Cuvânt pastoral al Preasfinţitului Timotei la Praznicul Naşterii Domnului – 2018

Către tot clerul şi poporul binecredincios din Episcopia Spaniei şi Portugaliei

Har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări!

„Şi fiind Dumnezeu desăvârşit, se face om desăvârşit

şi săvârşeşte cea mai mare noutate din toate noutăţile,

singurul lucru nou sub soare, prin care se arată puterea

infinită a lui Dumnezeu. Căci ce poate fi mai mare

decât ca Dumnezeu să se facă om?”[1]

Preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioase maici și iubiți credincioși,

Observăm din viața noastră de zi cu zi, că toate cele ale lumii acesteia sunt supuse timpului și degradării. Toate cele lumești se învechesc și se alterează: alimentele, lucrurile, hainele, casele, satele și orașele. Noutățile pe care le auzim și vedem pe posturile de televiziune, în cadrul buletinelor informative, sau cele pe care le citim din presa scrisă, se învechesc și, după doar câteva zile, nu mai sunt de actualitate și nu mai prezintă interes. Până și omul, datorită păcatului, și-a stricat și continuă să-și piardă frumusețea cea dintâi cu care a fost împodobit de Dumnezeu. Însă, consecință a operei de mântuire săvârșită de Domnul și Mântuitorul Iisus Hristos, omul este iarăși înnoit prin împreuna-lucrare a lui cu harul lui Dumnezeu. Ascultați ce se citește la utrenia Praznicului Nașterii Domnului: „Pe cel căzut pentru neascultare, pe cel făcut după chipul lui Dumnezeu, pe cel ce era cu totul în stricăciune, pe cel lipsit de viața dumnezeiască cea bună, iarăși îl înnoiește, ca un înțelept Ziditor, că S-a preaslăvit!”[2].

Omul a fost creat de Dumnezeu să trăiască veșnic, iar datorită veșniciei, o dată cu Nașterea Domnului, în om este prezentă mai puternic dorința de înnoire. Ne place să înnoim tot ce se găsește în jurul nostru: ne reparăm și ne zugrăvim periodic casele, schimbăm hainele care se învechesc, ne curățim trupul etc.

Toate lucrurile exterioare pe care le facem dovedesc faptul că după intrarea păcatului în lume, omul, conștient sau inconștient, nutrește după dorința de înnoire, simte nevoia de a atinge din nou și chiar de a depăși starea duhovnicească cea dintâi, din care a căzut. Omul se împlinește doar atunci când Îl găsește pe Hristos și când poate să zică împreună cu Sfântul Apostol Pavel: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine”[3].

Iubiți credincioși,

În fiecare an, la Praznicul Nașterii Domnului, sărbătorim „singurul lucru nou sub soare, prin care se arată puterea infinită a lui Dumnezeu”, așa cum am auzit citindu-se mai sus din cuvintele Sfântului Ioan Damaschinul: facerea Fiului lui Dumnezeu om. Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos din Sfânta Fecioară Maria este „singurul lucru nou sub soare” care nu se învechește niciodată. Ea rămâne mereu actuală, se înnoiește calendaristic în fiecare an și rămâne veșnică în sufletul acelora care-L caută pe Dumnezeu și-I dăruiesc inimile.

Dragii mei,

Trăim într-o lume a informației, a noutăților. Suntem asaltați în fiecare zi, din toate părțile, de informație, de noutăți, de știri „senzaționale” cărora li se pun „titluri răsunătoare”, cu scopul de a stârni curiozitatea și dorința de a fi citite. Peste tot în jurul nostru, la televizor, pe internet, pe rețelele de socializare, găsim noutăți care ne capacitează în așa fel încât creează în noi un soi de dependență, o dorință patologică de a sta tot timpul conectați pentru a fi la curent cu tot ce se întâmplă în lumea aceasta. Observăm o aplecare a omului asupra unei curiozități dăunătoare de a intra în intimitatea persoanelor care-și expun viețile public pe rețelele de socializare, din dorința de a se afirma și de a se face cât mai vizibili. Toate aceste exagerări, goana după știri noi și „calde” și, dacă se poate, cât mai ostile, dorința de afirmare pe orice cale, scot în evidență faptul că omul a pierdut harul lui Dumnezeu și, o dată cu el, rugăciunea curată. Sfântul Siluan Athonitul spune: „Cine vrea rugăciunea curată nu trebuie nicicum să cunoască știrile din gazete, nu trebuie să citească nici cărți rele, și nici, împins de curiozitate, să caute să știe ceva despre viața altora. Toate acestea aduc în minte gânduri necurate, iar atunci când omul vrea sa le descurce și lămurească, ele se încurcă din ce în ce mai mult și chinuie sufletul”[4]. Harul lui Dumnezeu se revarsă asupra omului care-l caută pe Dumnezeu, care iubește adevărul tânjind după el și care nu-și pierde vremea cu lucrurile vremelnice și trecătoare.

