Duminica a VIII-a după Rusalii
Ce anume iese în evidență îndată ce citim fragmentul evanghelic? Disproporția dintre mulțime și cele cinci pâini și cei doi pești. Disproporția dintre o mulțime de săturat și acei puțini oameni care-l urmează pe Iisus și care împart ceea ce au cu El și tot ei sunt cei care devin conștienți că e imposibil să se întâmple aceasta. Prin urmare trebuiau să se dea bătuți, să-i trimită la casele lor pe acei oameni, fiecare să se descurce pe cont propriu. Disproporția dintre trebuințele tuturor acestor oameni și puținul care era la dispoziție. Noi am putea spune astăzi disproporția dintre cerințele vieții și micile posibilități pe care le avem. Disproporția dintre ceea ce credem că ceilalți așteaptă de la noi și micile noastre posibilități; marile dorințe, probleme, suferințe pe care le au persoanele și noi cu mici și foarte mici posibilități.
Vedeți cum se comportă Iisus; nu le trimite pe aceste persoane la alții: „Mergeți să vă procurați hrana, mergeți în altă parte, căutați-vă pâinea, întoarceți-vă în satele voastre”! În fața acestor necesități Iisus spune: „Dați-le voi să mănânce!” Dați-le să mănânce din puținul pe care-l aveți! Privind împrejur, vedeți că fiecare are diferite necesități, probleme, sensibilitate, dorințe, așteptări, iar voi i-ați sfătui: „Mergi la preot, mergi la cineva ca să te îngrijească, lasă-te ajutat, lasă-te susținut, caută pe cineva care să te însoțească, mergi la un specialist” etc. Iisus însă ne spune tuturor: „Dați-le voi să mănânce„, din puținul pe care-l aveți! Prin urmare cuvântul care sintetizează totul este: împărtășire!
Gândiți-vă la foamea după Dumnezeu pe care o au toate persoanele. Dacă voi sunteți în jurul acestei mese, pentru această întâlnire, e pentru că fiecăruia dintre voi îi este foame după Dumnezeu, foame după Iisus. Noi suntem chemați să dăm puținul pe care-l avem pentru această exigență. Cine dintre noi se gândește să-l dăruiască pe Dumnezeu altora, să răspundă la foamea după Iisus, la foamea de infinit care se află în inima fiecărei persoane umane? Cine dintre noi poate răspunde urmelor de suferință care se află în fiecare persoană? Iisus ne spune: „Pune la dispoziție puținul pe care îl ai, acea puțină credință pe care o ai”. De ce? Pentru că în acel puțin acționează puterea lui Iisus, aceasta este stratagema. Puterea lui Iisus acționează în acel puțin pe care tu îl ai. E suficient să-l pui la dispoziție.
Gândiți-vă la faptul că într-o zi vine cu voi o persoană nouă la biserică. Este primită de toți, suntem fericiți că se află în mijlocul nostru și eventual cei prezenți se întreabă: cum să facem să i-l putem prezenta pe Iisus acestei persoane noi care a sosit? Cum am putea să-i dăruim lucrul cel mai prețios pe care-l avem, credința noastră? Și v-ați putea face mii de probleme! Iisus însă ne cere să punem la dispoziție puțina credință pe care o avem. Doar că e nevoie de voința mea, de decizia mea ca să pun la dispoziție acel puțin pe care îl am. De aceea putem spune că începutul oricărei minuni este împărtășirea.
Când are loc începutul miracolului răscumpărării? Când Iisus, Fiul lui Dumnezeu, devine trup, ia ființă în mijlocul nostru, împărtășește natura Sa cu noi. La fel e și pentru noi, începutul oricărei minuni e împărtășirea. Să împărtășesc condiția mea cu Dumnezeu, rugăciunea, să-I vorbesc. Să împărtășesc cu ceilalți credința mea; și atunci iată împărtășirea credinței; împărtășirea Cuvântului. După ce am ascultat Cuvântul, urmează ecoul, adică a dărui altora „ceea ce Domnul mi-a spus”. Împărtășirea unui moment de rugăciune; gândiți-vă la rugăciunile de mijlocire. Împărtășirea, apoi, a propriei suferințe chiar fără a-i da un nume, fără a spune motivul; îngenunchez și spun: „Fraților, vă cer să vă rugați pentru mine!” E ca și când am spune: „Am nevoie de voi, vreau să împărtășesc nevoia mea cu voi, iar voi ajutați-mă să caut răspunsul care vine de la Dumnezeu”.
Împărtășirea e începutul oricărei minuni, împărtășirea e începutul Bisericii, împărtășirea e desăvârșirea Bisericii. Meditați la Euharistie, maxima, totala dăruire a lui Iisus oricui dorește să-L întâlnească. La fel și comunitatea noastră va crește și va face minuni în măsura în care veți ști să împărtășiți, să-L dăruiți altora pe Iisus. Scoateți acele cinci pâini și acei doi pești! Lucru mic, mic de tot. Și spuneți-o cu simplitatea inimii, cu seninătate. Nimeni să nu se rușineze de puținul pe care-l are. Care dintre noi se poate lăuda cu ceva înaintea lui Dumnezeu?
