Noile realități

Peter Drucker, părintele managementului modern, afirma că trebuie să „exploatăm noile realități” (P. Drucker, The Daily Drucker: 366 Days of Insight and Motivation for getting the Right Things Done, New York, HarperCollins Publishers, 2004, p. 38).

Televizorul. Internetul. Mijloacele moderne de comunicare. Existența tehnologizată. Regruparea sarcinilor de lucru. Metodele de predare și acumulare de cunoștințe. Toate acestea și multe altele constituie noile realități sau, mai bine spus, modalitățile actuale de percepere a realității. În fața tuturor acestor concepte și instrumente moderne se observă două reacții principale. Cea dintâi, generată de panica schimbării și refuzul în fața a tot ce este nou, reprezintă varianta respingerii parțiale sau în bloc a acestora. Cea de-a doua, efect al stimulării neîncetate a noului și variației existenței, constă în acceptarea și implementarea imediată, fără discernământ, a tuturor descoperirilor actuale.
Unde se situează însă atitudinea creștină?

Tentația multora este de a o încadra în prima categorie – cea a refuzului obstinat, a respingerii tuturor lucrurilor moderne și noi, considerate drept neavenite, ba chiar periculoase pentru dezvoltarea armonioasă a vieții spirituale. Nu se vorbește tot mai des în presă și în emisiunile televizate despre lipsa de aderență a principiilor creștine în ceea ce privește dezvoltările tehnologice și comunicaționale moderne? Și totuși, ar fi total eronat să considerăm că Biserica Ortodoxă este refractară față de vreuna dintre aceste noi realități, cel puțin ­înainte ca aceasta să își dezvăluie toate aspectele, atât pozitive, cât și negative.

În esență, mijloacele moderne precizate mai sus nu sunt rele. Însă, fără puțin discernământ și o atentă observare pe termen lung, pot produce daune. Tot ceea ce este excesiv, chiar dacă este bun în sine, constituie un pericol pentru ființa umană. La fel și aceste realizări moderne nu pot fi catalogate ca fiind rele în sine, dar pot genera probleme grave dacă sunt utilizate fără pic de rațiune.

În fiecare zi vedem copii abulici din cauza utilizării fără limită a jocurilor pe tabletă sau computer. De asemenea, observăm adulți care își verifică în mod maniacal conturile pe rețelele de socializare, deși lângă ei cineva are nevoie de ajutor. Dacă vom permite noilor realități să ia locul adevăratei realități, atunci vom ajunge prizonierii unei lumi virtuale în care like-urile vor ține loc de aprecieri, dislike-urile de reproșuri, iar comentariile vor fi substitutele discuțiilor.

Sunt conștient că, atunci când a apărut telefonul, mulți s-au grăbit să îl critice spunând că este inutil și niciodată oamenii nu vor apela la el pentru a comunica, deoarece înlocuiește o nevoie umană fundamentală: cea a dialogului direct, față către față. De asemenea, atunci când mașinile au apărut, s-au găsit suficiente persoane care au afirmat că plimbarea cu calul și trăsura este mult mai comodă și interesantă. Iată că, la vremea respectivă, noile realități au luat locul multor obiceiuri vechi. La fel se întâmplă și acum. Însă totul a devenit amețitor de rapid. Cât despre efecte, acestea sunt ignorate fără prea mari griji. Punem totul pe seama dezvoltării IQ-ului. Desigur, expunerea la tehnologie crește coeficientul de inteligență, dar scade amețitor EQ-ul, adică acel coeficient de inteligență emoțio­nală. De exemplu, dacă folosești tehnologia în exces sau pentru jocuri video brutale, atunci, în com­parație cu un om obișnuit, se dublează riscul ca, în fața unui conflict stradal la care ești martor, să asiști complet pasiv, aneantizat, ca și cum îți este indiferent. În om se instaurează acel calm înfiorător, de-a dreptul satanic, în care îi este indiferent tot ceea ce se petrece în jurul său. Calmul egoistului. Calmul psihopatului lipsit de orice fel de emoții.

De aceea, noile realități trebuie „exploatate”, adică ținute sub control, observate atent astfel încât să nu transforme omul într-un robot, într-o mașină vorbitoare, care ignoră tot ce se petrece în jur, deoarece tocmai a primit un „like” de la altcineva.

Biserica va condamna tot ­timpul excesul, adică transformarea unui obiect, a unei stări, a unei atitudini într-una idolatră, care consumă toată puterea spirituală a omului și îl distruge interior. Dacă noile realități sunt benefice, atunci față de ele ar trebui să ne amintim acel sfat de pe toate cutiile de medicamente: „a nu se depăși doza recomandată zilnic”. Cât despre doză, aici fiecare om trebuie să-și cunoască măsura sa în ceea ce le privește, pentru că ea diferă de la persoană la persoană.

Pr. Adrian Agachi