Duminica Sfintei Cruci

Conform Scripturii nu avem decât două căi: una largă, fără restricţii morale, şi una strâmtă care Îl urmează pe Hristos şi care duce la viaţă veşnică (Matei 7:13-14). Poţi să serveşti pe Dumnezeu sau pe stăpânul acestei lumi, pe cel rău (Ioan 12:31), nu există cale neutră, ori serveşti pe unul şi Îl superi pe celălalt, nu poţi servi la doi stăpâni (Matei 6:24).

Mulţi oameni spun că sunt „creştini”, însă ei nu Îl urmează pe Domnul şi învăţătura Acestuia, ci principiile lumii. Este important să aflăm adevărul despre noi, căci destinul nostru veşnic depinde de răspunsul la această întrebare: „Eşti tu un ucenic al lui Iisus Hristos”? Domnul a lăsat în Scripturile creştine peste 100 de învăţături şi porunci, le cunoşti? Le trăieşti? Asculţi de Domnul în fiecare moment al zilei? În viaţa zilnică ei decizii de capul tău sau cerând sfat de la Hristos? Ai împlinit condiţiile cerute de Hristos în Evanghelie prin care să devii ucenic al Lui? Analizându-ţi viaţa vei vedea cum stau lucrurile şi îţi vei da seama dacă eşti sincer, dacă eşti sau nu, un ucenic al Lui! Să vedem în continuare:

Condiţiile uceniciei creştine sunt expuse clar în Evanghelie când Domnul a precizat: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze.  Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga” (Matei 16:24-25, Marcu 8:34-38; Luca 9:23-26). În acest pasaj sunt precizate trei condiţii:

1. „să se lepede de sine”. Ce înseamnă aceasta? Cu toate că mulţi preoţi, conducători religioşi vorbesc doar de ce câştigăm dacă devenim ucenici ai lui Iisus, El însă ne spune din start că ucenicia înseamnă, în primul rând, a pierde ceva, trebuie să te pierzi pe tine, planurile tale, preocupările tale, ca să-L câştigi pe El. Doar dacă te vei lepăda de sine şi vei asculta de El, Îl vei câştiga pe El şi vei câştiga o altă viaţă: viaţa veşnică; o altă avere: o comoară cerească, spirituală, o altă familie: familia Domnului.

Nu putem vorbi de o ucenicie, fără lepădare de sine, căci trebuie să ne lepădăm de orice poftă, dorinţă, preocupare, care nu este în armonie cu voia Stăpânului. Astfel, dacă până acum am avut dorinţe care erau îndreptate spre noi, prin lepădarea de sine, ajungem să avem dorinţe îndreptate spre Hristos. Devenind un singur duh cu Stăpânul (1Corinteni 6:17), voinţa Lui va fi voinţa voastră, dorinţa Lui, dorinţa voastră, plăcerea Lui, plăcerea voastră! Dar şi viaţa Lui va deveni şi viaţa noastră, împărăţia Lui va fi şi împărăţia noastră (2Timotei 2:11-12).

Dar ce mai înseamnă a ne lepăda de noi înşine? Domnul Iisus explică în Ioan 12:25, spunând: Cel ce îşi iubeşte sufletul îl va pierde; iar cel ce îşi urăşte sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viaţa veşnică.  Deci această lepădare începe cu a ne urî viaţa noastră! Ucenicii Domnului îşi urăsc viaţa lor, ei nu au iubire de sine, deoarece au ceva mult mai demn, mult mai de preţ de iubit: viaţa lui Iisus Hristos. Atunci când te uiţi la El, la slava Lui, şi te uiţi apoi la starea ta de păcătos, de rob al păcatului, nu mai pregeţi nicio clipă în a da viaţa ta, pentru a câştiga viaţa Lui, sfântă şi fără păcat (Galateni 1:16; Galateni 2:20), atunci viaţa ta veche, modul tău de viaţă în păcat ţi se pare o scârbă, o lepădătură în faţa Celui care este Adevărul şi Viaţa, Lumina şi iubirea desăvârşită! Astfel, cei ce-L urmează pe El, iubesc mai mult pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, decât viaţa lor şi sunt dispuşi să sacrifice pe altarul acestei iubiri orice lucru din viaţa lor care i-ar împiedica la ascultare, la a fi ucenici Celui ce ne-a chemat la a trăi viaţa Lui în noi.

Cea mai grea cruce e lepădarea de sine. Nu poţi să fii liber fără aceasta, fără lepădarea de sine, libertatea cu atât se plăteşte. A fi creştin înseamnă mai mult decât aparţinerea ta doctrinară la creştinism. A crede în Iisus Hristos înseamnă mai mult decât semnifică vorbele. Iată  ce înseamnă a te strămuta din tine în El, înseamnă a-L avea pe El în inima ta, a-L face pe El inima ta, înseamnă să ai un moment, o clipă în viaţa ta în care te-ai întâlnit real cu Iisus; clipă care să nu-ţi ajungă viaţa întreagă de a o desfăşura între oameni.

