N-am venit să cerem, am venit să dăm…
Știu, știu. Nu e vremea colindelor. Dar trebuie să găsesc un titlul la gândul ce am a vi-l pune la inimă, mai ales tinerilor. Ca să nu ne mai bosumflăm niciodată când presa de partid, de stat și de patron nu vede că existăm cu numele lui Hristos pe buze și în inimi. Am citit atent cum s-au scuzat tehnicienii de presă, constructorii de știri și știrioții de cultură că nu au băgat în seamă ITO 2017 (ca și ITO 2016, 2015, 2014…). Nu. E clar că nu avem școala lor de comunicare, nu ne rebrenduim după of-ul din punga platnicilor lor, suntem involuți și inculți în ceea ce privește vânzarea pe publicitate, ca și în aranjarea imaginilor astfel încât să părem agresivi, contondenți în exprimare, răutăcioși. Cuminții nu se vând bine. Liniștiții nu produc frică. Nu contează pentru oamenii fricii.
Atunci, de ce ne-ar păsa că scriu sau nu de noi, de ce ne-ar păsa că propun sau nu imagini cu un tineret cuminte sau, mă rog, cumincior că, vorba unui prieten de Fb – ha, ați văzut că a prins FB = Forța Bisericii – nu suntem uși de biserică nici noi? Doar pentru că atunci când ne prind că gafăm ori ne prostim ne amendează cu maximă severitate? E foarte bine așa, sunt antivirusul la virusarea cu lenea duhovnicească. Nu sunt ce par. În fond, nu există dacă nu-i citim și nu-i ascultăm, dacă nu-i căutăm pe Google ori pe motoarele de căutare. Sunt triști, piperniciți, fără vlagă, bolnavi de oboseală și rating. Da, ratingul e motorul progresului lor financiar, se laudă cu el, trăiesc din el, mor pentru el. Eram convins că orice știre despre vreo dramă din Biserică, și ce alta este moartea unui copil, va hălădui prin media profesioniștilor. Vor exclama, cu ochii dați peste cap, vor invoca o cultură pe care nu o au și o experiență pe care nu o posedă. Iar noi, triști, vom accesa din plin la creanțele lor culturale… Sau poate că mă înșel.
Totuși, ca oameni ai lui Hristos, n-am venit să cerem, am venit să dăm. Am fost 7000, ba chiar mai mulți mi-ar zice Daniel Buzdugan privind dinspre scena de sâmbătă seara, am fost vii și ne-am împrietenit. Fiecare val de aplauze a însemnat 7000 de like-uri, fiecare Cruce făcută peste piept, 7000 de îmbrățișări cu Dumnezeu. Nu e puțin. Am venit să dăm și fiecare om întâlnit pe stradă, fiecare coleg către care ne-am întors povestindu-i cum a fost, fiecare parohie în care am dat mărturie a însemnat o creștere a audienței cum niciodată, dar niciodată, nu o vor avea specialiștii media. După formula lor cheltuiam de 100 de ori mai mult, pentru de 1000 de ori mai puțin, într-un spațiu redus la un platou și două camere, cu un rating egal cu numărul operatorilor ce filmau în direct. Sigur că sunt rău, dar ce vă închipuiți că înseamnă numărătoarea la care au redus audiența?
De aceea, îi rog pe cei din presa atentă la orice prostie a bisericașilor, dar neatentă la Biserică, să ne ierte. Nu, nu o să putem lucra niciodată ca voi. Nu, nu ne-am dat seama că vă deranjăm, că vă vrem corect și liber lângă noi. V-am încălcat libertatea de alegere și mai ales libertatea de a răspunde intereselor postului ori trustului media din care faceți parte cu moneda deplinei indiferențe la viața României. Iertați-ne! Noi nu ne vom ierta niciodată dacă vom lucra așa, discriminatoriu cu valorile adevărate, neatenți la bucuria tinerilor, la modul în care își caută libertatea. Dar măcar nu mai scrieți prostii despre noi, noi care suntem Biserica. Nu. Nu trăim cu frică; nu, nu ne hrănim cu iluzii și nici nu tremurăm la amenințările lumii. Nu ne îmbătăm cu aghiazmă, stați calmi, iar faptul că pupăm moaștele ne privește personal, cum pe voi nu vă mai privește nimic de mult, de tare demult. Nu, nu suntem roboței sacrosancți. Uitați-vă! Mâncăm pizza ca voi, unii bem coca-cola și nu trebuie să fim speriați cu plămâni canceroși, ca să nu fumăm. Iubim ca voi, trăim și suntem cel puțin la fel de creativi. În plus, n-am venit să cerem. Să cerșim puncte de suspensie… Am venit să dăm. Dar din darul lui Hristos.
Pr. Constantin Necula
Sursa: doxologia.ro
