15 noiembrie 2017 – Începtul Postului Nașterii Domnului. Zile binecuvântate de post!
Postul Nașterii Domnului (al Crăciunului) a fost rânduit de Biserică pentru a-i pregăti pe credincioși spre cuviincioasa întâmpinare și serbare a marelui praznic al nașterii cu trup a Mântuitorului Iisus Hristos. El aduce aminte creștinilor de patriarhii și drepții din Vechiul Testament, care au petrecut timp îndelungat în post și rugăciune, în așteptarea și cu nădejdea venirii lui Mesia – Izbăvitorul. Acest post începe în 15 noiembrie și se încheie în ajunul praznicului, pe 24 decembrie.
Ca vechime, cele dintâi mențiuni despre practicarea acestui post provin din secolele IV-V, de la Fericitul Augustin și episcopul Leon cel Mare al Romei, care a rostit nouă cuvântări despre acest post, numit „postul din luna a zecea”. Dar, la început, creștinii nu posteau toți în același fel și același număr de zile. Așa, de exemplu, unii posteau numai șapte zile, alții șase săptămâni; unii țineau un post mai aspru, alții unul mai ușor. Sinodul local din Constantinopol, ținut la anul 1166 (sub patriarhul Luca Hrisoverghi) a uniformizat durata postului Nașterii Domnului în Bisericile Ortodoxe, hotărând ca toți credincioșii să postească timp de 40 de zile, începând de la 15 noiembrie. Se lasă sec în seara zilei de 14 noiembrie (pomenirea Sf. Apostol Filip și a sfântului ierarh Grigorie Palama); iar dacă această dată cade miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi mai înainte. Postul durează până în seara zilei de 24 decembrie, inclusiv.
După unii tâlcuitori ai cultului ortodox, prin lungimea sau durata lui de 40 de zile, acest post ne aduce aminte de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Tot așa și creștinii, postind 40 de zile, își curățesc sufletele și trupurile și se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu, Cuvântul cel Viu, nu scris cu litere, ci întrupat și născut din Sfânta Fecioară. După alți tâlcuitori ai cultului, postul Nașterii mai simbolizează și noaptea întunecoasă a Vechiului Testament.
Ca fel de postire de bucate, postul Nașterii Domnului este de asprime mijlocie – ca și al Postul Sfinților Apostoli -, mai puțin riguros decât Postul Mare, având multe dezlegări la pește, ulei și vin.
După rânduiala din pravile, în timpul acestui post, în mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea, până la Ceasul IX (circa 3-4 P.M.), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte fără untdelemn; marțea și joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește (afară de răstimpul dintre 20-25 decembrie, când postul devine mai aspru). Dacă lunea, marțea sau joia cade serbarea vreunui sfânt cu doxologie mare, se dezleagă la pește, iar miercurea și vinerea, în acest caz, se dezleagă la untdelemn și vin, dar se mănâncă numai o dată pe zi. Dacă se întâmplă miercuri și vineri un sfânt cu Priveghere, ori hramul bisericii, atunci se dezleagă la untdelemn, pește și vin. Dezlegare la pește se dă de asemenea la praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), în orice zi ar cădea.
Ultima zi a postului Nașterii (24 decembrie), numită ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decât celelalte zile: se ajunează până la Ceasul IX (cca. ora 15:00), când se obișnuiește să se mănânce, în unele părți, grâu fiert amestecat cu fructe și miere, în amintirea postului lui Daniel și al celor trei tineri în Babilon (Daniel I, 5, 8-16). În unele părți se ajunează în această zi până la răsăritul luceafărului de seară, care ne aduce aminte de steaua care a vestit magilor Nașterea Domnului. Această ajunare amintește totodată postul ținut odinioară de catehumenii care în seara acestei zile primeau botezul creștin și apoi prima împărtășire, la liturghia săvârșită atunci în acest scop (Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, care în prezent se săvârșește dimineața).