Adevărul suprem niciodată nu va fi vestit în chip deplin la televizor sau pe rețelele de socializare. Auzim vorbindu-se tot mai mult de fake news, știri false care sunt lansate în spațiul public cu dorința voită și diabolică de manipulare. Diavolul este cel care, de la început, a folosit manipuarea ca armă împotriva lui Dumnezeu și a omului. Doar să ne aducem aminte, din cartea Facerii, cât de dibaci a fost când, ispintinu-i pe Adam și pe Eva, a învăluit adevărul cu minciuna. Căzând în cursa diavolului, venită prin răstălmăcirea cuvintelor lui Dumnezeu, deci prin manipulare, și însușindu-și cuvintele celui rău ca fiind adevărate, omul a devenit confuz și a pierdut noțiunea de bine și rău. Mintea i-a ieșit din inimă și inima din minte.

Dragii mei,

Descoperirile despre evoluția fătului uman demonstrează faptul că primele organe care se dezvoltă în om sunt inima și creierul, care la început sunt unite și mai pe urmă se despart fizic. În 1994, cercetătorul american J.A. Armour introducea conceptul de „creier al inimii“, după ce rezultatele studiilor arătau că inima are un sistem nervos suficient de complex pentru a putea fi recunoscut drept un „mic creier” propriu. Acest sistem nervos al inimii conţine în jur de 40.000 de neuroni, cu mult mai puţini decât neuronii cerebrali, care sunt în jur de 100 de miliarde. Cu toate acestea, circuitul elaborat pe care îl formează permite inimii să acţioneze independent de creier (prin învăţare, memorie, senzaţie) şi chiar să influenţeze procesele cognitive la nivelul creierului, cu care ea comunică. Adică inima acţionează ca şi cum ar avea o minte a ei şi influenţează profund felul cum percepem lumea şi cum îi răspundem. Cercetările făcute de Joel şi Beatrice Lacey de la Institutul de Cercetare Fels, în anii ’70, au descoperit că atunci când creierul trimite semnale inimii, prin sistemul nervos, inima noastră nu se supune automat. Cu toate acestea, creierul se supune tuturor mesajelor şi instrucţiunilor trimise de către inimă. Între inimă şi creier se produce o comunicare continuă, dinamică, precum un dialog, fiecare organ influenţând permanent funcţia celuilalt[5].

Toată cultura duhovnicească a sfinților părinți, ne vorbise, cu multe secole înainte, de descoperiea pe care v-am făcut-o cunoscută mai sus: coborârea minții în inimă, unirea minții cu inima. Pentru a rămâne în adevăr și pentru a fi în deplina cunoaștere a binelui și a răului, cele două, inima și mintea, este imperios să rămână unite. Omul trebuie să gândească și să judece lucrurile în același timp și cu mintea și cu inima. Cum putem face acest lucru? Doar prin rugăciune și prin căutarea adevărului.  Ce este adevărul? Adevărul nu este un ce; adevărul este un Cine. Hristos se descoperă pe Sine a fi Însuși Adevărul.

Iubiți credincioși,

Nu există mai multe adevăruri, ci doar unul singur: Hristos Domnul. De aceea, repet ce am scris mai sus: nicio minune, niciun semn, nicio noutate, niciun lucru neîntâlnit până acum nu-i poate aduce satisfacție omului și nu-l poate împlini. Singura împlinire a omului este comuniunea cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos, pentru că „El se face supus Tatălui, prin luarea firii noastre, vindecând neascultarea noastră şi făcându-ni-se pildă de ascultare, în afară de care nu este cu putinţă să dobândim mântuirea”[6], sau cum spun versurile colindului:

„Pe Fiul în al Său nume,

Tatăl l-a trimis în lume,

Să se nască, și să crească, să ne mântuiască.”

Venirea în lume a Mântuitorului nostru Iisus Hristos este noutatea veșnică, aceasta ar trebui să stârnească în noi curiozitatea de a-L căuta pururea pe Domnul.

Vă îndemn părintește să nu vă abateți de pe calea mântuitoare căzând în ispita de a înlocui vestea bună, Taina întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, cu așa-zisele noutăți din zilele noastre. Ea singură este noutatea pe care ar trebui să o primim și să o păstrăm în inimile noastre cu aceeași gingășie cu care Maica Domnului a păstrat-o în sufletul ei și pe care să o lăsăm să crească întru noi pentru bucuria și mântuirea noastră.

Vă doresc tuturor Sărbători fericite și un An Nou binecuvântat!  La mulţi ani!

Al vostru către Hristos-Domnul rugător,

† Episcopul Timotei

Praznicul Naşterii Domnului,

Madrid, 2018

[1] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. a III-a, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 96.

[2] Cântarea I, Canonul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, Slujba Utreniei.

[3] Epistola către Galateni 2, 20.

[4] Jean Claude Larchet, Dumnezeu este Iubire. Marturia Sfântului Siluan Athonitul, Editura Sophia.

[5] https://doxologia.ro/societate/terapie-pentru-suflet/un-emitator-mai-puternic-decat-creierul.

[6] Sfântul Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. a III-a, trad. de Pr. D. Fecioru, Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, p. 97.