De altfel acesta şi este semnul că eşti un convertit al lui Iisus, că te-ai dedicat Lui irevocabil. Toată vremea ta viitoare nu-i decât desfăşurarea clipei aceleia, – decizia -, a cărei bogăţie nu se mai termină.

Până nu te-ai lepădat de tine, eşti o fântână seacă; iar dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai aşa poate sufletul să ajungă la sine însuşi, la El – cel adevărat, lepădându-se de sine şi strămutându-se în Dumnezeu. Nu ştiu pe lume o biruinţă mai mare ca aceea de a te lepăda de tine şi a ajunge liber; e trăirea libertăţii duhului: Adevărul vă va face liberi”.

2. „să-şi ia crucea”. La ce se referă aici Iisus? El nu se referă la a purta o cruce la lănţişor sau a venera crucea. Nu.

A lua crucea însemnă a lua decizia zilnic să crucifici în viaţa ta: păcatul, firea (natura păcătoasă), lumea, plăcerile păcătoase (Galateni 2:20; Galateni 5:24; Galateni 6:14). A-ţi lua crucea poate însemna a suferi batjocuri sau persecuţii pentru numele Lui! A purta crucea zilnic implică o viaţă de sacrificiu, o viaţă guvernată de jertfire pentru alţii, căci nici Iisus nu a venit să fie slujit; ci El să slujească şi să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi (Marcu 10:45). Crucea trebuie purtată zilnic nu doar în anumite ocazii, Domnul a spus clar: „Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia zilnic crucea şi să Mă urmeze.”

A lua zilnic crucea însemnă să decidem în orice moment pentru ascultare, aceasta implică a crucifica pornirile cărnii ce vor să ne tragă în altă direcţie, a sacrifica orice plăcere nelegiuită de dragul sfinţeniei! Aceasta înseamnă a rămâne în Cuvântul Lui în orice situaţie (Ioan 8:31) chiar dacă ascultarea aceasta însemnă: suferinţă, înseamnă: a duce crucea!

3. „şi să Mă urmeze”.  Ce însemnă a-L urma pe Iisus? A-L urma pe Iisus înseamnă a ne topi în voia Lui, a da la o parte interesele personale, a fi fideli în ciuda încercărilor (Luca 22:28). A fi ucenic nu înseamnă a-L urma pe Iisus ocazional; ci permanent. El Însuşi îi spune unui om care dorea ca mai întâi să pună interesele personale următoarele: Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu. Prin urmare, nu este vorba de a-L urma pe Iisus doar duminica sau în unele perioade de timp, ci continuu, fără să ne mai uităm înapoi la ce am pierdut, precum soţia lui Lot (Geneza 19:26; Luca 17:32); să privim

A fi ucenic al lui Hristos nu implică doar obligaţii, ci şi drepturi.  Domnul le face următoarea promisiune: Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da.  Iată că ucenicul care rămâne în Domnul prin ascultarea faţă de El are harul ca orice  va cere, să primească!

De când Iisus Nazarineanul a atârnat pe lemnul crucii, în Ierusalim, sfârşindu-şi viaţa pe acest pământ în chinuri groaznice, crucea nu mai înseamnă două bucăţi de lemn dispuse transversal pe care atârnă trupul unui om, prins în câteva cuie; ea nu mai este simplul obiect de tortură, pe care se răstigneşte odată cu carnea şi fărădelegea săvârşită. În faţa Crucii Domnului nostru Iisus Hristos ne plecăm astăzi genunchii şi lăsăm să ne coboare ochii în pământ, săpând în noi cea mai adâncă recunoştinţă faţă de Cel Care atârnă pe ea. El a fost străpuns pentru păcatele nostre şi a murit pentru mine, a murit pentru tine, a murit pentru cel de lângă tine, pentru toată suflarea umană, pentru cei care Îl cunosc şi pentru cei care nu-L cunosc. A murit lăsând să I se consume viaţa uşor.

Unde este Crucea? Unde nu este ea întâlnită? Ea atârnă maiestuos pe peretele camerei mele; ea stă în locuinţa celor pe care îi cunosc; ea stă pe pieptul a milioane şi milioane de oameni; cu ea se termină grandoarea oricărei catedrale sau a oricărei biserici mici; ea tronează asupra atâtor dealuri şi coline; ea stă modestă şi tăcută la margine de drum; sub ea se odihneşte trupul oricărui răposat creştin. Cu ce semn mai potrivit să înceapă să se mişte mâna dreaptă dimineaţa, dacă nu cu cel al sfintei Cruci? Cu ce semn să fie sfinţită munca unei zile întregi dacă nu cu cel al sfintei Cruci? Şi ce semn să încoroneze truda unei zile, dacă nu cel al mântuirii noastre?

