Cea mai mare investiţie
John Wanamaker, un american care a trăit între 1838-1922, a fost un mare comerciant și, câțiva ani, ministrul poștelor din SUA. Când a împlinit vârsta de 84 de ani, un ziarist l-a întrebat: „Domnule Wanamaker, care este cea mai mare, cea mai de succes investiție din viața dumneavoastră?”
Răspunsul l-a lăsat cu gura căscată pe ziarist. „Cea mai mare investiție, i-a replicat fostul ministru, a fost Biblia. Când eram doar un copil de 10 ani, am cumpărat o Scriptură cu doi dolari și jumătate. Această carte m-a ajutat să ajung ceea ce sunt astăzi.”
Cum?, a întrebat jurnalistul. Vreți să spuneți că dacă eu cumpăr astăzi o Biblie, pot fi un om de succes? „Nu, domnule. Ar fi prea ușor dacă s-ar întâmpla așa. Trebuie să crezi cuvântul lui Dumnezeu cuprins în această carte și să lucrezi cu bucurie cuvântul în viața ta încât el să rodească fapte bune. Atunci vei avea succes.”
Scriptura, Cuvântul lui Dumnezeu, este cartea care a schimbat milioane de vieți! Este singura carte care a produs schimbări profunde în viața națiunilor. Ea este Cartea lui Dumnezeu adresată tuturor neamurilor. A citi și a aplica în propriile vieți învățătura lui Hristos este cea mai mare investiție cu urmări veșnice. Simpla cunoștință nu este însă de ajuns. Cunoașterea poate acționa ca o lumină rece dacă nu este îmbinată cu practicarea cunoștințelor, cu împlinirea lor în viață, cu respectarea poruncilor lui Dumnezeu.
Augustin Păunoiu
Sursa: ziarullumina.ro