Sfinţii săptămânii 19-25 decembrie

19 DECEMBRIE – SFINŢII BONIFATIE ŞI AGLAIA – Acești doi sfinți au trăit spre sfârșitul secolului al III-lea, pe când împărat era Dioclețian (284-305). Aglaia, o aristocrată bogată din Roma, era fiica proconsulului Acachius. Tânără și necăsătorită fiind, trăia trupește împreună cu sclavul Bonifatie, administratorul proprietăților ei. Totuși, în ciuda vieții lor ușoare și fără griji, amândoi erau cu lărgime de inimă față de săraci și de străini.

Auzind de la unii creștini despre persecuția care avea loc în părțile răsăritene ale imperiului și despre pătimirile și minunile mucenicilor, Aglaia își dorea să dobândească și să găzduiască în casa ei sfinte moaște, drept pentru care l-a trimis pe Bonifatie în expediție în Asia Mică, cu sarcina de a se întoarce de acolo aducând sfinte moaște de mucenici. La plecare, Bonifatie i-a spus Aglaiei, mai în glumă, mai în serios: Doamna mea, dacă nu voi găsi rămășițe de martiri și mă voi da pe mine însumi spre pătimire, îmi vei primi înapoi trupul cu cinste? Aglaia însă l-a luat în râs, ca pe unul pe care îl știa că nu era bărbat virtuos. Bonifatie, însă, avea și el un mare respect față de martiri și nu se considera vrednic să atingă sfintele lor moaște.

Plecând Bonifatie însoțit de câțiva tovarăși, după o lungă călătorie, au ajuns cu corabia în Tarsul Ciliciei. Lăsându-și însoțitorii la han, Bonifatie s-a dus țintă în piața cetății unde, sub privirile mulțimii, erau judecați și torturați câțiva creștini.

Văzând chinurile teribile ale celor ce pătimeau, dar și fețele lor luminoase, Bonifatie s-a străpuns la inimă și s-a apropiat de ei plângând și le-a îmbrățișat și sărutat picioarele. Chinuitorii l-au întrebat cine este, iar Bonifatie a răspuns că e un creștin, iar apoi a refuzat să jertfească zeilor. L-au dezbrăcat, l-au atârnat cu capul în jos și l-au bătut de cădea carnea de pe el. L-au dat apoi jos din atârnătoare și i-au turnat plumb topit pe gât, dar Hristos i-a primit jertfa și l-a făcut de priveliște și de minune înaintea mulțimii adunate, căci nu a murit, ci era viu și sănătos. Văzând aceasta, mulțimea de cetățeni adunați a prins să strige: „Mare este Dumnezeul creștinilor!”, au început să arunce cu pietre în judecător, apoi au intrat în templu și au dărâmat statuile.

A doua zi, liniștindu-se revolta din oraș, judecătorul a hotărât ca Sfântului Bonifatie să i se taie capul și așa s-a săvârșit. Mai mult de 500 de cetățeni din Tars au crezut în Hristos și s-au adăugat Bisericii în urma minunilor întâmplate cu ocazia torturării și execuției Sfântului Bonifatie și a celorlalți creștini.

Tovarășii lui Bonifatie, neștiind de pătimirea și moartea lui, îl căutau prin taverne, crezând că s-a îmbătat peste noapte și zace pe undeva. În cele din urmă au dat peste un om care asistase la martiriul și moartea lui și care i-a dus la locul unde se afla trupul mucenicului. Îndurerați, prietenii lui l-au răscumpărat și l-au dus la Roma. Înainte să ajungă aceștia în cetate, Aglaia a fost înștiințată de un înger de sosirea fostului sclav și iubit, acum Mucenicul Bonifatie, așa că s-a dus și a înștiințat preoții locului, primind sfintele moaște cu bună rânduială. Pe mormântul Sfântului Bonifatie, loc unde se săvârșeau multe minuni, Aglaia a zidit un paraclis, iar astăzi acolo se află Basilica dei Santi Bonifacio e(d) Alessio, pe dealul Aventin din Roma.

Aglaia și-a împărțit averea săracilor și s-a retras la o mănăstire unde a petrecut 15 ani întru pocăință, apoi s-a mutat la Domnul.
Dacă Bonifatie și-a spălat păcatele prin vărsarea sângelui său, Aglaia s-a curățit pe sine prin vărsarea de lacrimi și asceză, fiind primiți înaintea Domnului întru bucurie, căci El nu dorește moartea păcătoșilor, ci să se întoarcă și să fie vii.

