Duminica Sfintei Cruci
Conform Scripturii nu avem decât două căi: una largă, fără restricţii morale, şi una strâmtă care Îl urmează pe Hristos şi care duce la viaţă veşnică (Matei 7, 13-14). Poţi să serveşti pe Dumnezeu sau pe stăpânul acestei lumi, pe cel rău (Ioan 12, 31), nu există cale neutră; ori serveşti pe unul şi Îl superi pe celălalt, nu poţi servi la doi stăpâni.
Mulţi oameni spun că ei sunt: „creştini”, însă ei nu Îl urmează pe Domnul şi învăţătura Acestuia, ci principiile lumii. Este important să aflăm adevărul despre noi, căci destinul nostru veşnic depinde de răspunsul la această întrebare: „Eşti tu un ucenic al lui Iisus Hristos”? Domnul a lăsat în Scripturile creştine peste 100 de învăţături şi porunci, le cunoşti? Le trăieşti? Asculţi de Domnul în fiecare moment al zilei? În viaţa zilnică ei decizii de capul tău sau cerând sfat de la Hristos? Ai împlinit condiţiile cerute de Hristos în Evanghelie prin care să devii ucenic al Lui? Analizându-ţi viaţa vei vedea cum stau lucrurile, şi îţi vei da seama dacă eşti sincer, dacă eşti sau nu, un ucenic al Lui! Să vedem în continuare: Condiţiile uceniciei creştine sunt expuse clar în Evanghelie când Domnul a precizat: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga” (Matei 16, 24-25; şi Marcu 8, 34-38; Luca 9, 23-26). În acest pasaj sunt precizate trei condiţii:
- „să se lepede de sine”. Ce înseamnă aceasta? Cu toate că mulţi preoţi, conducători religioşi vorbesc doar de ce câştigăm dacă devenim ucenici ai lui Iisus, El însă ne spune din start că ucenicia înseamnă, în primul rând, a pierde ceva, trebuie să te pierzi pe tine, planurile tale, preocupările tale, ca să-L câştigi pe El. Doar dacă te vei lepăda de sine şi vei asculta de El, Îl vei câştiga pe El şi te vei umple cu El, şi vei câştiga o altă viaţă: viaţa veşnică; o altă avere: o comoară cerească-spirituală, o altă familie: familia Domnului. Nu putem vorbi de o ucenicie, fără lepădare de sine, căci trebuie să ne lepădăm de orice poftă, dorinţă, preocupare, care nu este în armonie cu voia Stăpânului. Astfel, dacă până acum am avut dorinţe care erau îndreptate spre noi, prin lepădarea de sine, ajungem să avem doar dorinţe îndreptate spre Hristos. Devenind un singur duh cu Stăpânul, voinţa Lui va fi voinţa voastră, dorinţa Lui, dorinţa voastră, plăcerea Lui, plăcerea voastră! Dar şi Viaţa Lui, va deveni şi viaţa noastră, împărăţia Lui va fi şi împărăţia noastră.
Cea mai grea cruce e lepădarea de sine. Nu poţi să fii liber fără aceasta, fără lepădarea de sine, libertatea cu atât se plăteşte. A fi creştin înseamnă mai mult decât aparţinerea ta doctrinară la creştinism. A crede în Iisus Hristos înseamnă mai mult decât semnifică vorbele. Iată ce înseamnă a te strămuta din tine în El, înseamnă a-L avea pe El în inima ta, a-L face pe El inima ta, înseamnă să ai un moment, o clipă în viaţa ta în care te-ai întâlnit real cu Iisus; clipă care să nu-ţi ajungă viaţa întreagă de a o desfăşura între oameni. De altfel acesta şi este semnul că eşti un convertit al lui Iisus, că te-ai dedicat Lui irevocabil. Toată vremea ta viitoare nu-i decât desfăşurarea clipei aceleia, – decizia -, a cărei bogăţie nu se mai termină.
Până nu te-ai lepădat de tine, eşti o fântână seacă; iar dacă te-ai lepădat de tine şi te-ai dedicat lui Iisus, El te-a schimbat în izvor de apă vie. Numai aşa poate sufletul să ajungă la sine însuşi, la El – cel adevărat, lepădându-se de sine şi strămutându-se în Dumnezeu. Nu ştiu pe lume o biruinţă mai mare ca aceea de a te lepăda de tine şi a ajunge liber; e trăirea libertăţii duhului: Adevărul vă va face liberi.
- „să-şi ia crucea”. La ce se referă aici Iisus? El nu se referă la a purta o cruce la lănţişor sau a venera crucea. Nu. A lua crucea înseamnă a lua decizia zilnic să crucifici în viaţa ta: păcatul, firea (natura păcătoasă), lumea, plăcerile păcătoase (Galateni 2, 20; Galateni 5, 24; Galateni 6, 14). A-ţi lua crucea poate însemna a suferi batjocuri sau persecuţii pentru numele Lui! A purta crucea zilnic implică o viaţă de sacrificiu, o viaţă guvernată de jertfire pentru alţii, căci nici Iisus nu a venit să fie slujit; ci El să slujească şi să-şi dea viaţa ca preţ de răscumpărare pentru mulţi (Marcu 10, 45). Crucea trebuie purtată zilnic, nu doar în anumite ocazii, Domnul a spus clar în Luca 9, 23: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să-Mi urmeze Mie.” A lua zilnic crucea însemnă să decidem în orice moment pentru ascultare, aceasta implică a crucifica pornirile cărnii ce vrea să ne tragă în altă direcţie, a sacrifica orice plăcere nelegiuită de dragul sfinţeniei! Aceasta înseamnă a rămâne în Cuvântul Lui în orice situaţie (Ioan 8, 31), chiar dacă ascultarea aceasta înseamnă: suferinţă, înseamnă: a duce crucea!
