Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Matei 25, 31-46
31. Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. 32. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. 33. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. 34. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. 35. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; 36. Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. 37. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? 38. Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? 39. Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? 40. Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. 41. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. 42. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; 43. Străin am fost şi nu M-aţi primit; gol, şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. 44. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? 45. El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. 46. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică.
Oamenii se zbat din ce în ce mai mult să pătrundă în adâncurile pământului pentru a extrage de acolo toate zăcămintele și toate bogățiile ascunse. Însă se preocupă atât de puțin să sape în propriile inimi pentru a găsi valorile pe care le ascund, pentru a scoate la lumină tot ceea ce este mai de preț în interiorul omului. Cine și când și cum se mai oprește astăzi în toiul agitației să-și spună: „Doamne, astăzi vreau să scot din inima mea toată bunătatea pe care ai sădit-o acolo și de care am uitat. Astăzi vreau să arăt lumii că sunt chipul și asemănarea ta, izvor de bunătate pentru cei din jur”. Cine?
Să fii plin de bunătate înseamnă: să nu furi, să nu minți, să nu înșeli, să nu juri strâmb, să nu asuprești, să nu vorbești de rău, să nu faci nedreptate, să nu umbli cu clevetiri, să nu urăști pe fratele tău, să nu te răzbuni și să nu ții supărare. Cu alte cuvinte înseamnă: să iubești din toată inima, fără ipocrizie, și să fii sfânt… să încerci să fii sfânt. Este adevărat că avem în noi o înclinație care ne poartă mult mai ușor spre răutate, spre viciu, spre păcat. Însă la fel de adevărat este că Domnul pune în inima noastră, în special prin Sfintele Taine, harurile suficiente pentru a nu ne lăsa pradă influenței răului și pentru a face binele.
Există o ispită „modernă” a diavolului care face ravagii: iluzia că astăzi nimeni nu mai este bun, că nimeni nu mai practică bunătatea. Peste tot vedem numai răul și auzim oameni care se lamentează zicând: „Dacă ești bun, ești prost!”. Sau îi auzim pe alții strigând: „Dar ce, eu sunt mai prejos?! De ce să fac eu cutare sau cutare lucru?! Ca să mă ia pe mine de fraier?”. Astfel diavolul ne șușotește (destul de convingător!) că astăzi bunătatea ar fi sinonim cu naivitatea. Este o strașnică ispită care ne dă târcoale în fiecare zi. Aceasta pentru că binele este tăcut, bunătatea este suavă, nu se vede, nu se laudă, nu se mândrește și trece deseori neobservată. În timp ce răutatea face mult zgomot, se vrea știută, se vrea simțită ca să-i terorizeze și să-i descurajeze pe toți cei buni. Însă Domnul este de partea noastră. El ne ajută să fim buni. Noi știm că fără această „virtute” a bunătății nu ne putem mântui. Vom fi judecați după bunătatea pe care am avut-o față de cei flămânzi, însetați, străini, goi, bolnavi, închiși. Bunătatea este una dintre acele „virtuți” suave care se strecoară cu ușurință din inima ta spre viața altuia. Pe cel din urmă îl ajută, iar pe cel dintâi îl poartă spre sfințenie și mântuire.
