Duminica tuturor sfinţilor

Cine îşi doreşte cu adevărat să iubească Biserica, mireasa lui Hristos, va găsi în fiecare zi un nou motiv să o îndrăgească şi să se apropie de ea. Chiar şi în aceste timpuri în care unii au tendinţa din ce în ce mai răspândită de a vedea doar păcatul şi de a nu mai face distincţie între păcat şi păcătos, noi ştim că rămân mereu şi oameni drepţi, sfinţi, plini de harurile Duhului care dau strălucire virtuţilor şi Bisericii. Aceştia sunt sfinţii, prietenii noştri, chipurile care dau splendoare Bisericii şi care ne întâmpină în fiecare biserică în care intrăm.

Astăzi când ne amintim de toţi oamenii sfinţi care au trăit pe acest pământ, trebuie să fim încercaţi de un sentiment de recunoştinţă: prezenţa lor ne asigură că nu suntem singuri pe acest pământ. Ei sunt prietenii noştri. Ei ne-au mijlocit minuni. Ne-au arătat iubirea ce ne-o poartă Dumnezeu. Ne-au fost alături. Au şters lacrimi din ochii noştri. Lor le-am împărtăşit durerile, dar şi speranţele nostre ca să le poarte spre Domnul. Atât de mult ne-am apropiat de ei, în suferinţă ca şi în bucurie, încât atunci când păşim într-o biserică şi le întâlnim chipul binevoitor ne simţim ca acasă, ca în familie. Ei ne fac să ne simţim bine în Biserică, să îndrăgim Biserica. Ei ne arată că fiecare epocă îşi are oamenii care ştiu ce înseamnă Raiul, care au gustat bucuria de a trăi în iubirea lui Dumnezeu, ba chiar de a muri din dragoste faţă de Domnul. Sfinţii sunt oameni care ne vorbesc despre frumuseţea împărăţiei lui Dumnezeu, speranţa noastră.

Ei rămân ca o provocare pentru noi. Vieţile lor, chipurile lor ne invită astăzi să înţelegem că bărbaţii, femeile, ba chiar şi tinerii şi copiii, pot fi sfinţi. Toţi putem trăi o viaţă de sfinţenie. Ba chiar mai mult: merită să trăim o astfel de viaţă. Aceasta nu pentru că numele noastre vor apărea într-un calendar, ci pentru că „numele noastre vor fi scrise în ceruri”, pentru că doar aşa vom vedea chipul Tatălui, vom trăi veşnic în lumină. Când privim la ei trebuie să înţelegem că omul, tot omul, în interiorul său este bun. Chiar şi cel care a făcut şi (ne) face răul, are ceva bun în el. Chiar şi el poate deveni sfânt. Trebuie doar să colaboram cu harul lui Dumnezeu, să ne întărim voinţa, să renunţăm la mândrie şi să urmăm exemplul celor care deja au ajuns în Patria cerească.

Astăzi trebuie să ne reînnoim dorinţa de a fi sfinţi. Şi timpurile noastre trebuie să-şi aibă sfinţii săi. Tu (de ce nu) vrei să fii unul dintre ei?