20 DECEMBRIE – SFÂNTUL SFINȚIT MUCENIC IGNATIE TEOFORUL a fost episcop al Antiohiei (în Siria). A murit în anul 107 în timpul unei persecuții împotriva creștinilor din vremea împăratului Traian. Prăznuirea lui principală este la 20 decembrie, iar la 29 ianuarie se face pomenire, în calendarul ortodox, pentru aducerea moaștelor sale de la Roma la Antiohia.

Există două ipoteze privind numirea de Teoforul, care poate însemna atât purtătorul de Dumnezeu, cât și cel purtat de Dumnezeu. Unii spun că Sfântul Ignatie a fost numit de creștinii din vremea sa deja ca „purtător de Dumnezeu” datorită harului cu care Dumnezeu l-a înzestrat, cum se poate vedea și din scrierile sale. Alții spun că Sfântul Ignatie a fost copilul pe care l-a apucat de mână Stăpânul Hristos, l-a luat în brațe și a zis: „De nu se va smeri cineva pe sine ca pruncul acesta, nu va intra în împărăția cerurilor”; și: „Cel ce va primi pe un prunc ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primește”. De aceea a fost numit purtător de Dumnezeu.

Sfântul mucenic Ignatie a fost urmaș direct al apostolilor, fiind al doilea episcop/patriarh al Antiohiei, după Evod (+68, unul din cei 70 de Apostoli). A fost ucenic al sfântului apostol Petru și, împreună cu sfântul Policarp, episcop de Smirna, al sfântului apostol și evanghelist Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu.

Când împăratul Traian a trecut prin Antiohia împotriva parților, Sfântul Ignatie a fost adus înaintea lui. Împăratul l-a cercetat îndelung și a văzut că nu poate fi întors de la credința în Iisus Hristos. De aceea a fost chinuit în felurite chipuri; dar, arătându-se mai tare decât chinurile, a fost trimis legat la Roma, păzit de zece ostași, ca să fie dat mâncare fiarelor sălbatice. În drum spre Roma, a întărit Bisericile din cetățile prin care trecea și se ruga să fie mâncat de fiare, „ca să ajung, spunea el, pâine curată lui Dumnezeu”. În Roma a fost aruncat în arena circului și a fost sfâșiat de leii sloboziți asupra lui, de i-au rămas numai oasele cele mari. Pe acestea le-au adunat creștinii și le-au dus în Antiohia, dându-le fraților, ca un dar dorit. Aceștia le-au așezat cu toată cinstea în pământ. Biserica prăznuiește cu bucurie sărbătoarea Aducerii moaștelor sfântului Ignatie Teoforul la 29 ianuarie.

21 DECEMBRIE – SFÂNTA MUCENIŢĂ IULIANA DIN NICOMIDIA a trăit pe vremea împăratului Maximian. Era din Nicomidia, fiica unor părinți bogați, care au logodit-o cu un senator elin, pe nume Eleusie. Logodnicul voia să facă nunta, dar sfânta n-a vrut, ci i-a zis: ”Nu mă mărit cu tine, până nu ajungi prefectul cetății”. După ce a ajuns prefect, sfânta i-a zis iarăși: ”N-am să primesc să mă mărit cu tine, dacă nu treci de la slujirea idolilor la credința creștină”.

Atunci logodnicul i-a mărturisit aceasta tatălui ei. Iar tatăl ei, pentru că nu a putut să o întoarcă de la credința în Hristos, a dat-o pe mâna prefectului, logodnicul ei, ca s-o cerceteze după legile romane. Prefectul a dezbrăcat-o de haine și a poruncit să fie chinuită, iar apoi aruncată în temniță.

În noaptea în care a fost aruncată în temniță, pe când se ruga, s-a apropiat de ea în chip de înger dușmanul nevăzut al tuturor oamenilor, diavolul, și a îndemnat-o să jertfească idolilor, ca să scape. Sfânta l-a alungat și l-a făcut să mărturisească, fără voia lui, cine era.

Fiind adusă din nou înaintea prefectului, a rămas neclintită în dragostea pentru Hristos, drept pentru care a fost aruncată într-un cuptor încins, care însă prin minune îndată s-a răcit. La vederea minunii, cinci sute de bărbați și o sută treizeci de femei au crezut în Hristos și au fost tăiați cu sabia pe loc. Mucenița Iuliana a fost supusă din nou la chinuri, dar arătându-se mai tare decât ele, a fost tăiată cu sabia.