Unde este Crucea? În viaţa oricărui om. Ea se ascunde în orice istorie, consfinţeşte în mod misterios orice biografie, se mulează pe orice înfăţişare umană, însoţeşte orice vârstă a vieţii şi capătă orice mărime. Nimeni nu se poate dispensa de ea şi nimeni nu poate trăi în aşa fel încât s-o evite, indiferent dacă o cunoaşte sau nu, indiferent dacă este creştin sau nu. Cum să stăm în faţa ei şi ce să facem cu ea? Cel care a atârnat pe ea o cunoaşte bine. El ne spune ce să facem şi ne dă de înţeles ce nu avem voie să facem cu ea: cine vine după Mine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze! Să-şi ia crucea!

Să-şi ia crucea! Neapărat să şi-o ia! Ea nu e de lepădat. Pe ea nu trebuie s-o dispreţuim. Ea trebuie luată oricât de grea este, oricât de insuportabilă şi enervantă ar părea, oricât de epuizantă şi neînţeleasă ar fi. Nu! Ea nu trebuie lăsată cu niciun preţ. Ea trebuie luată pentru că în purtarea ei se ascunde rostul vieţii noastre, fericirea din interiorul nostru, mulţumirea inimilor noastre. În primirea ei se ascunde marea înţelepciune de a-ţi trăi viaţa pe acest pământ. Suntem purtători de cruce, în urma Celui care a purtat-o pentru noi. Ne purtăm crucea pentru că şi El a purtat-o. E atât de greu uneori. Survin atâtea prăbuşiri, atâtea extenuări, atâta revoltă, atâtea interogaţii. Şi totuşi… închinându-ne Crucii Lui şi urmându-L, îmi doresc ca toţi să ne purtăm crucea.

În copilărie pe uliţa bunicilor era o cruce veche din lemn, destul de meticulos sculptată. Timpul i-a șters cu palmele-i zbârcite literele crestate pe care nimeni nu le mai putea desluși. Totuși, crucea veche era icoana bătrânilor mei. Când o priveau, de fapt ea îi privea. Și-n liniște de isihie le grăia pe limba ce numai purtătorii de golgote o pot înțelege…

Dragilor, crucea e o busolă a sufletului. Sub ea nu te pierzi, cu ea nu te poți rătăci. Verticala ei te urcă mereu spre Tatăl, orizontala ei te-ndrumă spre semeni. Sub Cruce, nimeni nu e singur!

Crucea nu e estetică, ci etică. Frumosul se poartă la gât, dar bunătatea tronează în inimi! Când privești crucea nu poți decât să o admiri. Sau să o critici. Dar cine poate vreodată să șteargă măcar o picătură din sângele ei!

De ceva timp, mi-a spus cineva, crucea veche de pe strada bunicilor a dispărut! Cineva a vrut să reducă la tăcere cea mai grăitoare icoană din lume! De acum înainte noi trebuie să fim și cruci și icoane! Cine nu duce o cruce deja a murit. Iar moartea nu vine odată cu bătrânețea, ci cu uitarea, ca să-l citez pe Garcia Marquez.

Arătați lumii că nu ați murit! Simbolul iubirii nu e inima, ci Crucea!

Dacă am încerca să compilăm câteva citate din Noul Testament într-o cărţulie, n-am putea să lăsăm afară cuvintele lui Iisus din evangheli: „Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.” Iisus definește scurt condiţiile urmării Lui. Nu e vorba de paragrafe mari, de puncte şi subpuncte, de explicaţii suplimentare, ci de o frază pe care oricine, dacă vrea s-o înţeleagă, o înţelege.

Cui să-i placă să renunţe la el însuşi? Cine să accepte purtarea crucii? Este un gând măreţ care nu se înscrie deloc pe linia logicii fireşti. Cum să fie mulţi adepţii lui Iisus cu o asemenea invitaţie din care lipseşte orice plăcere? Iisus nu face nicio îndulcire, pentru că El ştie că în aceste cuvinte se ascunde înţelepciunea şi arta de a trăi după cum vrea Dumnezeu și nu după cum le place oamenilor. Dacă suntem sinceri, recunoaştem cât de plăcut este să întâlnim oameni în atitudinile cărora observăm renunţarea la sine. Ei nu ţin să-şi impună părerile şi dorinţele. Preferă mai degrabă să primească locul din urmă, să lucreze în serviciul altora, fără a fi axaţi pe profit sau pe imaginea proprie.

Reflectând la cuvintele lui Iisus, ne dăm seama că nu ne cere imposibilul. Nu ne zice să ne pironim pe cruce, ci doar să ne luăm crucea. Fiecare pe a sa şi numai pe a sa! Ne naştem în această lume pentru a fi purtători de cruce şi pentru a ne bucura că deja de pe acum avem viețile salvate.

Porţi Cruce pe piept?… Bine. Dar poartă Crucea pe umerii tăi, în carnea ta, în mintea ta: numai astfel vei fi ucenic şi apostol.