Prețul unui ochi și prețul unui dinte
Când eram pe cale să mă convertesc și citeam Biblia, mă îngrozeam cât sânge de animal trebuia să curgă în jertfele din Vechiul Testament. Una-două, pentru fiecare păcat, mai era căsăpit un miel și aruncat pe altar. Mă întrebam oripilat de ce avea nevoie Dumnezeu de atâtea ruguri și mortăciuni. Mai târziu însă am înțeles că nu pentru Dumnezeu rânduise Moise jertfele Legii. Dar cum altfel să învețe poporul cel prost că plata păcatului este moartea (Rm 6.23)? Cum să înțeleagă altfel că atunci când urăști, sau minți, sau furi, sau înșeli, nu e ceva rău doar pentru că așa spune legea morală, ci pentru că lucrezi de fapt împotriva vieții unor oameni? Și că sângele mieilor curge ca răscumpărare acolo unde ar fi fost drept să curgă sângele lor?
Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. De aceea s-au spus cuvintele acestea, ca să nu uităm care e prețul unui ochi și care e prețul unui dinte. Ca să nu uităm că păcatul nu se șterge dintr-un condei, ci se răscumpără prin sânge, pentru că la rândul lui a făcut să curgă sânge – și așa e drept, chiar dacă în lumea asta n-ar fi niciun Dumnezeu.
Dar toate aceastea erau în Vechiul Testament. Iisus a fost ultimul miel care a trebuit să moară și sângele lui a răscumpărat toate păcatele lumii, toți dinții smulși și toți ochii scoși. Deși când spui așa, cuvinte mari despre lume, parcă nu înțelegi despre ce e vorba. Ar trebui ca fiecare să-și spună „a răscumpărat păcatele mele” și apoi să le spună în gând unul câte unul. Numai așa poți să înțelegi ce a făcut Iisus. Gata cu mieii, gata cu sângele lor scurs pe altare! În locul lor este acum Crucea și exemplul lui Iisus. „Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie.”
Dar oamenii nu știu ce este crucea. Mai aud oftând pe unul sau altul, oameni necăjiți: asta e crucea mea, părinte. Dar nu asta e crucea ta, le spun. Ăsta e un necaz, roagă-te pentru el. Dar atunci care e crucea mea, își rotește omul ochii goi de înțeles. Crucea ta o să fie când ai să duci de bunăvoie necazul altuia, nu necazul tău. Crucea nu este să fii tu olog, ci să porți după tine un olog. Crucea nu este să fii bolnav, ci să îngrijești cu dragoste un bolnav. Crucea este atunci când rabzi pentru altul, nu pentru tine. Când nu le mai cauți pe ale tale, ci pe ale celuilalt.
Iar dacă e un tânăr ieșit din adolescență, îi spun: crucea ta o să fie când ai să cunoști o fată frumoasă și ai să te îndrăgostești de ea.
Pr. Ioan Florin Florescu
Sursa: ioanflorin.wordpress.com
