Duminica după Botezul Domnului: Matei 4, 12-17

12. Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. 13. Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, 14. Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: 15. „Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; 16. Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”. 17. De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.    

Din nou ianuarie! Ce-a fost va mai fi. Avem un Dumnezeu neschimbat. E la fel și azi și acasă la tine și la lucru. Și timpul e neschimbat. Trage cu dinții de ce e al lui. Mănâncă anii și nu iartă pe nimeni. Nici 2017 nu va fi altfel. Și în acest an vom primi vești proaste, vom fi amenințați, vom auzi ce nu ne-ar plăcea și, din păcate, unii vor face ceva ce n-ar trebui. Va trece și anul acesta.

Probabil vor fi și lucruri bune, dar nemediatizate, pentru că oamenii au o predispoziție să se minuneze de lucruri negative. Vești cu adevărat bune avem doar de la Dumnezeu. Ce promite, El va face.

Va veni februarie când mulți își amintesc că dragostea trebuie sărbătorită. Nu însă în inimi de hârtie. Apoi, martie va aduce câte o floare iubitelor, dar pentru unele din ele e singura floare din an.

Mai vine cu Paștele şi cu ziua muncii în aceeași dată calendaristică. Tot așa vine și vara cu zilele libere din concediu sau nu. Apoi vor cădea din nou frunzele după care iar sărăbătorile de iarnă. Nicăieri Iisus Hristos.

Pentru majoritatea oamenilor S-a născut doar în decembrie, apoi a fost învelit cu grijă în cotidian ca mai apoi să renască iar, în fiecare an la fel.

În tot acest ciclu repetitiv al timpului, noi suntem singurii care ne trecem. Trecerea timpului lasă urme. Ne putem trece în anonimat, într-o biserică, într-o bancă, într-o catedră, pe o schelă sau într-un birou. Sau putem deveni cineva, ajutând un om pentru Hristos. Nu o să fii aplaudat de lume, ci de îngeri. Și nu acum. Mai târziu. Pentru unii, mai târziu va fi cel mai frumos, pentru alții va fi prea târziu. Ce faci azi, are ecou mâine. Apropo, ce faci azi?

“Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”, spune evanghelia de astăzi. Câtă tristeţe se aşterne peste o lume tehnologizată atunci când se întrerupe curentul. Isteria şi panica se instalează atât de rapid atât în viaţa celui mai simplu om, cât şi în viaţa conducătorilor de mari instituţii. Dacă pierdem date, dacă ne vor expira produsele, dacă nu-şi mai revine instalaţia, dacă…? Astăzi ne este uşor să constatăm că ne pasă de produse, de computere, de televizoare, de frigidere etc. şi ne întristăm pentru ele când rămân fără curent şi sunt în pericol, dar de sufletul nostru, creat să stea în lumină, să fie luminos, nu ne pasă, şi-l lăsăm în beznă timp îndelungat, luni, ani sau de la un Crăciun la altul.

Astăzi, pentru sufletele aflate în beznă, răsună: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit”. Altfel spus: a venit curentul, lumina şi acum totul poate fi salvat dacă vrem. Dar vrem? Hristos este şi astăzi în mijlocul nostru şi ne spune: „Faceţi pocăinţă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor”. El predică şi astăzi evanghelia şi vindecă orice boală şi orice neputinţă din popor. Însă astăzi nu este căutat de toţi, încât jurnaliştii să poată nota că „mare mulţime de oameni mergea spre El”.

Astăzi oamenii sunt derutaţi de ademenirile insistente ale relativismului şi consumismului. Astăzi sunt atât de actuale cuvintele apostolului Ioan: „preaiubiţilor, nu daţi crezare oricărui duh, dar cercetaţi dacă duhul celui care vorbeşte vine de la Dumnezeu, fiindcă în lume au ieşit mulţi prooroci mincinoşi”. Astăzi, trebuie să alegem între profeţii mincinoşi – şi oferta de întuneric cu care se prezintă în viaţa noastră – şi invitaţia Domnului la pocăinţă, cu oferta de lumină pentru cei care locuiesc în întuneric. Pe cine alegem?

Să cerem cu insistenţă în rugăciunile noastre harul unei bune alegeri, harul discernământului. Să fim convinşi că „orice vom cere de la Domnul, vom primi”, că Domnul va asculta rugăciunea noastră și ne va lumina alegerile.

Deseori ne este dat să auzim din gura semenilor noştri diferite expresii prin care îşi manifestă faţă de noi (sau faţă de cei din jurul nostru) iubirea sau antipatia. Puţini sunt cei care rămân insensibili în momentul când cineva se apropie şi spune: „Îţi vreau binele. Vreau ca tu să înţelegi că ţin la tine şi că-mi doresc enorm de mult să fii bine!”. Şi apoi încep sfaturile. Dar împreună cu sfaturile vin şi dovezile acelei iubiri. În general, suntem înzestraţi cu un dar minunat, acela de a detecta prefăcătoria şi falsitatea şi de a le diferenţia de adevărata grijă, de adevăratele sentimente.

