Conferinţa preoţilor din Protopopiatul Madrid Est

În data de 16 octombrie a.c., a avut loc în biserica Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Alcalá de Henares, întrunirea de toamnă a preoţilor protopopiatului Madrid Est.

Au fost prezenţi preoţii protopopiatului, după cum urmează: Pr. Adrian Pintea, din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” – Alcalá de Henares; Pr. George Cimpoca, din Parohia “Sfântul Nectarie Taumaturgul” – Coslada;  Pr. Emilian Geabana, din Parohia „Sfântul Cuvios Ioan Casian” –  Guadalajara; Pr. Sergiu Adrian Covaci, din Parohia „Întâmpinarea Domnului” – Mejorada del Campo; Pr. Ștefan Șupeală, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” – Rivas Vaciamadrid; Pr. Mihai Cătălin Savu, din Parohia „Sf. Mare Mucenic Pantelimon” – Torrejón de Ardoz; Pr. Ioan Sebastian Hârț, din Parohia „Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop” – Villarejo de Salvanés.

La începutul zilei a fost săvârşită Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, urmată de conferinţa propriu-zisă, a cărei temă propusă a fost „Unitatea Bisericii în faţa noilor provocări contemporane”, iar susţinătorul ei, Pc. Pr. Ștefan Șupeală, din Parohia „Sfântul Mare Mucenic Mina” – Rivas Vaciamadrid.

Din cele prezentate şi discutate în cadrul întrunirii am sintetizat:

1. Marile adevăruri creştine, cunoscute, asumate, promovate de generaţiile anterioare, sunt acum adevărate taine/necunoscute pentru mulţi creştini contemporani, în special tineri. Riscul este ca în următoarea decadă lumea religioasă să fie un mozaic al diversității și lipsei de coeziune. Cunoaşterea Scripturii a devenit imperativă pentru creştinul contemporan.
2. Creştinii se izolează de lumea în care trăiesc. În ciuda dezvoltării tehnologice, creştinii sunt din ce în ce mai izolaţi faţă de necreştini. Ei devin tot mai concentraţi pe problemele interne şi tot mai puţin orientaţi spre misiunea externă. Foarte puţini plănuiesc să invite pe cineva la biserică, la Sfânta Liturghie, la Sfintele Taine sau la alte evenimente comunitare. Tinerii nu sunt dispuşi să discute cu prietenii lor despre religie. Copiii născuţi în familii creştine sunt mai puţin atraşi de biserică pentru că în căminele lor nu se prea vorbește despre credință. Riscul este ca, în contextul în care ateismul şi pluralismul câştigă teren, o discuție despre credinţa creştină să fie o raritate. Biserica este provocată să-şi deprindă membrii ei actii să discute relevant despre credinţa lor.
3. Oamenii sunt mai puţin interesaţi de soluţiile spirituale şi mai mult de cele pragmatice. Pentru mulţi dintre creştini, mai ales tineri, priorităţile sunt educaţia, cariera, prieteniile, călătoriile. Credinţa are cumva locul ei, dar undeva în rândul din spate şi nu pare a fi nici obstacol, dar nici ajutor în împlinirea vieţii. Lumea vitezei lasă tot mai puţin timp pentru reflecții. Meditaţia se îndreaptă mai mult către presiunile economice sau relaţionale, nu spre viaţa spirituală, duhovnicească. Nu mai este timp pentru meditaţie, tăcere, singurătate, simplitate. Riscul este acela al compartimentării vieţii, în care spiritualitatea și credinţa devin superficiale şi nu prea au de-a face cu organizarea şi succesul vieţii. Provocarea pentru biserică este să demonstreze potenţialul şi valoarea credinţei în trăirea unei vieţi împlinite.
4. Interesul pentru activităţi în biserică, altele decât cele care implică rugăciunea, lectura, liturghia. Riscul este acela al unei biserici implicată doar social pe baza unui sentiment civic, a unei responsabilităţi cetăţeneşti, fără principiul misiunii creştine şi fără o ilustrare a principiilor Evangheliei.
5. Ideea de toleranță asaltează biserica. Lipsa cunoaşterii informaţiei scripturistice şi a încrederii în deţinerea unor adevăruri a făcut ca membrii Bisericii să se teamă să ia poziţii ferme în confruntarea cu anumite dileme. De teama de a nu fi catalogat ca intolerant, legalist sau judecător, creştinul contemporan a devenit tolerant în faţa unui val de comportamente şi filosofii dubioase. Practic, creştinul se teme să fie dogmatic, iar noua „dragoste creştină” înseamnă evitarea conflictului şi a confruntării. Riscul este acela de a accepta ideea de relativism în toate, fără valori morale absolute, conform Scripturii. Creştinul trebuie să găsească echilibrul între cunoaşterea şi rostirea autentică, nedisimulată a adevărului şi punerea acestuia în practică prin dragoste faţă de cel de lângă el.
6. Influenţa Bisericii în cultura comunităţii este insesizabilă. Deşi creştinismul a avut un cuvânt şi o influenţă puternică în trecut, în construţia societății actuale din ce în ce mai puţini oameni pot identifica un aport specific al Bisericii în zilele noastre. Dimpotrivă, cu ajutorul presei, mult mai uşor se pot identifica „relele” produse de Biserică şi de către unii exponenţi ai ei în societate. Riscul este ca Biserica să devină o instituție moartă, cu o imagine negativă, dincolo de ziduri inaccesibile. Provocarea pentru creştini este aceea a roadelor, a comportamentului care să vorbească de la sine. O viaţă creştină autentică este molipsitoare şi nu va rămâne neobservată.
7. Probleme ale familiei astăzi: slăbirea vieţii spirituale în familie; dorinţa de câştig material imediat şi cu orice preţ; concubinajul şi căsătoriile de probă, infidelitatea conjugală, divorţurile; lipsa unei educaţii corespunzătoare a copiilor; avorturile şi disensiunile în familie; ofensiva publică a unor manifestări sexuale contrare familiei naturale şi tradiţionale; ideologia de gen etc.