Când a fost logodită de părinții ei cu Eleusie, Iuliana era în vârstă de 16 ani, iar când s-a logodit cu Hristos prin mucenicie, era de 18 ani.

22 DECEMBRIE – SFÂNTUL PETRU MOVILĂ a fost mitropolit de Kiev și Galiția (Ucraina) din anul 1632 și până la moartea sa, în 1646. Este cunoscut ca un important teolog ortodox din secolul al XVII-lea și ca un reformator al învățământului teologic ortodox.

22 DECEMBRIE – SFÂNTA ANASTASIA a crescut într-o familie de rang înalt din Roma, posesoare a unei averi considerabile. Tatăl ei era în mod sigur şi membru al Senatului roman, respectat şi, evident, temut de cei din jur. În biografia Sfintei este relatat faptul că ar fi fost de origine elină, lucru destul de puţin probabil. El a stat la baza căsătoriei forţate a Sfintei Anastasia cu un tânăr care provenea dintr-o familie influentă, pe nume Pomplius. Această însoţire a fost din start o opţiune greşită, dar, cum la vremea respectivă părinţii hotărau aproape întotdeauna cu cine trebuie încheiată căsătoria copiilor, Sfânta Anastasia nu s-a putut împotrivi. Soţul ei era fermecat atât de frumuseţea ei fizică, cât şi de averea impresionantă.

Observând că Sfânta Anastasia obişnuieşte să hrănească săracii şi are grijă de creştinii întemniţaţi, a închis-o cu forţa în casă. De multe ori a încercat să abuzeze fizic de ea, dar Sfânta nu se temea de bărbatul acela laş şi lipsit de orice scrupule.

Trecerea ei la creştinism s-a datorat unuia dintre perceptorii avuţi în adolescenţă, pe nume Hrisogon. Atunci când acesta a fost întemniţat, a încercat să ia legătura cu el prin scrisori. Cu toate acestea, căsătoria cu Pomplius a rămas din toate punctele de vedere un eşec, lucru care a determinat-o să îl întrebe pe Hrisogon ce trebuie făcut. Acesta a îndemnat-o să aibă răbdare şi să se roage pentru mântuirea soţului ei. Atunci când sfânta l-a întrebat dacă Pomplius se va întoarce vreodată la adevărata credinţă, Hrisogon i-a trimis următorul răspuns: „Totdeauna înaintea luminii merge întunericul, după boală se întoarce sănătatea şi după moarte se făgăduieşte viaţă. Cu un sfârşit se încheie cele potrivnice ale lumii, ca şi cele cu bună norocire, astfel încât nu prin nevoi să domnească deznădăjduirea, nici prin bucuria cea deşartă, înălţarea. Una este marea pe care umblă bărcile trupurilor noastre şi de o cârmă se conduc sufletele noastre prin înotare. Bărcile unora fiind tari, trec valurile fără vătămare, iar ale altora fiind slabe, chiar la ţărm sunt aproape de înecare, căci aproape este vremea ca să piară cei ce nu cugetă a veni la ţărm mântuitor. Iar tu, o, slujitoarea lui Hristos, cea fără de prihană, leagă-te cu tot gândul de Crucea lui Hristos şi te pregăteşte spre lucrul Domnului şi, după ce vei sluji, după dorinţa ta, cu mucenicească prăznuire, vei trece către Hristos“ (Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie, p. 430).

La scurtă vreme de la primirea acestei scrisori, Pomplius a fost trimis într-o ambasadă la perşi, iar corabia cu care a plecat s-a scufundat în adâncurile mării. Sfânta Anastasia era liberă să facă tot binele pe care şi-l dorea cu propria avere, la care Pomplius râvnise nesăturat atâta vreme. Având în vedere că Pomplius luase în calcul inclusiv asasinarea propriei soţii pentru a o moşteni, pedeapsa lui Dumnezeu nu a fost deloc fără raţiune. Când doreşti moartea cuiva, este mai bine să începi să te gândeşti şi la faptul că eşti tu însuţi muritor…