- „şi să Mă urmeze”. Ce înseamnă a-L urma pe Iisus? A-L urma pe Iisus înseamnă a ne topi în voia Lui, a da la o parte interesele personale, a fi fideli în ciuda încercărilor (Luca 22, 28). A fi ucenic nu înseamnă al urma pe Iisus ocazional; ci permanent. El Însuşi îi spune unui om care dorea ca mai întâi să pună interesele personale următoarele: „Nimeni care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu.” (Luca 9, 62). Prin urmare, nu este vorba de a-L urma pe Iisus doar duminica sau în unele perioade de timp, ci continuu, fără să ne mai uităm înapoi la ce am pierdut, precum soţia lui Lot (Geneza 19, 26; Luca 17, 32); să privim înainte la Cel ce ne iubeşte şi a murit pentru noi.
A fi ucenic al lui Hristos nu implică doar obligaţii, ci şi drepturi, Domnul le face următoarea promisiune: Dacă rămâneţi în Mine şi dacă rămân în voi cuvintele Mele, cereţi orice veţi vrea şi vi se va da. Iată că ucenicul care rămâne în Domnul prin ascultarea faţă de El are harul ca orice va cere, să primească!
De când Iisus Nazarineanul a atârnat pe lemnul crucii, în Ierusalim, sfârşindu-şi viaţa pe acest pământ în chinuri groaznice, crucea nu mai înseamnă două bucăţi de lemn dispuse transversal pe care atârnă trupul unui om, prins în câteva cuie; ea nu mai este simplul obiect de tortură, pe care se răstigneşte odată cu carnea şi fărădelegea săvârşită. În faţa Crucii Domnului nostru Iisus Hristos ne plecăm astăzi genunchii şi lăsăm să ne coboare ochii în pământ, săpând în noi cea mai adâncă recunoştinţă faţă de Cel Care atârnă pe ea. El a fost străpuns pentru păcatele nostre şi a murit pentru mine, a murit pentru tine, a murit pentru cel de lângă tine, pentru toată suflarea umană, pentru cei care Îl cunosc şi pentru cei care nu-L cunosc. A murit lăsând să I se consume viaţa uşor…
Unde este Crucea? Unde nu este ea întâlnită? Ea atârnă maiestuos pe peretele camerei mele; ea stă în locuinţa celor pe care îi cunosc; ea stă pe pieptul a milioane şi milioane de oameni; cu ea se termină grandoarea oricărei catedrale sau a oricărei biserici mici; ea tronează asupra atâtor dealuri şi coline; ea stă modestă şi tăcută la margine de drum; sub ea se odihneşte trupul oricărui răposat creştin. Cu ce semn mai potrivit să înceapă să se mişte mâna dreaptă dimineaţa, dacă nu cu cel al sfintei cruci? Cu ce semn să fie sfinţită munca unei zile întregi dacă nu cu cel al sfintei Cruci? Şi ce semn să încoroneze truda unei zile, dacă nu cel al mântuirii noastre.
Unde este Crucea? În viaţa oricărui om. Ea se ascunde în orice istorie, consfinţeşte în mod misterios orice biografie, se mulează pe orice înfăţişare umană, însoţeşte orice vârstă a vieţii şi capătă orice mărime. Nimeni nu se poate dispensa de ea şi nimeni nu poate trăi în aşa fel încât s-o evite, indiferent dacă o cunoaşte sau nu, indiferent dacă este creştin sau nu. Cum să stăm în faţa ei şi ce să facem cu ea? Cel care a atârnat pe ea o cunoaşte bine. El ne spune ce să facem ea şi ne dă de înţeles ce nu avem voie să facem cu ea: cine vine după Mine, să-şi ia crucea şi să-mi urmeze! Să-şi ia crucea!
Să-şi ia crucea! Neapărat să şi-o ia! Ea nu e de lepădat. Pe ea nu trebuie s-o dispreţuim. Ea trebuie luată oricât de grea este, oricât de insuportabilă şi enervantă ar părea, oricât de epuizantă şi neînţeleasă ar fi. Nu! Ea nu trebuie lăsată cu niciun preţ. Ea trebuie luată pentru că în purtarea ei se ascunde rostul vieţii noastre, fericirea din interiorul nostru, mulţumirea inimilor noastre. În primirea ei se ascunde marea înţelepciune de a-ţi trăi viaţa pe acest pământ. Suntem purtători de cruce, în urma Celui care a purtat-o pentru noi. Ne purtăm crucea pentru că şi El a purtat-o. E atât de greu uneori. Survin atâtea prăbuşiri, atâtea extenuări, atâta revoltă, atâtea interogaţii. Şi totuşi… închinându-ne Crucii Lui şi urmându-L, îmi doresc ca toţi să ne purtăm crucea.
