesăbuinţă. De aceea n’ai să afli om drept dacă nu va crede că toată viaţa lui este sub ochii Domnului!

cum să nu iubeşti lumea

Cum să fac să nu mai iubesc lumea şi cele ce sunt într’însa, părinte? Nu mă gândesc neapărat la avuţii – că ştiu că sunt trecătoare – dar am nevastă acasă, copii…

Trebuie să’nţelegi întâi că lumea aceasta este raiul păcătoşilor şi temniţa credincioşilor. Cei care au întors spatele desfătărilor lumeşti şi L’au căutat pe Dumnezeu în viaţa aceasta, cum nu se vor bucura să moară şi să se întâlnească cu Cel pe care L’au dorit? Însă cei ce au iubit mai mult lumea şi lucrurile ei trecătoare, mult se vor întrista când vor trebui să se despartă de ele. Pentru aceştia chinurile iadului vin chiar mai ’nainte de’a muri, căci numai gândul la despărţirea forţată de lucrurile pământeşti de care s’au lipit inimile lor, le aduce deja infernul în suflete! Şi li se va întâmpla lor precum bogatului nemilostiv, căruia Avraam patriarhul i’a adus aminte că „a primit cele bune ale sale în viaţa sa, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti”. (Luca XIX, 25). Dumnezeu nu spune nicăieri să nu’ţi iubeşti părinţii, soţia (ba dimpotrivă, apostolul Pavel le zice efesenilor că „bărbaţii sunt datori să’şi iubească femeile”!), ori copiii – de care îţi va fi greu să te desparţi cu moarte – ci doar că „cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine”. (Matei X, 37). Şi pe aproapele tău dator eşti să’l iubeşti, dar pe nimeni ca pe Dumnezeu. De fapt, dacă iubim ceva la aproapele nostru, tot pe Dumnezeu îl iubim, pentru că El este ceea ce este bun în aproapele nostru! Deci, în concluzie, noi cu iubire suntem datori…

Omul trebuie să înveţe că lucrul lui de căpetenie în viaţa aceasta este să se pregătească pentru… cealaltă. Aceasta însemnează că este bine ca el să ştie ce’l aşteaptă în Ziua Judecăţii. Iar pentru a dobândi „răspuns bun la înfricoşătoarea Judecată alui Hristos”, de mare folos este să ne cerem mai întâi noi înşine socoteală. Cercetându’ne astfel sufletele, ne vom păzi mai bine inima şi ochii de cărările ce duc către iad. Obişnuieşte’te ca în fiecare seară să’ţi întrebi inima de toate cele întâmplate în ziua aceea şi să cauţi de ai avut folos sau pagubă pentru sufletul tău.

Evharisto poli, pater! O fotografie, două?…

Da. Dar dacă aveţi copii care nu vor să mănânce, arătaţi’le fotografii cu mine!…

Panagouda, la pomenirea sfinţilor Varsanufie şi Ioan din Gaza (06 februarie 2015/24 ianuarie 2015), într’o zi ploioasă…

De atunci i’am învăţat pe copii, cu dragoste, că Dumnezeu este iubire; că trebuie să ne facem sfinţi; şi că oricâte fac şi desfac în astă viaţă pieritoare, sub ochii Domnului le fac şi pentru toate – bune sau rele – vor primi răsplată, mai devreme sau mai târziu…

Text de George Crasnean/Lumea Monahilor nr. 97/20 iulie 2015