Concluzii.

1. În acest context se impune ca obligativitate catehizarea de către părinţii slujitori atât a creştinilor care frecventează în mod regulat biserica şi sfintele slujbe, dar mai ales a acelora care iau contact cu viaţa bisericii în împrejurări legate de săvârşirea anumitor taine sau ierurgii. Creştin adevărat este acela care, fiind botezat, crede, cunoaşte şi mărturiseşte învăţătura creştină.
2. Ca orice limbă străină, limbajul simbolic al Bisericii şi al cultului creştin trebuie învăţat. Sub inspiraţia Duhului Sfânt, marii Părinţi şi Doctori ai Bisericii au dedicat multe cateheze şi scrieri acestei pedagogii dumnezeieşti. Însă atunci când această învăţătură pe care Biserica ne-o transmite neîntrerupt este ignorată de marea masă a credincioşilor, calitatea participării la viaţa liturgică şi duhovnicească scade, iar păcatele încep să-şi facă cuib în vieţile oamenilor.
3. Dacă e adevărat că fiecare trebuie să-şi urmeze conştiinţa, fiecare este obligat în conştiinţă să se informeze, ca să nu acţioneze orbeşte. Căci a-ţi urma conştiinţa nu înseamnă «subiectivism» sau «urmarea gustului propriu». Pentru a se informa mai bine, creştinul se aşază cu umilinţă, cu smerenie şi disponibilitate la şcoala Cuvântului lui Dumnezeu, a comunităţii bisericeşti.
4. Pentru botezul copiilor este mare nevoie de o pregătire corespunzătoare a părinţilor şi a naşilor, ca aceştia să-şi dea mai bine seama că harul credinţei pe care l-au primit li s-a dat şi pentru a transmite copiilor lor credinţa. Căci credinţa ce „dormitează” în conştiinţa copilului se afirmă o dată cu trezirea inimii şi a inteligenţei lui. Nicio cateheză nu o va înlocui pe aceea care însoţeşte primul gest al copilului când el învaţă să-şi facă semnul crucii sau când învaţă să-i vorbească Tatălui de îndată ce gângureşte primele cuvinte către părinţii săi. Cei care îşi botează copilul făgăduiesc prin aceasta să-l însoţească şi în viaţa de credinţă.

Ultima parte a conferinţei a fost consacrată analizei unor aspecte privind îmbunătăţirea slujirii preoţeşti, a implicării în activităţile de organizare a filialelor Nepsis din parohii, a pregătirii perioadei Postului Naşterii Domnului, a Festivalului de colinde şi a activităţilor specifice din comunităţile parohiale.

Parohia “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Alcalá de Henares a fost înfiinţată prin Decizia Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Iosif Pop, în data de 19 ianuarie 2001, ca răspuns la cererea credincioşilor ortodocşi români din această zonă, în marea lor majoritate fiind din Transilvania.

Începând cu data de 1 mai 2003, este numit ca paroh părintele Adrian Valerian Pintea, care slujeşte şi în prezent Din ianuarie 2003, parohia a primit o capelă din partea Episcopiei Catolice din Alcalá de Henares, în Calle Paseo de la Estación, nr. 17, prin bunăvoinţa episcopului catolic, Jesús Catalá Ibañez, unde şi-a desfăşurat activitatea până în anul 2017.

În data de 30 octombrie 2007 s-a semnat o Convenţie de colaborare între Primăria oraşului Alcalá de Henares, reprezentată de dl. primar Bartolomé González Jiménez, şi Parohia “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, prin care i-a fost concesionată acesteia din urmă o parcelă de aproximativ 1.700 m2 pentru construcţia bisericii parohiale.

În data de 25 mai 2008, în Duminica Samarinencei, pe locul viitoarei biserici parohiale, în prezenţa a peste 3.000 de credincioşi, a fost hirotonit primul episcop ortodox român al Episcopiei Spaniei şi Portugaliei, Preasfinţitul Timotei Lauran.

În data de 21 decembrie 2008, chiriarhul locului, împreună cu preotul paroh, Adrian Pintea, în prezenţa unui număr mare de credincioşi, a oficialităţilor locale, a domnului Bartolomé González Jiménez, primarul municipiului, a administratorului apostolic al Diocezei Catolice de Alcalá de Henares, Florentino Rueda, s-a pus piatra de temelie pentru construcţia bisericii. Construcţia bisericii şi a centrului parohial a început în septembrie 2010, în prezent efectuându-se lucrări de finisare şi amenajare.

Pr. George Cimpoca, protoiereu