Să nu vă temeți să vorbiți! Cuvinte puține, nu e nevoie de multe lucruri, nu e nevoie de povestiri lungi, interminabile. E nevoie să spunem unde s-a intersectat drumul nostru cu Iisus Hristos. Lumea are nevoie de Dumnezeu, nu de mizeria noastră! Lumea are nevoie de ceea ce a făcut Iisus pentru noi, nu de fanteziile noastre ori de aventurile noastre. Noi, cu bravurile noastre, nu salvăm pe nimeni. Domnul are nevoie de micimea noastră! Ce a făcut Iisus pentru mine, ce-am făcut eu pentru Iisus!?
Prin urmare, să scoatem în evidență ce a făcut Iisus pentru mine, ce face Iisus pentru mine? E ca și când am fi constrânși să ne privim în interior căutând prezența Sa și acțiunea Sa. Reflectați, dacă eu l-aș întreba pe un soț: „Ce a făcut pentru tine soția ta în această săptămână?„, și aș auzi că-mi răspunde: „Nimic deosebit!„? Câtă tristețe ar fi! Dar chiar acea soție a ta nu a făcut o mulțime de lucruri obișnuite, normale? Și atunci de ce nu-ți dai seama de lucrurile obișnuite? Spune cine ți-a pregătit un fel de mâncare foarte bună? Spune aceste lucruri obișnuite! Încearcă să aduci laudă Domnului pentru lucrurile obișnuite! Și ne vom da seama atunci că vom putea întrezări prezența lui Iisus în lucrurile cele mai obișnuite, normale! Și veți înțelege ce înseamnă să transmiteți altor prieteni din comunitate, celor de lângă voi, să le transmiteți că Iisus există, că Iisus acționează. Vă dați seama că aceasta înseamnă a găsi comoara ascunsă! Și să transmiteți aceasta în mod reciproc… Priviți-vă în ochi, transmiteți mesajul că Iisus e viu, că Iisus există, că Iisus acționează!
Gândiți-vă o clipă la acea înmulțire a pâinilor, unde mai mult de cinci mii de persoane au fost săturate; dacă unul dintre cei prezenți la înmulțirea pâinilor ar fi mâncat doar pâinea, și-ar fi umplut stomacul, s-ar fi săturat, fără să fi știut cine a înmulțit-o! S-ar fi gândit doar că au ajuns zece căruțe cu pâine, o sută de căruțe de pâine ca să sature acea mulțime, și nu ar fi aflat că acolo era Cineva care a înmulțit pâinea! Ar fi mâncat pâinea și nu ar fi descoperit că acolo era Cineva care o înmulțise. La fel e și pentru noi. Să stăm unul lângă celălalt, fără să descoperim că Iisus e prezent, că Iisus înmulțește pâinea, că Iisus înmulțește lucrurile noastre mărunte.
Și apoi vine răspunsul inevitabil: „Ce am făcut eu pentru Iisus?” Spuneți și numai: „Mi-am mușcat limba ca să nu răspund urât soțului meu, soției mele, gândindu-mă tocmai la Iisus, la răbdarea Sa; am dus coșul de gunoi gândindu-mă la Iisus”; spuneți aceste lucruri! Sau ce ați vrea să povestiți? Am făcut o minune în numele lui Iisus?! Spuneți-mi și mie că am nevoie și eu de minuni… Dar cred că minunea cea mai mare este să transformăm lucrurile ordinare în lucruri extraordinare. E mai prețios să transform metalul obișnuit în aur decât să caut semne extraordinare. Prețiozitatea lucrurilor obișnuite! Acționez în acest mod pentru Iisus… primesc în numele lui Iisus… gândindu-mă la Iisus… pentru că Iisus e cu mine… Lucruri foarte mici: am închis ușa, am deschis fereastra, am închis robinetul, am ascultat cu răbdare… Lucrurile cele mai mici… Spuneți-le! Aceasta vrea să arate voința temeinică de a menține vie legătura cu Iisus. Aceasta trebuie să reiasă, vreau să mențin vie legătura cu soția mea, cu soțul meu, vreau să mențin vie legătura cu Iisus!
Dacă această legătură nu este menținută vie, ajungem să-L uităm, va face parte din albumul de fotografii, dar nu va mai fi o persoană vie, prezentă în casa mea. Vă e suficientă o icoană cu Iisus rezemată de perete sau vreți să Îl aveți pe Iisus viu în casa voastră? Depinde de modul vostru de a-L trata, dacă-L considerați viu! E acolo cu voi pregătind de mâncare, e acolo cu voi la muncă, e acolo cu voi conducând mașina.
A împărtăși înseamnă a-ți dărui sufletul fraților, a dărui ceea ce avem mai intim, adică ce a făcut Iisus pentru mine și ce am făcut eu pentru Iisus! Domnul să ne ajute să fim capabili și încrezători să-L vestim pe Iisus și să invităm și pe alți frați în comunitate, pentru că e atât de frumoasă întâlnirea cu El, încât nu pot să nu spun cât de frumos este a sta cu El!