A suferit moarte martirică prin ardere, deşi, fiind nobilă romană, era normal să fie omorâtă prin decapitare. O nouă dovadă a… dreptăţii romane, dacă aceasta mai era necesară, având în vedere multitudinea de procese nedrepte. Sfânta Anastasia a fost îngropată de o femeie pe nume Apolinaria în grădina casei acesteia, iar după încetarea prigoanei lui Diocleţian i-a fost ridicată o biserică deasupra mormântului. Moaştele ei au fost aduse în cele din urmă în Constantinopol. Pilda esenţială a vieţii Sfintei Anastasia rămâne aceea a slujirii smerite. Bogăţia i-a devenit scară către cer, pentru că niciodată nu a pus-o mai presus de ajutorarea aproapelui. Nedreptăţile şi lăcomia celor din jur nu au înduplecat-o să îşi schimbe părerea, deoarece Sfânta ştia că întoarcerea la o existenţă fericită este posibilă doar în Împărăţia cerurilor. O împărăţie unde o aştepta comoara harului, neatinsă şi binecuvântată.

24 DECEMBRIE – SFÂNTA MUCENIŢĂ EUGENIA (sau Evghenia) a trăit în secolul al III-lea la Roma și la Alexandria. A pătimit în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor, primind martiriul prin tăierea capului cu sabia. Biserica Ortodoxă o prăznuiește la data de 24 decembrie. S-a născut la Roma, însă încă din copilărie l-a urmat pe tatăl ei, Filip, la Alexandria, unde acesta fusese trimis de către împăratul Commodus (180-192) în funcția de guvernator al Egiptului (la acea dată provincie romană). Eugenia a primit o educație aleasă și era remarcată pentru frumusețea ei și buna dispoziție pe care o împărtășea și celor din jur. Mulți tineri din familii ilustre au cerut mâna ei, dar ea nu voia încă să se căsătorească.

După ce a citit epistolele Sf. Apostol Pavel, Eugenia a fost atât de impresionată încât a început să-și dorească din tot sufletul să devină și ea creștină. Deoarece tatăl ei i-a interzis cu desăvârșire acest lucru, Eugenia a părăsit în taină casa părintească, îmbrăcată în straie bărbătești (pentru a nu fi recunoscută) și însoțită de doi servitori credincioși – Protus și Hyacinthus. A fost botezată de către Helenus, episcopul de atunci al cetății antice Heliopolis. Episcopul Helenus a trimis-o la o mănăstire; deoarece în acele timpuri nu existau încă mănăstiri pentru femei, Eugenia și-a păstrat straiele bărbătești, ascunzând faptul că era femeie și fiind cunoscută drept călugărul Eugen. Mai târziu, ea a devenit chiar stareț al acelei mănăstiri.

Odată, după ce ea devenise stareț, prin rugăciunile și îngrijirile ei a vindecat o femeie bolnavă. După însănătoșire, acea femeie i-a făcut avansuri sexuale, neștiind că starețul Eugen nu era bărbat. Fiind respinsă, femeia l-a acuzat în mod public de adulter. Tribunalul care trebuia să judece cauza era prezidat chiar de guvernatorul Egiptului: Filip, tatăl Eugeniei. Eugenia s-a dezvinovățit, dezvăluind faptul că era femeie, iar tribunalul a achitat-o de toate acuzațiile aduse împotriva ei. Mai târziu, Eugenia l-a convertit la creștinism și pe Filip, tatăl ei (acesta a ajuns chiar episcop al Alexandriei, ulterior fiind decapitat cu sabia pentru credința lui, în timpul persecuțiilor împotriva creștinilor de la începutul secolului al III-lea).

După aceasta, Sf. Eugenia s-a înapoiat la Roma, împreună cu mama ei, Claudia (pe care o convertise între timp la creștinism) și cu servitorii ei credincioși – Protus și Hyacinthus.

După o perioadă mai pașnică, împăratul Galienus (260-268) a început din nou persecuția împotriva creștinilor. Aflându-se faptul că Sf. Eugenia îi convertea pe mulți la dreapta credință, autoritățile romane au arestat-o împreună cu toți creștinii din preajma sa. Sfinții Mucenici Protus și Hyacinthus au fost decapitați la 11 septembrie 262. Sf. Eugenia a fost aruncată în râul Tibru, cu o piatră legată de gât, dar ea a rămas nevătămată. Tot nevătămată a rămas și după ce călăii ei au încercat să o ardă pe un rug. A fost apoi aruncată într-o groapă, unde a rămas timp de 10 zile. În acest timp, Mântuitorul Însuși i-a apărut și a anunțat-o că va muri chiar în ziua Nașterii lui Hristos. Așa s-a și întâmplat, Sf. Eugenia fiind decapitată cu sabia la 25 decembrie 262.