Cu toate că trăim înconjuraţi de zeci de oameni, unii poate chiar de sute (în funcţie de locul unde lucrează sau studiază şi de modul în care-şi petrec ziua), nu ne este dat să auzim prea des aceste cuvinte: îţi vreau binele. Cei dragi ni le spun o dată şi ele au un termen îndelungat de garanţie. Probabil rămân valabile până la următoarea încercare sau dificultate. Însă noi ştim şi simţim, chiar dacă ei nu ne spun, că într-adevăr ne vor binele.

Şi totuşi, în viaţa unora, cineva strigă zilnic: „îţi vreau binele”. Ba chiar mai mult decât zilnic, strigă clipă de clipă: „vreau ca tu să fii bine. Eu pentru aceasta m-am născut: ca tu să fii bine”. Citind şi meditând evanghelia acestei zile putem înţelege mai profund menirea lui Hristos: binele nostru. Notează evanghelistul Matei: „Iisus străbătea toată Galileea învăţând, predicând Evanghelia şi vindecând orice boală şi orice neputinţă în popor” (Mt 4, 23). Iisus predica strigând: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor” (Mt 4, 17). Nu există alt motiv pentru care să ne gândim la naşterea, viaţa, moartea şi învierea lui Hristos decât binele nostru. Dorinţa de a ne vindeca, de a ne face bine L-a scos din înaltul cerului şi L-a aşezat într-un trup pe Dumnezeu şi astfel în Iisus Hristos, Dumnezeu adevărat şi om adevărat, noi avem pe cineva care ne spune neîncetat: îţi vreau binele.

Oare de ce atunci ne temem de Hristos? Oare de ce stăm la distanţă de El? Oare cu care alt om procedăm la fel? Oare mai ţinem la distanţă pe cineva care nu doar că ne spune, dar ne şi dovedeşte că ne vrea binele? În afară de El, pe nimeni. Pe toţi ceilalţi îi primim, îi vizităm, le facem cadouri, îi surprindem şi în diferite moduri ne manifestăm recunoştinţa faţă de iubirea lor. E ciudat că în braţele unora ne aruncăm fără şovăire (şi apoi suntem dezamăgiţi şi suferim!), însă lui Hristos Îi întoarcem spatele (deşi El nu dezamăgeşte niciodată!). Cu Hristos procedăm diferit: ne permitem să-L neglijăm zile, luni, ani; îndrăznim să rămânem reci la toate declaraţiile şi dovezile Sale de iubire; stăm nepăsători când vine în şoapta conştiinţei şi ne mărturiseşte grija sa faţă de noi.

Poate că nu am înţeles (deşi e puţin probabil!) de ce a venit. Mai degrabă decât a fi o neînţelegere este o neîncredere: nu credem şi nu ne încredem în sinceritatea iubirii Sale. Nu suntem convinşi că a venit pentru binele nostru. Ba mai mult, nu suntem convinşi că a rămas cu noi pentru binele nostru, asta după ce a suferit, a murit şi a înviat.

Oare nimic din profeţiile lui Isaia nu ne atinge? Să medităm ce spune profetul despre rostul lui Iisus Hristos în lume: „Duhul Domnului este peste Mine, că Domnul M-a uns să binevestesc săracilor, M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc celor robiţi slobozire şi celor prinşi în război libertate; Să dau de ştire un an de milostivire al Domnului şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; Să mângâi pe cei întristaţi; celor ce jelesc Sionul, să le pun pe cap cunună în loc de cenuşă, untdelemn de bucurie în loc de veşminte de doliu, slavă în loc de deznădejde. Ei vor fi numiţi: stejari ai dreptăţii, sad al Domnului spre slăvirea Lui. (Is 61,1-3).

Domnul e cel care ne strigă în această dimineaţă: „Îţi vreau binele. Vreau ca săptămâna aceasta să o începi frumos, plin de speranţă, convins că există cineva dispus oricând să moară din iubire faţă de tine. Există cineva care stă mereu cu braţele larg deschise care să te cuprindă într-o îmbrăţişare care alungă teama, tristeţea, disperarea. Există cineva care te iubeşte şi nu ai de ce să te mai temi. Niciodată. Eu, Domnul, îţi vreau binele”. Harul Domnului să fie asupra noastră ca să auzim strigătul Său şi să ne deschidem larg inima pentru a primi binecuvântarea şi iubirea Sa în această zi, în această săptămână. El trece prin viaţa noastră pentru a ne face binele.

Continuați să iubiți! A iubi e renunțarea la egoism. Oare avem așa ceva? Continuați să muriți! Zilnic și total. Aceasta înseamnă pocăință. Continuați să slujiți! Cel mai bun leac împotriva depresiei și sinuciderii. Continuați să visați! Alb-negru sau color. Cine nu mai visează larg și mult e mort, chiar dacă trăiește. Continuați să rămâneți în El! Pe vremuri maratonul era cu făclia aprinsă. Continuați să luptați cu descurajarea! Când te vizitează, adu-ți aminte de bunătatea lui Dumnezeu de ieri, realizează prezența Lui astăzi și nu uita promisiunile Lui pentru ziua de mâine. Continuă să continui… Azi şi mulţi ani de acum încolo!