Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci

Citeam undeva că etimologia cuvântului „educaţie” vine din latinescul “ex” şi “duco”. Adică “a scoate afară” sau “a scoate din”. Ştiam că “educaţie” înseamnă “a băga înăuntru”. Adică a introduce date în mintea unui om ca într-un procesor. Şi, în funcţie de ce-a acumulat pe disketa minţii, aceea va scoate! Nimeni nu poate vorbi despre izotopi, Niagara sau teorema lui Pitagora, dacă nu a ronţăint informaţia.

Noi încercăm să punem în minţile oamenilor reguli, legi, informaţii. Şi chiar religie. Dar anticii, spuneau că prin educaţie trebuie scos afară… Ce? Răul, dezordinea! Păcatul! Dumnezeu tocmai de aceea are toate poruncile cu negaţie! Să nu furi, să nu curveşti, să nu mărturiseşti strâmb…, zice Decalogul. Să nu fie nimeni sodomit… Să nu alergaţi la acelaşi potop de desfrâu cu ei (lumea)… Să nu neglijezi pe cei din casa ta (vei fi considerat mai rău ca un necredincios!, zice Sf. Pavel). Să nu zici în inima ta că “nu există Dumnezeu” (numai nebunii o fac, zice David psalmistul). Şi cu toate nu-urile, oamenii au trecut înainte. Dar succesul, fericirea, pacea au lipsit de la ei.

În învăţătura sa, Biblia are o mulţime de interdicţii. Nu pentru că e rea, nu pentru că e dictatoare. Nu pentru că îi place să constrângă, să arate cu degetul spre ceilalţi. Ci pentru că vrea să scoată răul din oameni. Sunt atâtea învăţături, consilieri, filosofii şi religii. Ele ne toarnă cu găleata informaţii în cap, dar nu pot scoate nici cel mai mic şarpe din inimi. Deşi învăţaţi, comuniştii persecută pe cei ce nu-s ca ei, musulmanii dărâmă turnuri gemene, politicienii promit poduri şi unde nu sunt râuri, medicii chiuretează femeile ca pe cănile murdare de iaurt, tinerii beau ca pe energizante măgăriile vârstei, bătrânii sunt egoişti, biserica este încă un arici pentru lume.

Când oamenii vor înţelege că învăţătura oferită de biserică nu este “să bage informaţii” în credincioşi, ci să scoată întâi afară răul din ei, atunci vor dispare certurile, minciunile, divorţul, avortul, defăimarea. Şi chiar nepăsarea! Altfel, vom alerga mai departe ca o pasăre cu picioruşele firave pe pământ, uitând de ce are aripile!

Aceasta încercăm de fiecare dată prin cuvântul de învăţătură de după evanghelie. Nu îl rostim pentru a ne etala orişicare calităţi sau a strâmba cumva cuvântul scripturii. Ci pentru a îndrepta, a mângâia, a încuraja. Aşadar, spune textul de azi:

34. Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie. 35. Căci cine va voi să-şi scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul Său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. 36. Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul?

Crucea înseamnă răstignire. Răstignirea înseamnă jertfă. Jerfta înseamnă dragoste. Iubire. Trebuie să iubești, indiferent de circumstanțe. Era Hristos cu psihicul la pământ, peste câteva ore cerea depărtarea unui pahar. Dar nimeni nu are voie să ia durerea, pierderea, suferința ca pe o motivație de a nu mai iubi. Întoarcerea spre propria durere se lasă cu depresii și alte variate tulburări.

Dragostea trebuie să fie nediscriminatorie. Știa că Iuda avea sclipiri de argint în ochi, știa că Petru se va lepăda, știa că cei zece vor fugi de la cruce, dar le-a spălat picioarele la toți pentru că trebuie să mă iubești când merit mai puțin. Auzi? Trebuie să mă iubești când merit mai puțin. Masa creștinismului e masa celor 300 de cavaleri ai regelui Artur, masă rotundă unde nimeni nu-i șef și nu poate sta în ,,capul mesei” (în mitul arthurian, Masa Rotundă era masa în jurul căreia se adunau regele Arthur și cavalerii săi. Regele Arthur sau Artur este un rege britanic legendar, reprezentând idealul cavaleresc, atât în război, cât și în pace. De-a lungul timpului, popularitatea poveștilor despre regele Arthur a crescut, depășind granițele Marii Britanii. După cum sugerează și numele, ea nu avea un cap, și deci toți cei care stăteau în jurul ei ocupau poziții egale).

E greu să iubești un pedofil, un homosexual, o travestită, un iuda, un negru, un hoț, un senator, un sectar, un obraznic, un arogant, dar dragostea nu are culoare confesională, politică, socială, etnică, economică.

Dragostea trebuie să fie stăruitoare. Apostolul Petru nu a vrut să fie spălat pe picioare și Iisus l-a obligat să-și bage picioarele în lighean, pentru că iubirea ce slujește nu-i un cartof copt de care să te scapi cât mai repede din palme. Exact cum ai fi dacă ar trebui să duci mâncare la niște sărmani, suni la sonerie și îți spune vecinul că sunt plecați în oraș. Pleci rapid și mulțumit, gândindu-te că dacă Domnul voia ca ei să primească zahărul tău, îi ținea acasă, nu-i lăsa să umble creanga prin oraș.

Învață că pe unii trebuie să-i săruți în somn, că altfel nu te lasă. Să le bagi cu forța în traistă pentru că sunt pudici, să-i obligi să învețe, să meargă la școală, să ia un tratament, să vină la biserică.

Dragostea nu înseamnă doar o floare dăruită după un potop de vorbe dulci sau un SMS plin de emoticoane cu inimioare, ci și să coci o plăcintă, să repari o chiuvetă, un acoperiș, un set de cauciucuri pentru iarnă. Dragostea e verb… Acţiune!

Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie.