ÎPS Iosif își sărbătorește ziua onomastică
Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, își sărbătoreşte în 31 iulie 2017, ziua onomastică. Cu această, Patriarhul Daniel i-a transmis un mesaj de felicitare.
IPS Iosif s-a născut în data de 19 februarie 1966, la Vişeu de Jos, judeţul Maramureş.
A absolvit Liceul „Gheorghe Şincai” din Baia Mare, Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna” din Sibiu (1989-1993, licenţa 1993) şi un program de doctorat la Institutul de Teologie Ortodoxă „Sfântul Serghie” din Paris (1994-1998), cu tema „Taina persoanei umane la Sfântul Simeon Noul Teolog”.
Hirotonit diacon (19 octombrie 1993) şi preot (26 octombrie 1993) celib pe seama capelei Facultăţii de Teologie din Alba, a fost duhovnic şi preparator (catedra de Morală) în cadrul Facultăţii şi profesor (Istoria bisericească şi Patrologie) la Seminarul teologic (1993-1994). În 17 aprilie 1994 a fost tuns în monahism primind numele de Iosif. A deservit ca preot şi duhovnic Mănăstirea de maici „Acoperământul Maicii Domnului” de la Bussy-en-Othe, Yonne, Franţa (1994-1998).
La 29 noiembrie 1997, Adunarea electorală a Arhiepiscopiei Europei Occidentale şi Meridionale l-a ales Arhiepiscop. A fost hirotonit la 15 martie 1998, în catedrala greacă Sfântul Ştefan din Paris, de un sobor de 12 ierarhi, în frunte cu Mitropolitul Serafim al Germaniei şi Europei Centrale şi cu Mitropolitul grec Ieremia al Franţei.
În jurisdicţia Arhiepiscopiei se află parohiile şi comunităţile române din Franţa, Elveţia, Spania, Portugalia, Italia, Olanda, Belgia, Anglia, Irlanda. În 1998, Arhiepiscopia cuprindea 30 de parohii; în prezent, sunt organizate peste 130 de parohii şi comunităţi. La 21 octombrie 2001, Arhiepiscopia a fost ridicată la rang de Mitropolie, Înaltpreasfinţia Sa dobândind titlul de Mitropolit.
Ca episcop, este membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi membru al Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa. În perioada 2001-2002, a fost locţiitor al scaunului vacant de Arhiepiscop al Americii şi Canadei, în care calitate a contribuit la reînnoirea Arhiepiscopiei.
Din anul 2002 este numit de către Sfântul Sinod director al Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene (Bruxelles).
Sursa: basilica.ro